Evanghelia zilei
Marcu 2, 14–17

Marcu 2, 14–17

Pr. Narcis Stupcanu, 10 Martie 2018

„În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe Levi al lui Alfeu șezând la vamă și i-a zis: Urmează-Mi! Iar el, ridicându-se, I-a urmat. Și, când ședea El în casa lui Levi, mulți vameși și păcătoși ședeau la masă cu Iisus și cu ucenicii Lui; pentru că erau mulți care Îl urmau. Iar cărturarii și fariseii, văzându-L că mănâncă împreună cu vameșii și cu păcătoșii, ziceau către ucenicii Lui: De ce mănâncă și bea Învățătorul vostru cu vameșii și cu păcătoșii? Dar auzind, Iisus le-a zis: Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință.”

Dumnezeu așteaptă întoarcerea păcătosului

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXV, III, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 21, p. 307

„Nimic nu-L bucură atâta pe Dumnezeu ca îndreptarea noastră, ca întoarcerea noastră de la viciu la virtute!”

Sfântul Grigorie de Nyssa, La titlurile Psalmilor, partea I, cap. VII, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 30, pp. 149-150

Ca o mie de ani în ochii Tăi Doamne, ca ziua de ieri care a trecut, anii lor vor fi nimicnicie (Psalmi 89, 3). Ce învățătură luăm de aici? Că pentru cel ce s-a trezit și revine iarăși la virtute, după întoarcerea de la păcat, ca o mie de ani i se pare mulțimea relelor, iar lui Dumnezeu i se pare o nimica toată, dacă omul se întoarce. Căci ochiul lui Dumnezeu privește mereu ceea ce este prezent, neținând seama de cele trecătoare. Stăruința în răutate este considerată de Dumnezeu ca o zi sau ca o seară a nopții care a trecut și a pierit, deși este disprețuită de cei ce păcătuiesc ca și cum nu ar fi făcut nimic. Dar de Dumnezeu este socotită ca o mulțime de ani. Căci zice: Nimicnicie vor fi anii lor (Psalmi 89, 5). Foarte nimerit și în înțeles propriu numește Psalmistul greșelile nimicnicie, căci în chip firesc cel ce face rău socotește greșeala ca nimic, și găsește o scuză pentru fiecare faptă rea.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia IV, 17, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 34, p. 105

„El Se îndură și așteaptă îndelung întoarcerea noastră; păcătuind, El ne suferă și așteaptă să ne pocăim; căzând iarăși, nu se rușinează ca iarăși să ne primească, după cum a spus Profetul: Oare acela care cade nu se mai scoală, iar cel ce se abate nu se mai întoarce? (Ieremia 8, 4). Se cuvine, doar, ca noi să avem cuget curat și să ne întoarcem – îndată și definitiv – și să cerem ajutorul Lui; pentru că El este gata să ne mântuiască. El așteaptă avântul arzător al voinței noastre îndreptate către El – atât cât ne este cu putință – buna credință și osârdia (ce depinde de) voința noastră. Îndreptarea, însă, toată, El o săvârșește întru noi.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia VI, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 23, p. 86

„De obicei Dumnezeu nu-Și întoarce atât de mult fața de la cei ce păcătuiesc, cât de la cei ce nu se pocăiesc după ce-au păcătuit.”


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!