Reportaj
Mijlocirea ei către Hristos ţine lumea

Mijlocirea ei către Hristos ţine lumea

Ștefania Coșuleanu, 12 August 2018

În miez de vară, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, credincioşii pornesc în pelerinaj pentru a o cinsti pe Născătoarea de Dumnezeu. Încărcaţi cu doruri nerostite, cu inimi îndurerate, dar cu nădejdi de neclintit în ocrotirea Preacuratei, oamenii parcurg kilometri în şir. Cu cât drumul e mai lung, cu atât jertfa e mai mare, iar răsplata pe măsură. Nimeni nu rămâne fără răspuns, așa cum nu se ascunde înaintea Domnului nici picătura de lacrimi, nici din picătură vreo parte. Cercetarea Maicii Domnului e un dar nepreţuit pentru omul care o primeşte. Sfarămă inimi împietrite. Luminează minţi întunecate. Vindecă boli de nevindecat.

Sfântului Iosif de la Bisericani, care dorea să plece pentru a se nevoi în Muntele Athos, i s-a arătat Maica Domnului şi i-a spus că şi aici, în spaţiul românesc, este grădina sa. Frumoasă şi bogată este grădina Maicii Domnului din România. În fiecare colţ de ţară Maica Domnului şi-a arătat ocrotirea, de la Putna la Curtea de Argeş, de la Bistriţa la Rohia, de la Nicula la Techirghiol.

E perioadă de concediu. Cei mai mulţi oameni au ales odihna la malul Mării Negre. Soare. Plajă. Nisip fierbinte. Griji şi probleme, toate au rămas acasă. Dar Dumnezeu şi Maica Domnului unde au rămas? Sufletul e acelaşi şi tânjeşte după odihnă şi mângâiere. Şi undeva nu departe de malul Mării Negre, o mănăstire oferă odihnă şi tratament pentru obosiţi ai vieţii. E Mănăstirea „Sfânta Maria” din localitatea Techirghiol.

Lume multă. Agitaţie. Nămol. Aparate pentru tratament. Căldură. Şi un petic de cer. Firave, înfăşurate în mantia neagră, călugărițele slujesc lui Dumnezeu şi oamenilor. Un cuvânt bun, un gest de mângâiere, toate vin din modelul Maicii Domnului, care este ocrotitoarea acestui aşezământul monahal.

Frumuseţea îmbracă aici haina modestiei. Vechea biserică de lemn a fost martoră la multe evenimente. Construită în secolul al XVIII-lea, în satul Maioreşti din judeţul Mureş, bisericuţa a fost mutată, în 1934, de către regele Carol al II-lea de la Pelişor la Sinaia, pentru ca mai apoi Patriarhul Justinian să o aducă la Techirghiol, în 1951.

În cadrul mănăstirii, în perioada 1999-2000 s-a amenajat o bază de tratament balnear, sub ocrotirea Sfântului Pantelimon, care, în prezent, funcţionează în cadrul Centrului social-pastoral „Sfânta Maria”.

Noua biserică cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” s-a ridicat treptat sub ochii noştri. În ultimii 10 ani, monahiile au pus cărămidă peste cărămidă şi acolo unde ele nu au mai putut, Preacurata a revărsat din darurile sale pentru casa sa de la Techirghiol. Efortul a fost mare, dar şi răsplata pe măsură, căci starea de prezenţă permanentă a lui Dumnezeu nu se câştigă fără jertfă şi renunţare la plăcerile lumeşti.

Oamenii caută mănăstirea nu doar pentru tratament balnear ori o vizită scurtă, ci şi pentru întâlnirea cu starea de prezenţă continuă a lui Dumnezeu, despre care vorbea neîncetat părintele Arsenie Papacioc. Duhovnicul de la Techirghiol a vieţuit aici timp de 35 de ani, iar amintirea sa este încă vie aici. Nu ne mai primeşte la chilia sa din mijlocul mănăstirii, ci la mormântul său.

„Cât poate Dumnezeu cu puterea, poate Maica Domnului cu rugăciunea!”

