Biolog ca formare, dar intelectual de o anvergură ce a depășit cu mult frontierele de mentalitate ale epocii în care a trăit, Nicolae Leon (1862-1931) a fost una dintre personalitățile care au marcat medicina românească. A înființat, la Iași, primul laborator de parazitologie din România, contribuind la prevenirea și combaterea unor maladii care devastau comunitățile din acea perioadă. Despre contribuțiile esențiale pe care le-a avut ca profesor, cercetător și publicist am discutat cu Richard Constantinescu, iatroistoriograf, titular al disciplinei Istoria medicinei și coordonator al Centrului Cultural „I.I. Mironescu” al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
Lumina interioară aduce învierea sufletului
Sâmbăta Mare încheie perioada liturgică a Triodului. Ea reflectă evenimentele biblice petrecute de la coborârea de pe cruce până la Punerea în mormânt și coborârea la iad a Mântuitorului, dar tot în această zi, an de an, la Ierusalim, are loc minunea pogorârii Sfintei Lumini peste mormântul Domnului Iisus Hristos în timpul Vecerniei celei Mari. Despre semnificația teologică a acestei zile și bucuria pe care o trăiesc martorii venirii Luminii Sfinte, într-un interviu acordat de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ortodox al Ierusalimului.
Preafericirea Voastră, care este semnificația Sâmbetei celei Mari pentru Ortodoxie?
Sâmbăta cea Mare este o pregustare a Învierii lui Hristos și a învierii noastre. În Sâmbăta cea Mare noi comemorăm Pogorârea Mântuitorului la iad și eliberarea sau mai precis mântuirea sufletelor celor din veac adormiți, închise acolo. Adică Hristos a coborât la iad, fără ca firea omenească a trupului Lui să sufere stricăciune. Doar El singur a putut să facă acest lucru, deoarece a fost fără de păcat.
Preafericirea Voastră, care este punctul culminant al Sâmbetei celei Mari?
Momentul culminant al Sâmbetei celei Mari îl ocupă slujba sau ceremonialul Sfintei Lumini. Aceasta ne aduce aminte de lumina ce a strălucit din trupul mort al Domnului nostru Iisus Hristos și a luminat întregul mormântul, în timp ce El Se afla depus înăuntru. Ceremonialul Sfintei Lumini se numește „slujbă” și implică astfel o rânduială liturgică. În această Sfântă Zi de Sâmbătă săvârșim slujba Sfintei Lumini care ne prevestește Învierea Dumnezeului nostru întrupat. Aceasta ne împărtășește o experiență spirituală de nedescris și o trăire sufletească unică, o trăire ce nu poate fi exprimată în cuvinte.
Aici putem simți puterea energiei izvorâte din credință, sau mai bine zis oricine poate vedea lucrarea dumnezeiască a Luminii, ca rod al credinței sale.
Întunericul iadului nu este unul obișnuit
Care este legătura dintre venirea Sfintei Lumini și pogorârea lui Hristos la iad?
Hristos a coborât la iad, dar Hristos a fost și a rămas întotdeauna ceea ce El este, adică Lumină. Lumina a strălucit celor din întuneric. Întunericul din iad în limba greacă este numit ζόφος, adică un întuneric care te înspăimântă. Întunericul din iad nu este un întuneric obișnuit, este ceva mult mai înfricoșător: este întunericul care arată exact faptul că omul era stăpânit de legăturile stricăciunii, ale păcatului. Pe când Hristos ne spune limpede: „Eu sunt Lumina lumii” (In. 8, 12). Astfel, coborând la iad, Mântuitorul nostru străpunge întunericul iadului, strălucind pretutindeni Lumina Sa pe care au văzut-o pentru prima dată cei ce erau în închiși acolo. Acest fapt îl propovăduim noi prin slujba Sfintei Lumini.
Din experiența Preafericirii Voastre, ca Patriarh al Ierusalimului, amintindu-vă de toți acești ani de arhipăstorire, cum trăiți momentul venirii Sfintei Lumini?
