Mănăstirea „Peştera Sf. Apostol Andrei“: poarta creştinismului în România

Grigore Radoslavescu, 29 Noiembrie 2007

Sfântul Apostol Andrei a făcut multe minuni la Peştera din Dobrogea. Ridicarea bisericii mari, construirea întregului complex monahal de lângă satul Ion Corvin sunt şi ele minuni. Iar minunile continuă să se întâmple şi azi pe aceste meleaguri, fiind un îndemn pentru credincioşii din întreaga ţară să vină să se roage la „Bethleemul românesc“ - peştera Sfântului Apostol Andrei, primul aşezământ creştin din România.

Prin anii 1940-1943, doi buni prieteni pasionaţi de arheologie biblică - preotul Constantin Lemnaru, de la parohia Adamclisi, şi avocatul Jan Dinu, obişnuiau să cutreiere meleagurile dobrogene şi siturile arheologice din această parte a ţării, în căutare de mărturii ale creştinării dacilor de către Sf. Apostol Andrei. Se spune că juristul Jan Dinu ar fi avut, într-una din nopţi, o viziune despre existenţa peşterii, fapt ce l-ar fi determinat să nu înceteze căutările până ce nu va găsi lăcaşul.

Şi cercetările lor nu au rămas fără rezultate. În primăvara lui 1943, soarta le-a surâs: în pădurea de lângă satul Ion Corvin cei doi au descoperit grota ce avea să fie atestată ca fiind peştera Sf. Apostol Andrei. Cei doi au început amenajarea peşterii şi a unui platou în faţa acesteia, în care să reînceapă oficierea slujbelor religioase. La 30 iulie 1944, când episcopul Chesarie Păunescu, înconjurat de un sobor de preoţi, şi în prezenţa unui mare număr de credincioşi veniţi din toată ţara, a sfinţit peştera Sf. Andrei. Din păcate, declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, urmată de instalarea la putere a regimului comunist şi de desfiinţarea Episcopiei de Constanţa, au făcut ca peştera Sf. Andrei să ajungă o simplă grotă, profanarea acesteia finalizându-se cu amenajarea, în interiorul ei, a unui staul de oi. Mărăcinii, ferigile şi arbuştii au astupat intrarea, totul căzând în paragină şi uitare.

Cu toate acestea, localnicii cu care am stat de vorbă pe timpul documentării noastre ne povesteau că în satul Ion Corvin s-a păstrat vie tradiţia cu privire la existenţa peşterii de la marginea satului lor şi că oamenii mergeau frecvent să se roage în pădure ştiind că acolo este şi peştera. Există mărturii certe că, în anii 1986-1989, peştera a fost vizitată în repetate rânduri, că aici oamenii aprindeau lumânări şi tămâie şi se rugau pentru că „aşa era obiceiul din moşi strămoşi“. Mai mult decât atât, însuşi IPS Lucian al Tomisului a întreprins câteva vizite în zonă şi a dispus măsuri pentru curăţirea şi amenajarea zonei, dar mai ales pentru ridicarea unei turle acoperite, deasupra grotei, pentru a împiedica pătrunderea apelor pluviale în interiorul acesteia. A trebuit să vină însă evenimentele din 1989 pentru ca peştera Sf. Apostol Andrei să iasă la lumină. Acest lucru s-a întâmplat efectiv în vara anului 1990.

Primii monahi de după 1990

Readucerea peşterii în actualitatea religioasă este strâns legată de faptul că, la 12 februarie 1990, s-a reînfiinţat Arhiepiscopia Tomisului, cu reşedinţa la Constanţa. La îndemnul IPS Lucian, în vara aceluiaşi an, au sosit la Peşteră ieromonahul Victor Ghindăreanul şi monahul Nicodim Dincă, ultimul provenind dintr-un sat dobrogean, Zorile. Oficial, aşa cum rezultă din documentele păstrate la Arhiepiscopia Tomisului, schitul „Peştera Sf. Ap. Andrei“ are ca dată de înfiinţare ziua de 12 decembrie 1990. Dar chiar şi înainte de această dată, monahul Nicodim Dincă a făcut un adăpost în peşteră şi a luat măsuri pentru reactivarea vieţii monahale pe aceste locuri. La început, călugărul şi-a câştigat existenţa confecţionând icoane, încropind un atelier într-o remorcă-vagon, dăruită de credinciosul Pigui Mihai din Constanţa. De altfel, şi iarna 1990 spre 1991 a petrecut-o în acest vagon, împreună cu cei doi ucenici ai săi. În primăvara lui 1991, prin grija monahilor, peştera a luat înfăţişarea unui adevărat paraclis, fiind înzestrată cu clopotniţă, icoane, obiecte de cult şi cărţi bisericeşti. Fiind nevoie de preot călugăr care să săvârşească zilnic cele 7 laude, Sf. Liturghie şi alte slujbe cerute de credincioşi, IPS Arhiepiscop Lucian l-a adus, în vara anului 1991, pe ieromonahul Dionisie Uluzu, de la Dervent. Prin destoinicia monahului Nicodim s-au ridicat chilii, o trapeză, bucătăria, astfel că, în iarna 1991/1992, obştea monahală locuia deja în noul şi tânărul schit.

