Lupta împărătesei Teodora pentru salvarea sfintelor icoane

ştefan Ionescuberechet, 11 Februarie 2008

Combătut crâncen de împăraţii iconoclaşti, mai bine de un veac, cultul icoanelor şi-a găsit neînfricaţi apărători, îndeosebi printre monahi şi femei. Dacă cercetăm Sinaxarul ortodox, vom descoperi, pe lângă numeroşi egumeni sau monahi, şi câteva monahii sau laice care au apărat sfintele icoane fără teamă în faţa nemiloşilor persecutori. Printre sfintele iconofile se numără şi două împărătese, soţii ale unor suverani iconoclaşti care, devenite regente, după moartea acestora, au restabilit cultul icoanelor. Sf. Irina a convocat Sinodul al VII-lea Ecumenic în 787, iar Sf. Teodora a asigurat triumful Ortodoxiei în 843.

Teodora s-a născut în oraşul Ebissa din Paflagonia (în nordul Asiei Mici), în jurul anilor 810-815, într-o familie bogată şi virtuoasă, de origine armeană, cinstitoare a sfintelor icoane. Mama sa purta numele de Teoctista, iar tatăl se numea Marin şi îndeplinea funcţia de amiral (drungar) în flota imperială. Pe lângă Teodora, ei au mai avut doi fii (Bardas şi Petronas) şi trei fiice, toate căsătorite cu înalţi demnitari de la curtea din Constantinopol.

O împărăţie pentru un măr

Primind o educaţie aleasă şi fiind înzestrată cu o frumuseţe deosebită, tânăra provincială a fost remarcată de mesagerii noului împărat Teofil (829-842), trimişi prin întreg Imperiul să descopere cele mai frumoase fete, dintre care acesta să-şi poată alege soţia. Cercetând cu atenţie numeroasele candidate, Teofil a ales şapte tinere încântătoare, printre care şi Teodora, cărora le-a înmânat câte un măr. A doua zi, le-a chemat înaintea sa, spre a le pune la încercare virtutea. Fiind întrebate ce au făcut cu merele, cele şase au recunoscut că le-au mâncat, în vreme ce înţeleapta Teodora i-a înmânat împăratului două mere, spunându-i: „Mărul cel dintâi, talantul pe care Dumnezeu l-a sădit în mine, ţi-l înapoiez neatins: este fecioria mea. Cel de-al doilea, asemenea dinarilor, este fiul pe care ţi-l voi dărui“.

Pentru a domoli uimirea lui Teofil, ea a dezvăluit că această stratagemă îi fusese descoperită de către un stîlpnic din Nicomidia, care o vestise că va ajunge împărăteasă. Toate acestea îl cuceriră pe tânărul suveran, care o încredinţă pe Teodora împărătesei mamă Eufrosina, spre a o pregăti de nuntă.

Această procedură de alegere a viitoarei împărătese nu era ceva nou la curtea bizantină. Ea a fost urmată în mai multe rînduri, ca în cazul lui Constantin al VI-lea şi al Mariei de Amnia (în 788) ori cel al lui Mihail al III-lea (fiul Teodorei şi al lui Teofil) şi al Evdochiei Dekapolitissa, în 855. De praznicul Rusaliilor din anul 830, perechea imperială a fost cununată de către patriarhul iconoclast de Constantinopol, Antonie I Kassymatas (821-836), în capela imperială „Sf. Arhid. şi Întâiul Mc. Ştefan“, unde se oficiau de obicei căsătoria şi încoronarea împăraţilor. Deşi căsnicia celor doi nu a durat mult imp, Teofil murind în jurul vârstei de 30 de ani, Teodora i-a dăruit acestuia nu mai puţin de cinci fiice (Tecla, Ana, Anastasia, Pulheria şi Maria) şi doi fii (Constantin şi Mihail).

Edicte iconoclaste, încălcate chiar în palatul imperial

Atât împărăteasa mamă Eufrosina, nepoată a Sfintei Irina, cât şi tânăra ei noră cinsteau în taină sfintele icoane şi acordau sprijin ortodocşilor persecutaţi, nesocotind edictele iconoclaste ale împăratului. Aflând cu indignare că ordinele sale sunt încălcate în propriul palat, Teofil şi-a mustrat aspru soţia şi a interzis fiicelor sale să-şi mai viziteze bunica, retrasă între timp ca monahie la Mănăstirea Gastria, în afara Constantinopolului. Cu toate acestea, Teodora nu s-a sfiit să-şi roage soţul, împreună cu logothetul Teoctist, iconofil şi el, să-i îngăduie zugravului Lazăr, crunt torturat, să se retragă pentru îngrijiri în Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul“ din Phoberus, unde a pictat icoana acestuia.

