Maria, femeia cea mai aproape de Dumnezeu

ştefan Mărculeţ, 08 Septembrie 2007

În religiile monoteiste, este conturată imaginea femeii care a avut un loc hotărâtor în istoria mântuirii şi în relaţia lui Dumnezeu cu oamenii. Fie că este cea care a născut pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Născătoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioara, cea mai mare între sfinţi, aşa cum cred creştinii, fie că este imaginea ascunsă în misterul profeţiilor despre femeia prin care Dumnezeu a făgăduit că va aduce răscumpărarea, aşa cum vedem în iudaism, fie că este mama unui mare profet, aşa cum citim în Coran, Fecioara Maria este o persoană unică în istorie, care întruchipează imaginea femeii sfinte, aleasă de Dumnezeu pentru o misiune sublimă.

Între oamenii sfinţi, Fecioara Maria ocupă un loc special. Şi aceasta nu doar pentru că a născut pe Fiul lui Dumnezeu sau pentru că a locuit în templu în locul unde numai arhiereii intrau, ci şi pentru că a avut o sfinţenie şi o chemare pe care nimeni nu a mai avut-o. În istoria umanităţii, persoana sa este deosebit de importantă: prin ea, rolul şi importanţa femeii în societate au fost reabilitate, cinstea de care s-a bucurat, atât în timpul vieţii, cât şi după urcarea ei la cer, dovedind acest lucru.

Împărăteasa din profeţiile iudaice

În concepţia iudaică, totul se axează pe cuvintele lui Dumnezeu, spuse prin aleşii Săi şi consemnate în cărţile sfinte iudaice: „Torah“ (Pentateuhul - primele cinci cărţi ale Vechiului Testament), Profeţii („Neviim“), „Scrierile“ şi „Talmudul“, alcătuit din „Mişna“ şi „Ghemara“, comentarii la textele biblice. Cu toate că iudaismul nu recunoaşte pe Iisus Hristos ca fiind împlinirea profeţiilor, Mesia, Fiul lui Dumnezeu şi, implicit, nici pe mama Sa, Maria, totuşi, profeţiile despre Fecioara din care se va naşte Hristos sunt păstrate cu sfinţenie în cărţile sacre iudaice. În concepţia iudaică neîmplinite încă, profeţiile despre Maria vorbesc şi astăzi despre alegerea ei minunată şi despre rolul ei suprem în istoria mântuirii. Spre deosebire de celelalte femei menţionate în Vechiul Testament, Maica Domnului este singura care apare în profeţii. Astfel, profetul Isaia a proorocit că Fecioara va naşte pe Mântuitorul în chip minunat, ca un mare semn dumnezeiesc de izbăvire a poporului ales şi de mântuire a lumii: „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: «Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel»“ (Isaia 7, 14).

Proorocul Iezechiel a arătat-o pe Maica Domnului ca Pururea Fecioară în viziunea sa despre noul templu al lui Dumnezeu, simbolizând-o printr-o poartă tainică a Dumnezeului lui Israel. „Şi mi-a zis Domnul: «Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide şi nici un om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisă», spune proorocul în cartea sa, la capitolul 44, versetul al doilea.

Cărţile profeţilor iudaici vorbesc despre Fecioara Maria ca fiind cea care, prin vrednicia Sa de a aduce pe lume pe Cel Care mântuieşte oamenii din păcat, după cum a spus Dumnezeu imediat după căderea în păcat („Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul“ - Facere 3:14), este cinstită de Dumnezeu ca o împărăteasă. Psalmistul David o descrie pe Sfânta Fecioară ca pe o Împărăteasă care stă de-a dreapta lui Dumnezeu: „Stat-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată“ (Psalmul 44:11). Sfântul Maxim Mărturisitorul, pornind de la acest text, arată că în Fecioara Maria se împlineşte profeţia lui David. „Prin versetul «e înveşmântată în văl de aur şi gătită în culori felurite», psalmistul vrea să ne arate că harurile şi podoabele Fericitei Fecioare sunt şi ele felurite şi toate sunt aduse şi gătite de unicul Duh Sfânt. De aceea, Scriptura vorbeşte despre înfăţişarea ei trupească şi despre podoabele ei, fiindcă totul la ea a fost minunat faimos şi vestit“, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul.

