Mănăstirile românilor - Schitul Piatra Tăieturii din Munţii Călimani

Grigore Radoslavescu, 25 Septembrie 2007

Schitul Piatra Tăieturii se află pe vârf de munte, pe raza comunei Panaci, judeţul Suceava, la o altitudine de 1700 m şi la o distanţă de 24 km faţă de oraşul Vatra Dornei, pe drumul ce duce în Munţii Călimani.

E un drum foarte anevoios, care cu greu poate fi parcurs în întregime cu maşina sau cu vreun alt mijloc de transport. Însă, oricât de dificil ar fi urcuşul, la capătul lui, pelerinul se convinge că drumul este elementul esential al oricărui pelerinaj.

Demolat în 1962

Printr-o fericită coincidenţă, lăcaşul monahal de la Piatra Tăieturii e aşezat la numai câţiva metri de monumentul eroilor din primul război mondial, ridicat chiar în anul 1917, monument care este împreună mărturisitor cu mănăstirea despre jertfelnicia, statornicia şi verticalitatea românilor locuitori ai acestor fermecătoare locuri bucovinene.

Piatra de temelie a schitului a fost pusă în anul 1933, de către părintele Iosif Achirilei, ctitorul acestui aşezământ, pe locul proprietăţii familiei sale.

La 8 septembrie 1933, a fost sfinţit schitul de către Mitropolitul Bucovinei, Nectarie Cotlaciuc, însoţit de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. De atunci, părintele Iosif Achirilei a fost cel care s-a îngrijit de înfrumuseţarea şi gospodărirea aşezământului monahal, până în anul 1945, când a fost chemat la Dumnezeu. Mormântul său, care se află astăzi în naosul bisericii mari, este împodobit cu o frumoasă lespede de marmură.

Între anii 1945-1956, grijile acestui sfânt locaş au fost preluate de către vrednicul protosinghel Matei Bordoş, originar din Basarabia.

Din anul 1956 până în anul 1959, la conducerea schitului s-a aflat protosinghelul Doroftei Cucoş. În ultimul an al stăreţiei sale, prin Decretul 410/1959, au fost desfiinţate multe mănăstiri şi scoşi în lume mii de călugări şi călugăriţe. Atunci a fost desfiinţat şi Schitul Piatra Tăieturii, iar în anul 1962 a fost demolat până la temelii.

Din dragostea credincioşilor dorneni

La data de 1 iunie 1990, Înalt Prea Sfinţitul Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, a dat binecuvântarea de reînfiinţare şi reconstruire a schitului, prilej cu care s-a şi turnat temelia noii biserici mari, pe vechiul amplasament şi cu acelaşi hram, „Naşterea Maicii Domnului“.

La 10 noiembrie 1991, ca stareţ şi ostenitor la ridicarea întregului complex monahal a fost numit protosinghelul Antonie Brehuescu, ucenic şi fiu duhovnicesc al părintelui Cleopa Ilie, din vatra Mănăstirii Sihăstria, Neamţ. Sub directa sa îndrumare, Paraclisul cu hramul „Sf. Prooroc Ilie“, a fost sfinţit la 8 septembrie 1992, de către IPS Arhiepiscop Pimen. Doi ani mai târziu, la 11 septembrie 1994, după finalizarea picturii de către pictorul Nicolae Gavrilean, din Gura Humorului, paraclisul a fost resfinţit de către PS Gherasim Putneanul.

La data de 1 iunie 1997, a fost finalizată construirea bisericii mari, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“, care a fost sfinţită de către IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, însoţit de PS Teodosie Snagoveanul, pe atunci episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, actualmente Arhiepiscop al Tomisului, fiu al acestor meleaguri.

În urma finalizării picturii de către acelaşi pictor şi a împodobirii bisericii cu catapeteasmă, mobilier bisericesc sculptat în lemn de tei şi stejar, cu candelabre turnate din bronz, cu veşminte, cărţi şi icoane, s-a resfinţit biserica mare la data de 23 august 1998, de către IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

În acelaşi interval de timp, sub atenta supraveghere a părintelui Antonie, au demarat şi s-au finalizat şi lucrările de alimentare cu energie electrică şi apă, lucrări foarte anevoioase, date fiind distanţele foarte mari pentru construcţia liniilor electrice şi montarea conductelor de aducţiune. Totodată, s-a început construirea unui drum de acces pentru pelerini, un drum săpat în munte.

La data de 1 octombrie 2000, s-au finalizat lucrările de construcţie a clopotniţei, a unei case de oaspeţi cu două nivele, având o capacitate de 50 de locuri, precum şi de amenajare a altor două lăcaşe de rugăciune din apropiere: Peştera „Sf. Cruce“ şi Peştera „Sf. Antonie“, aceasta din urmă fiind pictată în tempera şi resfinţită de către IPS Arhiepiscop Pimen, la data de 20 iulie 2003.

Popasul la Piatra Tăieturii este reprezentativ pentru măsura dragostei credincioşilor din Bazinul Dornelor, în special, dar şi de pretutindeni, faţă de această vatră de sihăstrie. Ei au fost cei care, material, financiar şi moral au susţinut lucrările de refacere şi reconstrucţie, în timp foarte scurt, a unei mănăstirii pe care regimul dictatorial o desfiinţase cu totul.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!