Înlăturarea iconoclaştilor

Teofil a murit pe neaşteptate în ianuarie 842, după ce se îmbolnăvise de dizenterie, lăsându-l ca moştenitor la tron pe fiul său minor Mihail al III-lea (842-867). Imediat s-a instituit o regenţă alcătuită din Teodora, Bardas şi Petronas (fraţii ei) şi Teoctist, logothetul amiralului, toţi nutrind sentimente iconofile. După o scurtă perioadă de aşteptare, împărăteasa văduvă a iniţiat demersurile vizând restabilirea cinstirii sfintelor icoane. L-a înlăturat din scaun pe patriarhul iconoclast Ioan Gramaticul, închizându-l într-o mănăstire şi poruncind să fie biciuit, deoarece după ce sosise aici distrusese câteva icoane. În locul său l-a numit patriarh pe Sf. Metodie, mărturisitor persecutat de Teofil, care se afla în Constantinopol în vremea morţii acestuia. Apoi, pe 4 martie 843 a convocat un Sinod compus din numeroşi episcopi, egumeni sau simpli monahi, mulţi dintre ei persecutaţi în timpul regimului iconoclast, care a reafirmat hotărârile Sinodului al VII-lea Ecumenic privind cinstirea icoanelor. Peste o săptămână, pe 11 martie, după o priveghere de toată noaptea în Biserica Vlaherne, împărăteasa şi patriarhul, împreună cu clerul, monahii şi poporul au mers în procesiune la Biserica „Sf. Sofia“. Aici a fost săvârşită Sf Liturghie, iar deciziile Sinodului au fost proclamate festiv, eveniment în cinstea căruia s-a instituit Duminica Ortodoxiei.

Trădată de frate, ucisă de fiu

Datorită intrigilor fratelui ei Bardas, Teodora a fost înlăturată de la putere în 856, fiind silită să se retragă la Mănăstirea Gastria împreună cu trei dintre fiicele sale, decizie care a stârnit protestul patriarhului Ignatie. Totuşi, după câţiva ani, fiul ei, împăratul Mihail al III-lea i-a permis să se reîntoarcă la palat, unde a jucat însă un simplu rol ceremonial. Deşi majoritatea izvoarelor vremii susţin că Sfânta Teodora a supravieţuit asasinării fiului său în 867, biograful anonim ce i-a compus viaţa la scurt timp după trecerea ei la Domnul, situează acest eveniment în 862. Ea a fost înmormântată în Mănăstirea Gastria, fiind prăznuită ca sfântă de către Biserica Ortodoxă la data de 11 februarie.

Politica iconoclastă a împăratului Teofil

Născut în 812/813, Teofil era fiul împăratului Mihail al II-lea de Amorium (820-829) şi al Teclei. Asociat la tron de tatăl său încă din 821 şi încoronat ca împărat în 829, el a rămas în istorie ca un suveran iubitor de dreptate, imagine ce a contribuit la reabilitarea memoriei sale după 843. Pasionat de ştiinţă şi artă, Teofil şi-a adus o contribuţie decisivă la renaşterea culturală din Bizanţ, fiind totodată şi un renumit ctitor de reşedinţe imperiale, inspirându-se din arhitectura musulmană a Bagdadului.

În ceea ce priveşte politica religioasă, în 831 el a abandonat relativa toleranţă a tatălui său faţă de ortodocşii iconofili, declanşând persecuţii cumplite împotriva acestora. L-a numit patriarh de Constantinopol pe Ioan Gramaticul, dascălul său din copilărie, iconoclast radical, şi a emis două edicte care prevedeau arestarea clericilor şi monahilor iconoduli care nu se aflau în comuniune cu ierarhia eretică, confiscarea proprietăţilor celor care le ofereau sprijin şi găzduire acestora, precum şi distrugerea tuturor sfintelor icoane. Cele mai cutremurătoare chinuri le-au îndurat neînfricaţii mărturisitori Teodor şi Teofan Graptul, pe ale căror frunţi au fost scrise versuri iconoclaste cu fierul înroşit şi Lazăr zugravul, ale cărui palme au fost însemnate folosind acelaşi instrument de tortură.

Reabilitarea

Devenită regentă, împărăteasa văduvă Teodora a iniţiat demersurile privind reabilitarea memoriei soţului ei, considerat de către mărturisitorii ortodocşi drept un tiran nemilos şi eretic. Ea a cerut Sinodului întrunit în martie 843 la Constantinopol să-l scutească de anatemă pe defunctul împărat şi să se roage lui Dumnezeu pentru iertarea acestuia. Ea i-a asigurat pe sinodali că soţul ei se căise pentru erezie pe patul de moarte şi venerase sfintele icoane. După rugăciuni fierbinţi şi săvârşirea câtorva privegheri de toată noaptea în cea dintâi săptămână a Postului Mare, împărăteasa şi patriarhul au primit încredinţare prin vis că Dumnezeu l-a iertat pe Teofil. Un „bărbat strălucitor la faţă“ i-a spus Teodorei: „Mare e, femeie, credinţa ta! Află că pentru lacrimile şi pentru credinţa ta, încă şi pentru rugăciunile robilor şi preoţilor Mei, iert pe Teofil, bărbatul tău!“. Dar îndurarea Domnului s-a făcut vădită şi printr-o minune: patriarhul Metodie a depus pe masa altarului din Biserica „Sf Sofia“ un tomos pecetluit pe care erau scrise numele tuturor împăraţilor iconoclaşti. După ce a fost înştiinţat de un înger de iertarea divină acordată defunctului, el a deschis tomosul şi nu a mai găsit numele acestuia, fapt care a umplut de bucurie inima Teodorei, ce a mulţumit fierbinte lui Dumnezeu.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!