Cu toate acestea, iudaismul nu recunoaşte pe Fecioara Maria ca persoana istorică în care s-au împlinit aceste profeţii, în ciuda scrierilor şi dovezilor care au fost adunate de-a lungul vremii. Spre exemplu, Epifanie Monahul, pe baza tradiţiei, o descrie pe Fecioara Maria, pentru arăta că ea a existat cu adevărat ca Maică a lui Hristos: „De statură era mijlocie, iar unii spun că era ceva peste cea mijlocie, pielea avea culoarea grâului, părul blonziu, ochii frumoşi, de culoarea alunii aurii, sprâncene negre, nasul drept, mâinile, degetele şi faţa lungi, plină de graţie şi frumuseţe dumnezeiască, neînfumurată, nesofisticată, neatinsă de moliciune, având o smerenie covârşitoare, de aceea cum însăşi a zis, a căutat spre ea Dumnezeu când L-a mărit pe Domnul“.

Mama „profetului Iisus“

Doctrina islamică susţine că „profetul Iisus“ este un om născut dintr-o fecioară, în mod supranatural. Lucrul acesta face din acest profet un om deosebit, cu chemare de la Dumnezeu. În cartea de căpătâi a credinţei islamice, Coranul, cartea revelată de îngerul Gavriil lui Mohamed, trimisul lui Dumnezeu pe pământ, scrisă în decursul a 23 de ani, aminteşte de Fecioara Maria, mama profetului Iisus, în două locuri: în sura a III-a, versetele 35-47 şi în sura a XIX-a, versetele 16-34. Evident, informaţiile sunt mult mai puţine decât cele din Noul Testament. În primele texte, Coranul face elogiul femeii din care s-a născut Iisus, prin cuvintele de laudă ale îngerilor: „O, Maria, Dumnezeu te-a ales şi te-a curăţit şi te-a ales între femeile lumii. O, Maria, ascultă de Domnul tău, prosternă-te şi închină-te Lui împreună cu cei ce se închină. Aceasta este o veste ascunsă, noi ţi-o descoperim. Tu n-ai fost lângă ei, când aruncară sorţile lor, cine din ei să se îngrijească de Maria şi n-ai fost lângă ei când se certară“. Asemănările cu textele evanghelice de la Bunavestire sunt evidente.

„Sura Mariei“

Al doilea text din Coran, cartea numită în limba arabă „Al-Jitab“ - Cartea sau „Al-furqan“ - Îndreptarul, este un capitol dedicat Mariei, putrând chiar titlul de „Sura Mariei“. Din cele 114 de sure (capitole), acesta este special scris pentru Fecioara din care s-a născut Iisus, pentru a arăta importanţa ei în istoria islamică. Ca şi în textele evanghelice, apare menţionat şi proorocul Ioan şi episodul naşterii sale minunate din femeia stearpă, Elisabeta. Mai mult decât atât, Coranul menţionează faptul că Maria a fost închinată lui Dumnezeu prin grija lui Zaharia. Şi în acest text apar asemănări cu textele evanghelice referitoare la vestirea naşterii minunate a Fiului lui Dumnezeu: „Şi adă-ţi aminte în carte şi de Maria, când se retrase de la gloata ei într-un loc spre răsărit. Şi a luat înaintea lor un văl; deci trimiserăm la ea duhul Nostru şi el îi apăru ei ca unui om deplin. Ea zise: «Caut scăparea la cel îndurat înaintea ta, dacă eşti temător de Dumnezeu». El zise: «Eu sunt un trimis al Domnului tău, ca să-ţi dau un fecior curat». Ea zise: «De unde să-mi fie fecior, dacă nu m-a atins bărbat?»“.

Cu toate acestea, Maria nu cunoaşte în credinţa islamică un cult aşa cum există în creştinism. Ea este amintită doar ca Fecioara, mama lui Iisus, ca persoană istorică, fără o importanţă majoră în istoria islamică. Dacă în creştinism, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat este centrul învăţăturii şi trăirii creştine, iar Fecioara Maria, mama Sa, este un mijlocitor pentru oameni, care se bucură de un cult aparte, în islam, totul se centrează pe profetul Mahomed şi pe legile lăsate de acesta, la porunca lui Dumnezeu.

