Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Liturghie la Onceşti, Sighet

Liturghie la Onceşti, Sighet

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Transilvania
Un articol de: Ziarul Lumina - 09 Aprilie 2016

Credincioşii ortodocşi din Parohia Onceşti, Protopopiatul Sighet, au primit, miercuri, 6 aprilie, vizita Preasfinţitului Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, pentru a oficia, în biserica cu hramul „Buna Vestire”, Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfinţite. Din sobor au făcut parte Vasile Aurel Pop, protopopul Sighetului, parohul Ioan Andrei Tomoiagă şi preoţi din parohiile învecinate. Cu această ocazie, PS Iustin Sigheteanul a ţinut un cuvânt de învăţătură cu privire la perioada Postului Sfintelor Paşti.

Localitatea Onceşti este una dintre cele mai vechi comunități de pe Valea Izei, fiind atestată documentar în anul 1360, dată când a fost certificată proprietatea lui Oancea, de unde îi vine şi numele din ziua de azi. Biserica în care s-a slujit a fost construită între anii 1937-1939. Pictura a fost realizată la începutul anilor '80, în tehnica fresco. Vechea biserică de lemn a satului a fost donată, în 1974, Muzeului Satului din Sighetu Marmaţiei. Aceasta a fost construită între anii 1620-1621 în localitatea Criciova de pe Valea Talaborului din Ucraina de azi, iar în 1690 a fost adusă în Onceşti, fiind păstrate uşile împărăteşti din 1621 şi o icoană cu Sfântul Nicolae şi Sfântul Apostol Petru, datând din 1639.