Moldova
Foto: Tudorel Rusu

Maica Teofana Scântei - 50 de ani de stăreţie la Mănăstirea Vorona

10 Ianuarie 2019

Are aproape 85 de ani şi de la 8 ani a îmbrăţişat viaţa mănăstirească. La 10 ianuarie 1969, maica Teofana Scântei a fost numită stareţă a Mănăstirii Vorona. Se împlinesc 50 de ani de la acel moment - prilej de bucurie, de sărbătoare, de slavă dată lui Dumnezeu.

Maica Teofana s-a născut la 30 iunie 1934 în satul Chişcăreni din Săveni, judeţul Botoşani. A fost al şaptelea copil al părinţilor Costache şi Maria Scântei şi a primit la Botez numele Fevronia. Pe când avea aproape 8 ani, a ajuns la Mănăstirea Agafton, unde erau peste 400 de maici, şi n-a mai vrut să plece. Părinţii i-au acceptat dorinţa şi au lăsat-o sub oblăduirea maicii Mitrodora Savel, monahie care s-a ocupat de educaţia ei duhovnicească şi intelectuală.

La 14 ani a devenit rasoforă, iar peste un an, în 1949, cu binecuvântarea Mitropolitului Sebastian Rusan, a fost mutată la Mănăstirea Râşca. Pe atunci, aşezământul depindea de Mănăstirea Slatina, unde stareţ era părintele Cleopa Ilie şi unde maica Teofana l-a avut ca duhovnic pe părintele Paisie Olaru. La 20 de ani, în ziua Pogorârii Sfântului Duh, în 1954, a fost tunsă în monahism chiar de către Părintele Mitropolit Sebastian Rusan.

Până în 1959 a avut parte de pace duhovnicească, dar apoi, în urma decretului comunist de lichidare a mănăstirilor, a fost alungată de la Râşca în ziua de 7 decembrie. În acest context, a ajuns să muncească la Filatura de in şi cânepă din Fălticeni. Acolo, alături de alte maici izgonite din mănăstiri, a trăit o viaţă curată.

Niciodată nu şi-a pierdut speranţa că va reveni la mănăstire şi a ascultat mereu de duhovnic, care o îndemna la credinţă şi la nădejde în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. În anul 1968, prin stăruinţa vrednicului de pomenire Patriarh Iustin Moisescu, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, au fost redeschise Mănăstirea Vorona, cu obşte de călugăriţe, şi schitul Sihăstria Voronei, cu obşte de călugări.

În cei nouă ani de calvar, întregul ansamblu mănăstiresc de la Vorona fusese degradat şi abandonat, fiind transformat într-o anexă a CAP-ului - în chilii trăiau animalele, iar Biserica „Adormirea Maicii Domnului” devenise depozit pentru cereale...

La 10 ianuarie 1969, maica Teofana Scântei a fost numită stareţă a Mănăstirii Vorona şi, de atunci, s-a ostenit zi şi noapte în rugăciune, ascultări şi muncă pentru a readuce şi a menţine frumuseţea locaşului de cult. Până în 1972, maica a desfăşurat lucrări de reparaţie la cele trei biserici mănăstireşti, precum şi importante lucrări de consolidare şi protecţie a corpurilor de chilii ale mănăstirii.
Aproape cu sufletul de Mănăstirea Vorona a fost şi vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpaşu, căci la Vorona, pe când era mănăstire de călugări, a intrat în viaţa monahală, la numai 13 ani.

Astfel, în vremea păstoririi sale ca Mitropolit al Moldovei a fost repictată Biserica „Naşterea Maicii Domnului”, a fost restaurată catapeteasma, au fost înlocuite stranele vechi cu altele noi, au fost construite noi chilii şi noua stăreţie.

Concomitent cu lucrarea gospodărească săvârşită în vremea Mitropolitului Teoctist, maica Teofana a urmat Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, în perioada 1979-1984.

După anii 90, la Vorona s-au realizat lucrări de înnorire pentru cel de-al doilea locaş închinat Maicii Domnului. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a fost pictată pentru prima dată, după 200 de ani, de către pictorul Nicolae Gavrilean, iar stranele vechi au fost înlocuite cu altele noi, sculptate în lemn de stejar.

Un alt moment de bucurie a avut loc în 2015, când s-a oficiat slujba de sfinţire a celei de-a treia biserici, aflate în cimitirul aşezării monahale. În locaşul ce-l are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae s-au efectuat lucrări de restaurare şi de pictură.

Astfel, în 50 de ani, în timpul stăreţiei aceleiaşi vrednice maici, Mănăstirea Vorona a cunoscut o perioadă de înflorire prin restaurarea celor trei biserici, prin construirea a trei case monahale şi amenajarea unei noi gospodării anexe, dar şi prin sporirea vieţii duhovniceşti şi prin organizarea a numeroase acţiuni filantropice. Nu mai puţin semnificativ îl reprezintă momentul hramului Mănăstirii Vorona din 7-8 septembrie 2005, când a avut loc proclamarea canonizării Sfântului Onufrie de la Vorona.

Munca şi rugăciunile, credinţa şi nădejdea, bucuria, smerenia şi înţelepciunea au conlucrat întotdeauna la Vorona, iar aceşti 50 de ani sub oblăduirea maicii stareţe Teofana au rodit în chip minunat.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!