Cancerul pulmonar este a doua cea mai agresivă formă de cancer, după cancerul mamar. La nivel mondial, mai mult de 2,2 milioane de oameni au fost diagnosticați, în 2020, cu această boală, iar 1,8 milioane au
28 Noi, 2024
Lumânărica, un „medicament“ al naturii pentru bolile pulmonare
Cunoscută în popor şi sub denumirea de „lumânarea Domnului“ sau „ceaiul iernii“, lumânărica rămâne una dintre plantele medicinale cu un potenţial curativ de excepţie.
Lumânărica este o plantă medicinală specifică mai ales zonei de câmpie, crescând pe locuri însorite, uscate, nisipoase, pietroase, pe păşuni aride, la marginea culturilor de porumb şi floarea-soarelui, dar şi prin locuri umede, la marginea pădurilor, a drumurilor, a căilor ferate şi pe văile râurilor, iazurilor sau bălţilor. Florile de lumânărică, folosite în medicina naturistă, se recoltează dimineaţa, după ce s-a ridicat roua, pe timp frumos. Uscarea se face rapid, în ziua recoltării, pe rame, la soare, şi apoi în încăperi bine aerisite.
Proprietăţile terapeutice ale acestei plante erau cunoscute de medicii greci încă din Antichitate. Printre cele mai importante efecte se numără cele emoliente, expectorante, antiastmatice, antinevralgice, sudorifice, diuretice, antiinflamatoare, antihemoroidale, antispastice, antivirale, antimicrobiene, bacteriostatice, cicatrizante.
Acţiuni specifice:
- în boli respiratorii: tuse, bronşită acută şi cronică, guturai, gripă, catar bronşic, pneumonie, pleurezie, congestie pulmonară, angine, laringite, traheite, răguşeală, tuberculoză;
- în boli ale aparatului digestiv: gastroenterite, afecţiuni de ficat, diaree, dizenterie, hemoragii, crampe digestive, colici;
- în boli renale şi genitale: catar urinar, nefrite;
- tulburări de ritm cardiac, palpitaţii pe fond de nervozitate;
- în boli de piele: dermatite, arsuri, furuncule, abcese, degerături, panariţiu, ulcere atone, înţepături de insecte, contuzii;
- hemoroizi externi;
- articulaţii dureroase (reumatism, artroze);
- infecţii ale urechilor (oreion), dureri de dinţi, inflamaţii ale gâtului;
- stimularea creşterii părului.
Forme de utilizare în uz intern:
- infuzie dintr-o linguriţă de flori uscate la 200 ml de apă clocotită. Se lasă vasul acoperit 10-15 minute, se strecoară prin pânză deasă şi se beau unul -două ceaiuri călduţe pe zi, prin înghiţituri rare, sau câte o lingură la intervale de o oră, având efecte în tratarea tusei, bronşitei, laringitei, traheitei şi a altor afecţiuni ale aparatului respirator. Fiind denumit „ceaiul iernii“, este foarte solicitat în perioadele reci ale anului şi nu trebuie să lipsească din familiile cu bolnavi de plămâni;
- infuzie dintr-o lingură de amestec, în părţi egale, din plante cu efecte sinergice: flori de lumânărică, nalbă, tei, frunze de podbal şi patlagină în 250 ml de apă clocotită; se infuzează 10 minute, se strecoară, se îndulceşte cu miere şi se beau două ceaiuri călduţe pe zi, pentru uşurarea expectoraţiei, calmarea tusei şi răguşelii.
Preparate pentru uz extern:
- decoct din 30 g de flori şi frunze de lumânărică la un litru de apă; se fierbe 3 minute, se strecoară şi se utilizează sub formă de gargarisme, la intervale de 30 de minute, cu efecte în răguşeală;
- decoct din 60 g de frunze, la un litru de apă sau lapte; se fierbe cinci minute, se strecoară şi se aplică sub formă de comprese, spălături şi pansamente pe arsuri, ulceraţii dureroase sau sub formă de cataplase în panariţiu, furuncule, degerături, ulcere atone şi hemoroizi;
- tinctură din doi pumni de flori uscate, care se macerează în 500 ml de alcool de 70 de grade, timp de 7 zile; se strecoară şi se fac frecţii pe piept contra bolilor pulmonare sau frecţii în dureri reumatismale;
- ulei din doi pumni de flori uscate, macerate timp de 7 zile în 500 ml de ulei de floarea-soarelui sau de măsline; se foloseşte ca frecţii uşoare, în bolile de plămâni sau în reumatism.