Naşterea şi copilăria Mariei, în scrierile apocrife

Tradiţia creştină a păstrat până în zilele noastre informaţii despre Fecioara Maria, care nu se găsesc în cărţile canonice ale Sfintei Scripturi. Astfel, se ştie că ea a fost singura fiică a drepţilor Ioachim şi Ana care, ajunşi la bătrâneţe se rugau mult lui Dumnezeu să aibă un copil. Dacă Biblia nu aminteşte despre naşterea, copilăria şi aducerea la Templu a Mariei, două apocrife au păstrat până astăzi aceste informaţii: „Evanghelia lui Iacob“ sau „Protoevanghelia lui Iacob“ şi „Evanghelia lui Pseudo-Matei“. Prima dintre ele, cea a lui Iacob, arată că un evreu foarte bogat, pe nume Ioachim, nu a fost lăsat de Ruben să aducă primul daruri la Templul din Ierusalim, deoarece nu avea copii. Şi astfel s-a dus în pustiu, zicând: „Nu voi coborî la casa mea după mâncare şi băutură până când Domnul şi Dumnezeul meu nu se va uita la mine“. Ana, femeia lui, plângea şi se izbea cu pumnii în piept, zicând: „Aşa să-mi pedepsesc văduvia şi pântecele sterp“. Textul apocrif vorbeşte în continuare despre cum îngerii Domnului vestesc Anei naşterea Mariei.

„Evanghelia lui Pseudo-Matei“, elaborată în a doua jumătate a secolului al VI-lea, vorbeşte şi ea despre naşterea Maicii Domnului. Într-o versiune în hexametri a apocrifei, compusă în secolul al X-lea de stareţa unei mănăstiri din Gandersheim, pe nume Hrotswitha, apare alegerea numelui Maicii Domnului: „După ce s-au împlinit cele 9 luni/ A sosit ziua măreaţă în care preacinstita Ana a născut o fată, ce avea să fie slăvită în toţi vecii./ Iar după opt zile au fost chemaţi mai întâi preoţii/ Care, după vechiul obicei, trebuiau să aleagă/ Numele copilei şi să o sfinţească./ De faţă cu toţi, Ioachim a înălţat următoarea rugăciune: «Rege al cerului, Tu, care dai nume stelelor/ Arată printr-un semn de sus/ Ce nume este vrednică să poarte această fragedă copilă!». Spuse şi dintr-o dată a răsunat un glas puternic din tării/ Poruncind ca pruncul fără seamăn să se numească Maria,/ Ceea ce în limba noastră înseamnă «Steaua mării»/ Acest nume i-a fost sortit pe merit sfintei copile/ Căci astrul strălucitor ce luminează în veac/ A fost încoronat de Hristos, regele etern“.

În scrierea apocrifă „Viaţa lui Iosif tâmplarul“, compusă în secolul al IV-lea, Iisus le vorbeşte apostolilor: „Iar în cel de-al patrusprezecelea an al vieţii sale, Eu, Iisus, Viaţa voastră, am venit să locuiesc în pântecele ei din propria Mea voie“. Conform acestei apocrife, Maria l-a născut pe Iisus la vârsta de 15 ani.

Ziua în care a venit pe lume femeia mântuirii

Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, cunoscută şi sub denumirea populară de Sânta Maria Mică, datează din secolul al V-lea, din vremea Sinoadelor al III-lea şi al IV-lea Ecumenice (Efes, 431 şi Calcedon, 451). Pe locul din Ierusalim unde tradiţia creştină susţinea că s-ar fi aflat casa părinţilor Fecioarei, Ioachim şi Ana, s-a ridicat, între 430 şi 480, o biserică închinată Mariei. De aici, sărbătoarea s-a extins mai întâi în Răsărit, apoi, începând cu secolul al VII-lea, şi în Apus. Papa Serghie I (687-701) o introduce la Roma, iar Roman Melodul compune, în secolul al VI-lea, Condacul şi Icosul (n.r. imne liturgice) pentru această sărbătoare. La Utrenie se cântă un canon scris în sec. al VII-lea de Andrei Criteanul, care ne-a lăsat şi patru predici despre eveniment.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!