Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Lumea pe scurt

Lumea pe scurt

Data: 09 Aprilie 2008

Grup de acţiune împotriva cancerului

La nivelul Uniunii Europene se va înfiinţa un grup de acţiune inter-instituţional, constituit din reprezentanţi ai Comisiei, ai Consiliului şi ai Parlamentului European pentru a lupta împotriva cancerului.

Grupul de lucru se va întruni periodic pentru a aduna şi a face schimb de bune practici de prevenire (inclusiv reducerea expunerii la substanţe cancerigene la locul de muncă şi în mediul înconjurător), screening şi tratament al cancerului, dar şi pentru a coordona şi îmbunătăţi activităţile de control al cancerului în Europa.

Conform Organizaţiei Mondiale a sănătăţii, o treime din cazurile de cancer ar putea fi prevenite. Doar 3% din bugetul dedicat sănătăţii în statele din Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică este dedicat prevenirii în momentul de faţă. „Mie îmi este clar că multe decese ar putea fi prevenite în UE prin eficientizarea şi extinderea screening-ului şi prin ameliorarea sistemului de schimb de experienţă în domeniu“, susţine deputata europeană Liz (Elisabeth) Lynne (Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, Marea Britanie), copreşedintă şi cofondatoare a grupului „Deputaţii europeni împotriva cancerului“, care a propus, printre altele, şi îmbunătăţirea campaniei de informare a publicului în legătura cu beneficiile screening-ului.

Opt state europene date în judecată din cauza românilor

Comisia Europeană a decis trimiterea în faţa Curţii Europene de Justiţie a opt state membre ale UE pentru că nu recunosc diplomele de studii obţinute în Bulgaria şi România. Austria, Cipru, Belgia, Franţa, Grecia, Irlanda, Luxemburg şi Spania nu şi-au modificat legislaţia odată cu aderarea României şi Bulgariei la UE. CE a trimis acestor state, încă de anul trecut, scrisori de avertizare în legătură cu acest aspect, fără însă ca vreuna dintre ţările amintite să se conformeze cerinţelor. Executivul european îşi motivează decizia prin faptul că românii şi bulgarii sunt discriminaţi atunci când doresc să ocupe un post sau să îşi continue studiile în străinătate, fiindu-le respinse candidaturile, deşi aveau calificarea necesară. Decizia trimiterii în judecată a celor opt state membre este una importantă, deoarece indică că la nivelul Comisiei există sprijin inclusiv pentru cetăţenii români şi bulgari, a declarat ieri comisarul european pentru multilingvism, Leonard Orban, pentru presa română.

Constituţie pentru Kosovo independent

Parlamentul de la Pristina a adoptat ieri prima Constituţie a statului independent Kosovo, la circa două luni după proclamarea independenţei acestui teritoriu, informează AFP. „Prin adoptarea acestei Constituţii, au fost puse bazele care vor permite transformarea Kosovo într-un stat democratic şi suveran“, a declarat preşedintele Parlamentului, Jakup Krasniqi. Constituţia, care va intra în vigoare la 15 iunie, a fost adoptată în unanimitate de cei 107 deputaţi prezenţi. Legea fundamentală pregăteşte instituţiile kosovare pentru preluarea responsabilităţilor asumate în prezent de ONU, care administrează Kosovo din 1999. Proiectul de Constituţie a primit acordul trimisului Uniunii Europene în Kosovo, Peter Feith, care conduce Biroul Civil Internaţional/BCI/, însărcinat cu instituirea unei misiuni UE în Kosovo.