Transilvania
Liturghie arhierească la Sibiu

Liturghie arhierească la Sibiu

Ierod. Ciprian Păsărică, 20 Octombrie 2018

Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Înălțarea Domnului” și „Sfântul Pantelimon” din curtea Spitalului Militar din Sibiu, împreună cu preotul de la această biserică, părintele profesor Dănuț Zamfir Papară. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Organizației Tinerilor Studenți din Sibiu (OTS).Tinerii au creat, ca de obicei, o atmosferă de rugăciune prin cântările psaltice interpretate la strană.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, PS Ilarion Făgărășanul a adresat un scurt cuvânt de învățătură tinerilor studenți, împărtășindu-le din experiența trăită la Iași unde s-a rugat Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina. „Sfinții sunt modele de viețuire în Hristos, nu numai mijlocitori la rugăciunile noastre către Mântuitorul la examene sau alte momente ale vieții de zi cu zi. Dumnezeu să vă ajute, să vă binecuvânteze, spor duhovnicesc, dar și la învățătură”, a spus Părintele Episcop. La sfârșit, ierarhul a miruit și a stat de vorbă cu studenții care urmau să meargă la cursuri.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!