Mănăstirea „Sfânta Maria“ de la mare

Augustin Păunoiu, 23 Iulie 2008

Se scuturaseră de ceva vreme teii când am ajuns la Techirghiol. Aerul mai păstra însă mireasma florilor galben-aurii. Odată intrat pe poarta mănăstirii, simţi că pătrunzi în altă lume. Bisericuţa de lemn, strâmtă şi cu turn înalt, înconjurată de coloane de piatră pe care se sprijină bârne de lemn, dădea impresia că te afli într-un sat de munte din Ardeal. Totuşi, mirosul aerului umed şi puţin sărat îţi vestea că marea este aproape.

În 1925, Biserica Ortodoxă Română era ridicată la rangul de Patriarhie. La trei ani de la această dată primul întâistătător al Bisericii, patriarhul Miron Cristea, cumpăra în staţiunea Techirghiol o vilă, unde a fost înfiinţat pentru cler un sanatoriu. Acest aşezământ a funcţionat până în timpul patriarhului Justinian Marina (1948-1977) când, politica dură antibisericească, dusă de partidul comunist, a hotărât confiscarea clădirilor ce aparţineau Bisericii. Sanatoriul preoţesc de la Techirghiol era şi el pe lista imobilelor care urmau să intre în patrimoniul Statului. Pentru a împiedica acest act nedrept, patriarhul Justinian a transferat, în 1951, de la Castelul Pelişor din Sinaia, bisericuţa de lemn care se afla în incinta domeniului regal de pe Valea Prahovei. Se înfiinţa astfel, aproape de lacul Techirghiol, un schit de maici, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, iar sanatoriul era recuperat, fiind considerat o anexă a schitului.

Biserica de lemn din curtea mănăstirii datează din secolul al XVIII-lea şi are hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Ea a fost construită pe la 1750 de credincioşii satului Maioreşti din judeţul Mureş şi mutată de regele Carol al II-lea, în anul 1934, la Castelul Pelişor din Sinaia. După al Doilea Război Mondial, bisericuţa ajunge în paragină, fapt observat de patriarhul Justinian, care o restaurează şi o mută la ţărm de mare. Arhitectonica ei respectă planul arhaic, originar, cu perimetru dreptunghiular, care prezintă în partea de apus îmbinări în trei laturi, iar la est, o structură poligonală cu cinci laturi. Întreg edificiul este aşezat pe un postament de piatră de Techirghiol, iar restauratorii au adăugat un mic pridvor şi un turn înalt cu clopote în foişor. Pridvorul prezintă ornamente populare şi o sculptură care înfăţişează un profil de monah şi altul de monahie, despărţite de o cruce. Construcţia bisericii s-a făcut prin tehnica „coadă de rândunică“, specifică meşterilor în lemn transilvăneni, care constă în îmbinarea orizontală a bârnelor de stejar, nefinisate, groase de 30 de centimetri.

Pictura bisericii se încadrează în stilul naiv al ţăranilor zugravi anonimi, cu elemente specifice lăcaşurilor de cult din Transilvania, unde poate fi întâlnit tricolorul, reprezentând semnul unităţii naţionale. Un alt element distinct este înfăţişarea în diverse scene ale patimilor lui Hristos, a celor care îl chinuiesc pe Iisus sub chipul husarilor, ostaşi din cavaleria maghiară, pentru a exprima, pe de o parte, adversitatea faţă de asupritorii românilor din Ardeal, iar pe de alta, rezistenţa în faţa prozelitismului protestant şi catolic, care bântuia Transilvania secolului al XVIII-lea. Uşile împărăteşti, datate 1730, lucrate de meşterul Andrei de la Sunfalu, satul Corneşti, comuna Adămuş, păstrează inscripţia celor care le-au donat bisericii: „Aceste dveri au plătit Maer Eremia şi cu Bota Gligore pentru iertarea păcatelor sale - 1750.“

În perioada 1965-1967, Patriarhul Justinian, care a fost foarte ataşat de Mănăstirea „Sfânta Maria“, a hotărât renovarea şi extinderea sanatoriului, ridicând încă un etaj pe latura dreaptă a edificiului, iar zece ani mai târziu, au fost ridicate alte două corpuri de clădire aşezate perpendicular, unde astăzi se află chiliile monahiilor şi trapeza mănăstirii.

Noua biserică a mănăstirii

Pentru protejarea bisericii vechi, care este monument istoric şi are nevoie de condiţii speciale de întreţinere, fiind şi neîncăpătoare pentru obştea monahală şi pentru credincioşii participanţi la slujbe, în 2000, Patriarhul Teoctist a binecuvântat locul unde astăzi s-a ridicat o frumoasă biserică de zid, cu acelaşi hram - „Adormirea Maicii Domnului“. Anul acesta, construcţia a înaintat până la nivelul turlelor.

Muzeul cu inscripţii creştine din secolul al IV-lea

Aşezământul monahal de la Techirghiol adăposteşte şi un muzeu amenajat în anii 1989-1990 prin bunăvoinţa şi directa îndrumare a directorului Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa din acea perioadă, profesorul Adrian Rădulescu. Unele dintre exponatele arheologice sunt aduse de la muzeul menţionat, o parte din ele fiind piese originale (capiteluri şi fragmente de coloane din veacul al IV-lea, amfore, opaiţe creştine de secol IV-IX) iar altele reproduceri după piesele originale aflate la Constanţa: vase cu inscripţii creştine vechi de peste 1.700 de ani, reproduceri după desenele de pe pereţii bisericuţelor din complexul monahal de la Basarabi-Murfatlar, mărturie a vechimii vieţii monahale în România, săpat într-un deal de cretă, complex care datează din secolul al IX-lea. Icoanele (sec. XVIII-XIX) provin de la diferite biserici din Dobrogea, unele fiind împrumutate de la Muzeul de Artă Populară Constanţa. Se mai află expuse cărţi de cult din secolul al XIX-lea, veşminte preoţeşti şi sfinte vase din aceeaşi perioadă.