Adăstez o clipă. Şi amintirile năvălesc fără puterea de a mă opune. Deschid ușa inimii și reintru în adierea spirituală suavă din modesta sa chilie: „O clipă poate să fie un timp şi un suspin poate fi o rugăciune. Suntem foarte mult iubiţi de Dumnezeu, nu avem cuvinte pentru a descrie aşa ceva, ca să mai îndrăznim să pierdem timpul acesta, care ni s-a dat”... Îmi răsună încă în minte cuvintele părintelui Arsenie. Mi-au trebuit ani de încercări să înţeleg zicerea atât de simplă a părintelui: „Ni se cere o stare de prezenţă continuă, adică să avem pe Dumnezeu întreg întotdeauna. Ca duhovnic nu sunt pentru nevoinţe, metanii multe şi postiri, ci sunt pentru o stare de prezenţă continuă. Aceasta ni se cere - permanenţa. Căci moartea, zicea el, nu vine să-i faci o cafea. Vine să te ia”. Și tot el adăuga referitor la Născătoarea de Dumnezeu: „Maica Domnului e supărată pe cei care nu-i cer nimic. E o enorm de mare greșeală să nu-i ceri nimic. Cât poate Dumnezeu cu puterea, poate Maica Domnului cu rugăciunea. Nu există o rugăciune cât de mică, trăită, pe care Maica Domnului să nu o audă, să nu coboare la noi”.

Cum să aduc această stare în viaţa mea de fiecare zi şi de fiecare clipă? Cobor în mine şi mi-e teamă să privesc în faţă fricile şi neajunsurile mele. Sunt atât de multe! Or, părintele Arsenie tocmai aceasta mi-a spus, îmi traduc singură. Privesc la modelul Maicii Domnului - femeie obişnuită prin naştere şi, totuşi, Născătoare de Dumnezeu prin dar. Ea a trăit starea de prezenţă lui Dumnezeu, înainte de a se întâlni cu Fiul său şi Dumnezeul său. Prezenţa este starea de contact cu adâncul firesc al sufletului meu, în care locuieşte Dumnezeu. Trebuie doar să Îl descopăr şi să-i încredinţez adevăratele mele gânduri, trăiri, căutări. Primeşte-mă aşa cum sunt, cu căderi în care Te strig, cu doruri în care Te caut. Nu mai lupt cu mine însămi şi cu lumea din jur, ci sunt eu însămi, cu toate ale mele împăcată în faţa şi în prezenţa lui Dumnezeu. E tainic şi năvalnic dorul după Dumnezeu. Pustnicii îl trăiesc ca pe hrana de fiecare zi, iar părintele Arsenie Papacioc îl trăia atât de firesc în fiecare respirație.

Fericit pe calea monahismului, pe drumul Maicii Domnului

Cu ochii săi ageri, ne cerceta pe fiecare, nu pierdea nici una din mişcările noastre, chiar lăuntrică fiind. Seninu-i din privire ne-a luminat inima. De câte ori îl întâlneam ne lua cu el într-o lume doar întrezărită de noi. „Am fost bogăţel la viaţa mea, acum 75 de ani aveam maşină mică. Dar am văzut că toate sunt deşertăciune. Lucra un îngeraş undeva, care îmi atrăgea atenţia. Trăiam la Braşov şi noaptea vedeam brazii, erau de o splendoare deosebită. Pe atunci aveam doi şoferi şi când mergeam noaptea la drum vedeam câte o parcelă de brazi de o frumuseţe uimitoare. Şi cum în mers şoseaua se schimba, alt aspect cu alt contur de brazi mă încânta. Şi îmi spuneam: Ce deşertăciuni sunt toate acestea! Atunci, din acest punct de vedere începea nebunia, pentru că, dacă nu eşti nebun pentru Hristos, ai nota cea mai mică. Iar aici nu merge cu note mici. Am lăsat tot şi am plecat. Şi vă spun cu inima deschisă că sunt fericit. E pretenţios cuvântul, dar a dat peste mine şi n-am ce să fac”.

Purtând povara anilor și a încercărilor, trupul firav al părintelui Arsenie Papacioc emana, totuşi, forţă şi dârzenie duhovnicească. Ne cerceta și îi era drag să ne vorbească. Acum, când revăd cu ochii minții acea întâlnire, îmi transmite iarăși curaj, ca și cu 10 ani în urmă. Din fiecare încercare a vieții am cules învă­țături, care dor până în străfund de ființă: nu îl pot avea întotdeauna pe Dumnezeu întreg, dacă nu-l iubesc pe cel de lângă mine așa cum l-a lăsat Dumnezeu (râios, bubos și urât mirositor ar spune părintele Arsenie), pentru că el îmi aduce apa limpede de la Hristos. „Dacă reuşeşti să spui: Iartă-l, Doamne, pe cel care a făcut o mare greşeală pentru fiinţa ta materială ori spirituală, ai cel mai mare câștig. Veţi vedea cerul răsturnat şi pământul răsturnat, dacă spui vorba aceasta”.

Cu delicatețea sfinților, părintele Arsenie ne-a deschis o fereastră către Dumnezeu. Iar Maica Domnului, fie la Techirghiol ori la Putna, la Rohia ori la Nicula, în tot locul ne aşteaptă ca în fiecare clipă să ne dăruiască starea de prezenţă continuă a lui Dumnezeu în inimile şi sufletele noastre.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!