În Duminica a 30‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Halânga, Protopopiatul Drobeta, unde a săvârșit Sfânta
Măsuri pastorale pentru întărirea instituţiei familiei preotului ortodox
- precizări în legătură cu o recentă hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române -
Hotărârea are ca scop întărirea instituţiei familiei preotului ortodox prin măsuri pastorale care au rolul de a consolida şi a evidenţia personalitatea religios-morală a preotului şi a întregii lui familii în comunitate, ca exemplu de trăire morală şi comportament creştin, precum şi ca factor esenţial pentru o bună pastoraţie a cre-dincioşilor. În acelaşi timp, pentru a păstra, potrivit îndatoririlor sale, „unitatea dogmatică, liturgică şi canonică, precum şi comuniunea cu întreaga Biserică Ortodoxă“ (art.14 lit. a) din Statut) şi fidelitatea faţă de disciplina Bisericii Ortodoxe Universale, Sfântul Sinod a hotărât ca, la nivelul eparhiilor, Înalt Preasfinţiţii şi Preasfinţiţii chiriarhi să respecte cu stricteţe prevederile canonice, statutare şi regulamentare bisericeşti, care nu admit recăsătorirea clericilor, sancţionând, potrivit preve-derilor regulamentare, clericii aflaţi în această situaţie. În acest sens, pentru întărirea stabilităţii şi a unităţii familiei creştine, sporirea disciplinei şi moralităţii în rândul preoţilor de mir, precum şi pentru diminuarea cazurilor care influenţează în mod negativ viaţa şi activitatea bisericească, hotărârea Sfântul Sinod prevede următoarele: clericii divorţaţi sau divorţaţi şi recăsătoriţi, precum şi cei văduvi şi recăsătoriţi nu pot ocupa posturi de condu-cere în administraţia bisericească, la nivel de protopopiat, eparhie şi Patriarhie; nu pot ocupa postul de preot paroh, care este post de conducere; nu vor putea promova în alte parohii; nu pot fi propuşi şi nu pot primi ranguri bisericeşti; nu pot fi încadraţi şi nu pot funcţiona în învăţământul teologic preuniversitar sau universitar; nu pot solicita mutarea de la o eparhie la alta decât cu observarea atentă a situaţiei canonice şi menţionarea acesteia în fişa personală. Preoţii care divorţează şi se recăsătoresc vor fi sancţionaţi cu pedeapsa depunerii din treapta preoţiei. Dacă se va constata că preotul care a primit această sancţiune a fost părăsit de soţie, are rezultate pastorale deosebite, dovedeşte calităţi misionar-pastorale şi comportament bisericesc, are relaţii bune cu credincioşii din parohie, are o pregătire teologică deosebită, are copii în întreţinere, ca măsură pastorală şi de pedagogie creştină vor fi identificate modalităţi de folosire a unor astfel de preoţi, de la caz la caz, în administraţia bisericească, în activităţi filantropice, în activităţi cu caracter cultural-educaţional, în învăţământul de stat sau în posturi neclericale de cântăreţi bisericeşti pentru a nu fi îndepărtaţi din cadrul Bisericii, chiar dacă nu mai slujesc la Sfântul Altar. În concluzie, soluţiile pastorale prevăzute de recenta hotărâre a Sfântului Sinod evidenţiază modalitatea de menţinere a ordinii canonice în Biserica Ortodoxă Română în paralel cu ajutorarea preoţilor divorţaţi sau divorţaţi şi recăsătoriţi. (Cancelaria Sfântului Sinod şi Biroul de presă al Patriarhiei Române)