„Dacă m-aş naşte încă o dată, tot la mănăstire m-aş duce“

La Mănăstirea Techirghiol poţi observa cel mai bine câteva generaţii de monahi, trăind la un loc.

Maica proin-stareţă, stavrofora Semfora Gafton, un exemplu de răbdare şi credinţă, în vârstă de 86 de ani, povesteşte despre viaţa ei de monahie din perioada comunistă. Licenţiată în Teologie pe vremea când profesorii Stăniloae, Nicolae Balca, Teodor M. Popescu susţineau cursuri atrăgătoare pentru un public larg, alungată din mănăstire în urma decretului 410 din 1959, maica Semfora spune: „Dacă m-aş naşte încă o dată, tot Teologia aş face şi tot la mănăstire m-aş duce“.

Deşi se apropie de nouăzeci de ani, maica Semfora vine la biserică. Am surprins-o la o priveghere, atentă la cuvintele din Minei, când a suspinat uşor: „crinul pustiei, ce frumos!“. Apoi urmează maicile mai tinere, Inocenţia, care conduce atelierul de pictură, dar şi strana, nefiind lipsită de la slujbele bisericii.

Cel mai mult impresionează curajul celor mai tinere, puterea de a spune da unui mod de viaţă care se aseamănă cu vieţuirea îngerilor. Acestea nu sunt puţine, pentru că, în primăvara acestui an, au avut loc, la Mănăstirea „Sfânta Maria“, 21 de călugăriri.

Am cunoscut-o şi pe actuala stareţă, monahia Lucia Roşu, venită din Vorona Botoşanilor. În vârstă de 34 de ani, este modelul conducătorului blând, smerit şi plin de bună-cuviinţă. De fapt, toate monahiile de aici sunt blândeţea întruchipată, poate mai puţin maicile care stau „de strajă“ la chilia părintelui Arsenie Papacioc, având grijă ca nimeni din cei veniţi pentru spovedanie şi sfat duhovnicesc, să nu întreacă măsura. Între părinţii care slujesc la biserica mănăstirii, întâlnim pe părintele protosinghel Cleopa Nistor, un ieromonah tânăr, care se ocupă de centrul de odihnă şi tratament. Întreprinzător, cu spirit gospodăresc, priceput la treburile mai dificile pe care le întâmpină obştea de la Techirghiol, părintele Cleopa este o prezenţa activă din peisajul mănăstirii.

Centrul social-pastoral „Sfânta Maria“

În anul 1999 a fost amenajat, în cadrul mănăstirii, o bază de tratament balnear, sub ocrotirea Sfântului Pantelimon, doctor fără de arginţi, care astăzi s-a transformat în Centrul social-pastoral „Sfânta Maria“ - Techirghiol.

Aici se desfăşoară activităţi social-caritabile de asistenţă medicală şi spirituală, în vederea sprijinirii persoanelor aflate în dificultate din motive medicale şi sociale, servind şi ca bază de odihnă şi tratament pentru persoanele care au nevoie de efectele curative ale lacului Techirghiol. Acest centru este coordonat de părintele protosinghel Cleopa Nistor şi este deservit de un medic primar şi de cincisprezece asistenţi medicali angajaţi, care stau la dispoziţia celor veniţi aici pentru îngrijirea sănătăţii. Băile de nămol cu apă sărată din lacul Techirghiol, electroterapia şi masajul sunt procedurile terapeutice obişnuite pe care le oferă acest centru de tratament. Există pachete diferite, pentru afecţiuni reumatice şi antistress, iar cazarea şi masa intră în costul biletului.

„Orice liniuţă este trecută mai întâi prin minte, pentru că altfel nu iese icoana cum trebuie“

Atelierul de pictură al mănăstirii este destul de mare. Fiind un atelier de pictură mănăstiresc, aici nu se lucrează tablouri, ci doar icoane. „La început, aminteşte aceeaşi maică, coordonatoarea atelierului, am pornit cu icoane pe sticlă, după care am realizat icoane mai simple, şi sigur, ca orice început a fost destul de greu, pentru faptul că noi n-am ştiut, n-am avut un mentor. Una dintre maicile de la noi, monahia Teoctista, a fost plecată în Grecia, unde a învăţat câteva luni de zile primii paşi în execuţia unei icoane, la mănăstirea de maici Akritohori. Acolo, există un atelier vast, unde lucrează multe maici şi am înţeles că unele dintre ele au lucrat chiar şi la pictura bisericii din propria mănăstire. În atelierul nostru lucrăm icoane de toate dimensiunile, mai mult la cerere. Icoanele se fac numai după model. Căutăm, pe cât posibil, ca toate materialele, culorile folosite să fie naturale. Pensulele sunt făcute la fel, din păr de jder, nevăstuică, deci toate sunt naturale. Iar la urmă peste pictură se aplică un lac, care este făcut din răşine naturale.“

Despre durata execuţiei unei icoane, maica Teoctista, o altă pictoriţă din atelier mărturiseşte: „Depinde de model, depinde de dimensiune şi depinde şi de starea pictorului, că şi asta contează foarte mult. Avem o rugăciune a iconarului, care se citeşte înainte de a începe pictarea unei icoane şi în permanenţă avem un fond muzical care oferă o atmosferă duhovnicească. Liniştea este foarte importantă pentru orice pictor. În atelier, noi nu vorbim una cu alta, pentru că orice liniuţă este trecută mai întâi prin minte, pentru că altfel nu iese icoana cum trebuie.“

Citeşte articolul în format PDF


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!