Peştera, din nou biserică creştină

Între timp, şi Arhiepiscopia Tomisului a întreprins acţiuni pentru reactivarea vieţii monahale la peştera Sf. Ap. Andrei, reuşind să obţină o suprafaţă de un hectar de teren din fondul forestier şi 5 hectare arabile, conform Legii 18/1991, precum şi autorizaţia pentru executarea lucrărilor la nou- înfiinţatul schit, „Peştera Sf. Apostol Andrei“.

În vara lui 1992 s-au finisat egumenia, trapeza, bucătăria, şi corpul chiliilor cu cerdacul acestora. Tot în 1992 s-a încropit o gospodărie anexă. Primăvara lui 1993 a fost folosită pentru amenajarea peşterii Sf. Apostol Andrei. S-a înălţat turla la 5 m şi s-a completat cu zid de cărămidă, dar a rămas netencuită pentru că în 16 iulie, monahul Nicodim a fost chemat la cele veşnice. A fost înmormântat cu toată cinstea la 20 iulie, slujba fiind săvârşită de însuşi IPS Arhiepiscop Lucian. În seara aceleiaşi zile a fost numit egumen ieromonahul Sava Gana, de la Dervent, rămânând alături de dânsul încă 8 vieţuitori şi ieromonahul Teotim Popa.

Schitul înălţat la rang de mănăstire

În toamna 1993 s-a tencuit turla peşterii, i s-a reconstituit faţada după modelul din 1943, s-a ridicat, în partea de vest, o clădire pentru încă 12 chilii şi a fost pusă piatra de temelie a bisericii mari a schitului, cu hramul „Sf. Apostol Andrei“. Slujba a fost oficiată de IPS Arhiepiscop Lucian, în fruntea unui sobor de preoţi şi cu participarea a mii de credincioşi veniţi din toată ţara. Tot în toamna anului 1993 s-a turnat şi fundaţia noului paraclis al schitului şi s-a construit un cuptor de pâine. În 1994, după modelul din 1944, s-a ridicat terasa din faţa peşterii cu piatră scoasă de călugări din cariera Urluia, pe care tot ei au fasonat-o. Până în toamnă, terasa a fost finisată. A fost întărită şi gospodăria anexă, fiind aduse aici animale, astfel că la „Peştera Sf. Ap. Andrei“ se creaseră deja condiţii ca obştea să ajungă la 100 de vieţuitori, aşa cum a avut în 1810. La cererea Arhiepiscopiei Tomisului, vrednicul de pomenire patriarhul Teoctist a aprobat, în şedinţa sinodală din luna iulie 1994, ca Schitul „Peştera Sf. Apostol Andrei“ să fie transformat în mănăstire, fapt petrecut la 8 august acelaşi an.

De atunci, anual, mii de credincioşi, creştini ortodocşi, neclinitiţi de două mii de ani din puritatea învăţăturii Mântuitorului Hristos şi a Sfinţilor Săi Ucenici şi Apostoli, într-un neobosit pelerinaj, se adună la Mănăstirea „Peştera Sf. Apostol Andrei“ în cuget curat, simţind un puternic îndemn lăuntric să cheme cu credinţă, dragoste şi recunoştinţă, pe întâiul lor părinte sufletesc.

În 1995, când s-a turnat fundaţia bisericii mari, paraclisul era deja ridicat şi tencuit în interior. Slujbele se ţineau încă în faţa peşterii, pe terasa de beton de 25x25 m, peştera, cu pronaosul de 8x8 m şi naosul de 8x5 (trecerea din pronaos în naos se face printr-o uşă de 2x1,5m) fiind neîncăpătoare pentru numeroşii credincioşi care participau la majoritatea slujbelor.

În 1997 s-a început construcţia bisericii mari, ridicarea noii stăreţii şi pictarea paraclisului, aceasta fiind terminată în anul 1999 şi sfinţită în 2001 de către IPS Arhiepiscop Teodosie al Tomisului. În anul 2001 s-au definitivat lucrările bisericii mari, iar în anii următori s-a executat pictura interioară. În toată această perioadă de autentic şantier, viaţa duhovnicească a crescut şi s-a închegat, împletindu-se cu deosebită armonie orele de rugăciune şi slujbă, cu munca grea, dar plină de satisfacţie, de clădire a bisericii mari.

Cinstindu-l an de an pe Sf. Apostol Andrei la 30 noiembrie, zi proclamată de către Sfântul Sinod al BOR ca „sărbătoare naţională din punct de vedere bisericesc“, ne-am dori ca autorităţile române, să-i confere sărbătorii Sf. Ap. Andrei statutul de „sărbătoare naţională nelucrătoare, împreună cu Ziua Naţională a României, 1 Decembrie“, aşa cum s-a propus la aceeaşi şedinţă sinodală.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!