Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Mărţişoare filantropice oferite de copii

Mărţişoare filantropice oferite de copii

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Transilvania
Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 02 Martie 2016

Copiii din parohii şi din unităţi de învăţământ patronate de Biserică au confecţionat mărţişoare pe care le-au oferit în dar persoanelor vârstnice şi femeilor din comunitatea din care provin. De asemenea, numeroşi copii confecţionează mărţişoare în scop filantropic, astfel încât din vânzarea acestora să ofere un sprijin financiar unor persoane greu încercate.

Un grup de preşcolari de la Grădiniţa „Sfântul Dimitrie” a Arhiepiscopiei Sibiului a oferit mărţişoare bătrânilor de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Sibiu. Însoţiţi de doamnele educatoare şi de reprezentanţii Departamentului de asistenţă socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, micuţii au pregătit şi un scurt program artistic şi au transmis prin intermediul cântecelor şi al poeziilor mesajele specifice începutului de martie. Delegaţia Departamentului de asistenţă socială a fost formată din inspectorii sociali pr. Tiberiu Kiss şi Marius Talmaţchi, alături de asistentul social Tudor Costea. Părintele Tiberiu Kiss a oficiat o slujbă de mulţumire şi a transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

„Am venit astăzi, de ziua mărţişorului, la bătrânii noştri de la Căminul de Vârstnici, unde am fost primiţi cu mult drag, ca de fiecare dată. Copilaşii au pregătit din timp un program artistic pentru această zi şi ne-am rugat cu toţii ca Dumnezeu să-i ocrotească pe bunicii noştri aflaţi în această instituţie de ocrotire”, ne-a spus pr. Tiberiu Kiss. Bătrânii au primit din partea eparhiei iconiţe, dulciuri, sucuri şi alimente.

Copiii de la grădiniţa Arhiepiscopiei Sibiului vin de câţiva ani în prag de primăvară la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Sibiu pentru a oferi persoanelor îngrijite aici mărţişoare şi felicitări, precum şi pentru a le transmite cele mai calde şi sincere urări.

„Suntem încântaţi de acest gest al micuţilor de la grădiniţa Arhiepiscopiei Sibiului. Le mulţumim reprezentanţilor Departamentului de asistenţă socială care au întotdeauna un gând bun şi generos faţă de vârstnicii noştri şi sunt prezenţi în mijlocul nostru cu daruri atât de folositoare casei noastre”, ne-a spus directoarea instituţiei, Cornelia Rotaru.

Mărţişoare la biserica din Vama Buzăului

La Biserica „Înălțarea Domnului” din Vama Buzăului, Protopopiatul Săcele, județul Bra­șov, a avut loc duminică, 28 februarie, a treia ediţie a Proiectului „Un gest plăcut pentru persoane dragi”, materializat printr-o manifestare culturală şi spirituală dedicată mamelor, bunicilor şi tuturor doamnelor din comunitate. Elevii clasei a III-a de la Școala Gimnazială din Vama Buzăului, îndrumați de învă­țătoarea Corina-Elena Ilie, au dăruit tuturor doamnelor și domnișoarelor din parohie câte un mărțișor realizat în cadrul unor ateliere prin care cei mici au învăţat să confecţioneze aceste obiecte specifice începutului de primăvară.

„Acest proiect este la al treilea an de desfășurare. Măr­țișoarele au fost confecționate din hârtie colorată de către copii, ajutați de părinții lor”, a spus parohul Nicu Lazăr. La sfârșitul evenimentului, preotul le-a mulțumit copiilor pentru efortul depus și și-a manifestat dorința ca acest proiect să continue şi în anii următori.

Mărţişoare în scop filantropic la Cluj-Napoca

Elevii din ciclul primar de la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca au organizat un târg de mărțișoare luni, 29 februarie, în curtea unității de învățământ de pe strada Avram Iancu. Alături de învățătoare și părinți, cei mici au realizat pe parcursul mai multor săptămâni mărțișoare pe care le-au pus în vânzare pentru o cauză nobilă. Învățătoarea Grațiela Agrișan a declarat că cei mici au fost foarte entuziaști știind că prin munca lor ajută o persoană bolnavă. Banii strânși din vânzarea măr­țișoarelor vor fi donați profesoarei de religie din Bistrița, Crina Cârcu, mamă a doi copii, bolnavă de cancer. Pr. Liviu Vidican Manci, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca a declarat că elevii sunt alături de profesoara din Bistrița, nu doar prin darurile oferite, ci și prin rugăciunile lor.

De asemenea, şi comunitatea Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăștur s-a mobilizat pentru a o ajuta pe profesoara de religie Crina Cârcu, în lupta cu cancerul. Timp de două săptămâni copiii care participă la programul parohial săptămânal, ajutați de artista Teodora Roșca şi de voluntari au lucrat la confec­ționarea a peste 500 de măr­țișoare din ceramică și în jur de 100 de mărțișoare din alte materiale.

Mărțișoarele au fost oferite contra unei donații în cadrul târgului organizat în curtea bisericii duminică, 28 februarie, după Sfânta Liturghie, la care au participat sute de cre­dincioși. O parte din banii adunați vor fi donați tinerei Crina Cârcu, cu speranța că va învinge boala. Credincioșii din Parohia „Adormirea Maicii Domnului” au fost și ei răs­plătiți pentru bunătatea lor. Duminică după Vecernie, cre­dincioșii au avut parte de o seară de teatru creștin. Spectacolul religios a fost deschis de copiii grupului parohial cu o scenetă jucată şi cu o seară mai devreme în cadrul întâlnirii organizate de ASCOR. În partea a doua, trupa de teatru creștin a Colegiului Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş, coordonată de prof. Ilie Cristian Manta, a pus în scenă tragedia în şapte acte „Nicanor și Secunda”, de Vasile Chira, interpretarea deosebită a tinerilor actori fiind apreciată de toți cei prezenți, conform Stelei Florea.