Este exact aceeași trăire pe care o simțim în cadrul Sfintei Euharistii, este aceeași trăire duhovnicească. Diferența este că în ceea ce privește slujba Sfintei Lumini emoția este cutremurătoare, mult mai intensă. Și acest fapt, deoarece respectiva trăire, cu totul deosebită, nu este resimțită numai de cel implicat direct în cadrul Sfintei Slujbe, de patriarh, ci și de toți cei ce sunt de față la venirea Luminii. După cum s-a constatat deja, la ceremonialul Sfintei Lumini din Sâmbăta Mare, în Biserica Învierii din Ierusalim ce adăpostește Sfântul Mormânt, dintre miile de martori, cu siguranță nu sunt toți creștini. Puțini doar dintre cei prezenți sunt creștini ortodocși, cei mai mulți sunt de alte confesiuni, sau nici măcar creștini. Cu siguranță nici unul dintre aceștia nu rămâne indiferent, deoarece fiecare trăiește în sufletul lui minunea Sfintei Lumini, care pentru câteva minute nu arde. Un studiu foarte bine documentat pe această temă aparține părintelui profesor Gheorghe Metallinos, în care explică și analizează amănunțit evenimentul venirii Luminii. Un aspect important pe care trebuie să-l avem în vedere este faptul că venirea Sfintei Lumini are loc în cadrul unei slujbe, al unei rânduieli tipiconale, ceea ce-i conferă caracter liturgic.
Slujba Sfintei Lumini prevestește Învierea Domnului
Vă rog să adresați câteva cuvinte credincioșilor ortodocși din România, în ceea ce privește legătura dintre Sâmbăta Mare și calea spre mântuirea noastră.
Lumea din zilele noastre (și credincioșii ortodocși din România, tocmai fiindcă sunt oameni care merg regulat la biserică) are nevoie de hrană duhovnicească și de o conștientizare mai profundă a Tainelor Bisericii, în special a Sfintei Euharistii.
E nevoie de o continuă catehizare, lucru absolut necesar. Nu este de ajuns să fie cineva creștin doar cu numele. Aceasta cade în responsabilitatea tuturor clericilor, nu numai a clerului român, ci și a clericilor din toate Bisericile Ortodoxe. În cazul de față, tocmai pentru faptul că România a fost greu încercată de regimul ateu communist, de prigonirea religiei și a Bisericii, cred că oamenii au o nevoie mai mare de îndrumare duhovnicească. În ceea ce privește slujba Sfintei Lumini, aceasta are o deosebită însemnătate deoarece prevestește Învierea lui Hristos, Lumina de care noi toți avem nevoie, căci ea luminează mintea și sufletul omului. Slujba Învierii, care se săvârșește în toate celelalte Biserici Ortodoxe, debutează cu ceremonialul Sfintei Lumini. Astfel, când preotul iese între Sfintele Uși și rostește „Veniți de luați lumină!”, nu face altceva decât să transmită mărturia că Dumnezeu este Lumină. Noi cum trăim Învierea lui Hristos și propria noastră înviere? Din moment ce suntem în viață, ce înseamnă pentru noi trăirea propriei noastre învieri? Aici este vorba despre învierea duhovnicească, lumina lăuntrică de care cu toții avem nevoie. Când omul este luminat interior, atunci el simte și învierea lui lăuntrică, deoarece după cum spune Sfântul Atanasie cel Mare există două feluri de moarte: nu este doar moartea fizică, ci și moartea spirituală. De aceea, această Lumină reprezintă învierea cea duhovnicească de care are nevoie lumea. Dacă nu ești luminat înlăuntrul tău și, astfel, eliberat de păcat, cum poți trăi taina Învierii, cum poți crede că moartea este urmare a căderii omului și că trebuie să mori omului vechi ca să înviezi? Noi trebuie să înviem mai întâi duhovnicește și abia apoi trupește, deoarece învierea duhovnicească premerge celei trupești, învierii celei din morți.