Reportaj
Mănăstirea de lângă satul lui Crişan

Mănăstirea de lângă satul lui Crişan

ştefan Mărculeţ, 10 Octombrie 2012

 

Nu departe de Ţebea, locul unde se odihnesc primii mari eroi ai neamului, în aşa-numitul „Panteon al moţilor“, se află Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului“, cunoscută cu numele de Crişan. Aşezământul monahal renăscut după 1990 păstrează ruinele vechii mănăstiri, locul de unde românii din Ţara Moţilor primeau cărţi de slujbă şi de învăţătură ortodoxă.
 
 
În nici un alt loc românesc nu există atâta patriotism şi atât de multă dragoste faţă de trecut ca în Ţara Moţilor. Figuri emblematice din trecutul zbuciumat al neamului nostru, precum Avram Iancu, numit şi „Craiul munţilor“, Horia, Cloşca şi Crişan, liderii ţăranilor transilvăneni de la 1784, dar şi cei peste 40.000 de martiri ai Revoluţiei de la 1848, sunt păstrate în sufletele şi memoria românilor de pretutindeni, cu atât mai mult ale celor de la poalele Munţilor Apuseni. La 46 km de municipiul Deva, aproape de oraşul Brad şi de renumitul sat Ţebea, unde anual se omagiază aceste personalităţi din istoria noastră, fiind prezenţi mii de conaţionali, se află o mănăstire ce poartă numele lui Crişan. Aceasta pentru că aşezământul monahal se află lângă satul unde a fost născut cel de-al treilea lider al ţăranilor transilvăneni din secolul al XVIII-lea. Iniţial, satul se numea Vaca, dar în 1921 localitatea a primit numele lui Crişan, pentru a cinsti memoria acestui erou al neamului românesc. Pe aceste locuri, între satele Ribiţa şi Vaca, exista la 1550 o mănăstire de călugări. Vremurile au făcut ca monahii de la acea mănăstire închinată Sfântului Nicolae să-şi părăsească aşezământul şi să întemeieze vechea Mănăstire Crişan. Aşezământul monahal a existat în secolul al XVII-lea şi în jumătate din secolul al XVIII-lea. 
 

Călugărul Pahomie

 
Mănăstirea Crişan a fost un adevărat centru de cultură şi spiritualitate în secolul al XVII-lea, pentru o bună parte din Ţara Moţilor. Documentele amintesc de călugărul Pahomie, care a avut o bogată activitate misionară în rândul comunităţilor ortodoxe. Se spune că a avut un rol deosebit în răspândirea cărţilor religioase şi a învăţăturii ortodoxe în comunităţile româneşti din ţinutul muntos al Zarandului. Importanţa unei astfel de chemări a adus şi prestigiul mănăstirii. Mărturiile arheologice dovedesc posterităţii că aici exista un adevărat complex monahal. Mănăstirea avea o biserică de piatră, un corp de chilii cu trapeză, un turn-clopotniţă şi mai multe anexe. Frământările religioase din Transilvania secolului al XVIII-lea, precum şi deteriorarea mănăstirii au dus la părăsirea acesteia. Documentele menţionează o reparaţie a mănăstirii la 1759 şi o prăbuşire parţială a Sfântului Altar, în urma unei alunecări de teren. Vreme de două secole şi jumătate, nimeni nu a mai vieţuit aici, iar pământul a înghiţit vechile zidiri.

