Actualitate religioasă
Foto: Andrei Butu

Mănăstirile Căldărușani și Sitaru vor fi restaurate

Andrei Butu, 21 Februarie 2019

La sediul Consiliului Județean Ilfov a avut loc miercuri, 20 februarie 2019, semnarea contractelor de finanțare nerambursabilă în valoare de aproape 30 milioane de lei pentru mănăstirile Sitaru și Căldărușani din Ilfov, monumente istorice clasa A. Contractele au ca obiectiv restaurarea și punerea în valoare a celor două ansambluri de monumente istorice de importanță națională, prin accesarea fondurilor europene din Programul Operațional Regional 2014-2020.

La eveniment au participat Marian Petrache, președintele Con­siliului Județean Ilfov, Irinel Scrioșteanu, administratorul public al județului Ilfov, Dan Necula, directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională București-Ilfov, și părintele Nectarie Șofelea, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, împreună cu reprezentanți ai mănăstirilor Sitaru și Căldărușani.

Președintele Consiliului Jude­țean Ilfov a subliniat însemnătatea restaurării celor două mănăstiri și importanța amintirii rădăcinilor noastre. „Am investit în școli și în grădinițe, am investit în drumuri județene, investim în servicii precum apă și canal, cu sume foarte mari, și a venit momentul să ne întoarcem la rădăcini. Este bine să nu uităm ce am fost, că în felul acesta va trebui să ne aducem aminte ce vrem și ce trebuie să fim. Conservarea patrimoniului cultural face parte din obiectivele Consiliului Jude­țean Ilfov și ne bucură că avem Patriarhia Română alături de noi în demersurile noastre. Alături de cele două mănăstiri monumente istorice de clasa A, avem de gând să investim, dacă se redeschide finanțarea cu fonduri europene, în fortul 13 de la Jilava, acolo unde în perioada 1946-1960 în tranzit erau trimiși deținuții politici ai regimului comunist, dar și în fortul de la Tunari, tot în amintirea și respectarea rădăcinilor noastre”, a declarat Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov.

Părintele arhimandrit Nectarie Șofelea a evidențiat importanța și valoarea națională a celor două monumente istorice. „Astăzi, la sediul Consiliului Județean Ilfov s-au semnat contractele de fi­nan­țare pentru mănăstirile Căldăru­șani și Sitaru. Aceste două mănăstiri sunt foarte importante pen­tru Arhiepiscopia Bucu­rești­lor, dar și pentru Biserică, pentru că ele sunt două monumente de categoria A. Mănăstirea Căldăru­șani este ctitoria domnitorului Matei Basarab, iar Mănăstirea Sitaru este ctitoria străbunicului Sfântului domnitor Constantin Brâncoveanu, Papa Greceanu, la începutul secolului al 16-lea. Ceea ce este foarte important de amintit este că aceste două proiecte au în vedere restaurarea celor două biserici, foarte valoroase din punct de vedere arhitectural, dar și spiritual și a paraclisului Sfântului Ioan Teologul de la Mănăstirea Căldărușani”, a spus părintele Nectarie Șofelea, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucu­reștilor.

Dintre lucrările de intervenții și refacere necesare care se vor efectua la Mănăstirea Sitaru amintim: lucrări de refacere a tencuielilor la soclu cu mortare de asanare, refacerea învelitorii din tablă de cupru, reabilitarea grilajelor ferestrelor din fier forjat, dezafectarea și refacerea insta­lației interioare de iluminat și prize și a instalației de paratrăsnet, iar încălzirea se va realiza într-un sistem centralizat modern cu panouri radiante. La Mănăstirea Căldărușani, se vor efectua inter­venții de reabilitare și consolidare precum: desfacerea zonelor tencuite cu mortare neadecvate din ciment, desfacerea tâmplăriei din oțel (inclusiv la turle), reabilitarea ușilor de acces, inclusiv a ușii exterioare la altar, iar încălzirea se va realiza într-un sistem centralizat modern cu panouri radiante de pardoseală și centrală proprie cu combustibil solid - lemn și ventilo-convectoare carcasate de pardoseală.

Pentru implementarea acestor proiecte s-au realizat parteneriate între Consiliul Județean Ilfov și cele două mănăstiri, în baza cărora județul Ilfov va asigura cofinanțarea cheltuielilor eligibile și a cheltuielilor neeligibile.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!