Reactivată în 1992

 
Viaţa monahală a fost reluată la Crişan după Revoluţia din 1989, când vremurile şi libertatea câştigată cu preţ de sânge au permis acest lucru. În perioada 1990-1991, pe locul unde se considera că a existat vechea mănăstire s-au făcut săpături arheologice pentru a scoate la iveală ruinele acesteia. După aceste lucrări arheologice, la 29 iunie 1992, se punea piatra de temelie pentru actuala mănăstire. „Am avut binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului, chiriarhul nostru din acea vreme, care a venit să aşeze piatra de temelie. Săpăturile arheologice din zonă au fost realizate de profesorul Andrei Rusu de la Cluj-Napoca şi de ucenicii săi de atunci din Hunedoara, Odesa, Sighişoara şi Bucureşti. Când am venit aici, n-am găsit nimic din cele descoperite de arheologi, pentru că au astupat şanţurile. Ruinele care se văd acum sunt cele descoperite în 2000, când s-au făcut alte săpături şi au ieşit la iveală aceste vechi mărturii de la mănăstire, conservate foarte bine în pământ“, ne-a explicat stareţul mănăstirii, arhimandritul Visarion Neag.
Foarte repede au început şi lucrările la biserica mănăstirii, un lăcaş de cult închinat Naşterii Maicii Domnului, sfinţit în 2006 de IPS Arhiepiscop Timotei. Complexul monahal mai cuprinde altarul de vară cu hramul „Izvorul Tămăduirii“, casa monahală, paraclisul de iarnă şi gospodăria anexă.
 
Pelerini de peste munţi
 
Actuala obşte a mănăstirii cuprinde 15 vieţuitori, care, pe lângă pravila zilnică, muncesc în gospodăria anexă a mănăstirii. Desigur, între monahii de la Crişan se află şi dulgheri, sudori şi tot felul de meseriaşi, dar la mănăstire încă nu există ateliere prin care aceştia să-şi pună în practică îndeletnicirile. Lucrul la mănăstire, în scop intern, este preocuparea zilnică a vieţuitorilor de la Crişan, după slujbele religioase şi celelalte din viaţa duhovnicească a monahilor. „Nu am reuşit să amenajăm ateliere de lucru pentru fraţii noştri pricepuţi în diferite meserii, dar ne-am axat pe gospodăria noastră. Am dorit mult să avem propriile alimente şi să fim independenţi de cele din exterior. Am reuşit prin această gopodărie, dar cu mult efort din partea obştii“, a mai spus părintele stareţ.
Pentru credincioşii din satele din jur, dar şi pentru cei din întreaga Transilvanie şi chiar din alte părţi ale ţării, Mănăstirea Crişan este un loc unic, plin de istorie şi spiritualitate. La slujbele religioase sunt prezenţi numeroşi pelerini din întreaga ţară. „Ne calcă pragul foarte mulţi pelerini de peste munţi, din Ţara Românească şi din Moldova. Avem posibilitatea să cazăm 50 de persoane şi să le oferim toate condiţiile pentru a nu uita popasul la Crişan“, ne-a spus arhimandritul Visarion Neag.
 

„Omagiu lui Crişan“

 
Gheorghe Crişan a trăit în perioada 1733-1785 şi a condus răscoalele ţăranilor din Ţinutul Zarandului. Prins în 1785, se spune că s-a sinucis în temniţa din Alba Iulia, înainte de a-şi primi pedeapsa. În satul Crişan se păstrează şi astăzi casa memorială şi bustul lui Crişan, loc de pelerinaj pentru românii de pretutindeni, dornici să aducă un omagiu marelui luptător de la 1784. Casa a fost reconstruită după modelul celei originale, folosindu-se tradiţiile locale şi vechi fotografii ale locuinţelor din zonă. Acoperişul de paie şi fundaţia din piatră sunt principalele caracteristici ale caselor ţărăneşti din acea vreme. În casa memorială, turiştii pot afla mai multe despre Răscoala de la 1784 şi pot admira obiecte istorice. Bustul din faţa casei a fost realizat în 1929 de Marcel Olinescu. Anual, au loc aici o serie de manifestări puse sub titulatura „Omagiu lui Crişan“. Evenimentul are menirea de a cinsti memoria marelui revoluţionar transilvănean, care s-a luptat pentru drepturile iobagilor din această parte a ţării.
 

Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!