Milostenia, criteriul bucuriei veşnice

„Iubirea milostivă este criteriul ultim al judecăţii tuturor oamenilor, indiferent de etnie, cultură, poziţie socială sau vârstă”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, ieri, 19 februarie, în cuvântul de învăţătură, rostit în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reşedinţa Patriarhală.

Evanghelia Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi (a lăsatului sec de carne), a treia de la începutul perioadei Triodului, arată că nimeni nu se poate mântui fără iubirea milostivă. Această Evanghelie relatează despre Judecata de la sfârşitul veacurilor sau Judecata de Apoi, care, spre deosebire de Judecata particulară - cea imediată după moartea fiecărui om, este una completă şi definitivă, întrucât se judecă şi urmările faptelor lui rele sau bune până la sfârşitul lumii. 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat că Judecata de Apoi este înfricoşătoare prin contextul, forma şi conţinutul ei. Prin context, adică prin colapsul sau dezagregarea întregului univers; prin formă, adică prin solemnitatea venirii Mântuitorului Iisus Hristos cu slavă şi putere multă şi prin universalitatea judecării tuturor generaţiilor; prin conţinut, anume prin descoperirea neprevăzută şi greu de înţeles că Domnul Hristos este tainic prezent în oamenii cei mai neînsemnaţi. De asemenea, a mai explicat Preafericirea Sa, Judecata de Apoi este înfricoşătoare pentru că dezvăluie contrastul dintre smerenia din timpul istoriei şi slava de la sfârşitul istoriei a Domnului Hristos. „Cea mai mare lumină pe care o primim din Evanghelia Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi este descoperirea sau arătarea legăturii tainice dintre smerenia lui Dumnezeu şi slava Lui. Smerenia Lui este respectarea libertăţii subiective a omului, iar slava Lui este răsplătirea iubirii milostive a omului. Dumnezeu este atât de smerit încât Se lasă respins de oameni sau uitat de ei. Atât de mult respectă libertatea omului, încât Se ascunde tainic în oamenii cei mai smeriţi sau cei mai neînsemnaţi, în cei care sunt umiliţi, pentru că îi apasă sărăcia, foamea, setea, robia sau lipsa de libertate, înstrăinarea, boala, ducând o existenţă la limita dintre viaţă şi moarte. Însă, tocmai această prezenţă tainică a Fiului Omului în oamenii nevoiaşi este surprinzătoare şi înfricoşătoare în ziua Judecăţii Universale. De ce? Pentru că oamenii nu se aşteaptă ca în atâţia robi ai sărăciei, ai bolii şi ai umilirii de pe pământ să Se afle tainic prezent Însuşi Împăratul cerurilor, Domnul Slavei şi Judecătorul lumii. Nimeni nu se aşteaptă ca Dumnezeu Omul să Se numească pe Sine frate cu cei mai nevoiaşi şi neînsemnaţi oameni, arătând astfel taina dintre misterul smereniei Sale negrăite şi slava iubirii Sale atotmilostive”, a spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Evanghelia acestei duminici mai reliefează un aspect foarte important, şi anume că nu e suficient să nu faci rău nimănui, ci trebuie să faci bine multora, fiindcă Dumnezeu nu acceptă neutralitatea sau nepăsarea oamenilor egoişti faţă de suferinţa oamenilor aflaţi în dificultate. „În Împărăţia iubirii smerite vor intra oamenii cu suflet plin de iubire milostivă, care s-a arătat în fapta bună, în cuvântul bun, în prezenţa prietenoasă lângă bolnavul din spital sau lângă omul întemniţat. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă că Hristos Domnul nu a spus că «Am fost bolnav şi nu M-aţi vindecat sau am fost în temniţă şi nu M-aţi eliberat, ci am fost bolnav şi în temniţă şi nu M-aţi cercetat», adică Dumnezeu nu ne cere să facem ceea ce întrece puterile noastre, nu ne cere să-l vindecăm pe bolnav, ci ne cere să-l cercetăm, să fim alături de el în singurătatea şi suferinţa lui, chiar dacă nu putem schimba imediat situaţia în care se află el. Aceeaşi atitudine de iubire milostivă se cere şi faţă de cel străin sau faţă de cel întemniţat. Evanghelia Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi ne arată că Dumnezeu este iubire smerită şi milostivă, iar criteriul ultim al judecăţii tuturor oamenilor, indiferent de etnie, cultură, poziţie socială sau vârstă, este iubirea milostivă”, a subliniat Patriarhul României.

Cei nemilostivi sau nepăsători sunt cei blestemaţi la Judecata de Apoi, pentru că ei, prin voia lor liberă, au ales să se asemene demonilor, care nu au smerenie şi iubire milostivă, şi să se despartă de Dumnezeu. „Evanghelia Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi ne pune în faţă darul şi scopul libertăţii noastre, şi anume cum folosim libertatea noastră în timpul vieţii pământeşti. Am folosit libertatea noastră ca să cultivăm iubirea milostivă faţă de semeni aflaţi în nevoi, sau am confundat libertatea cu neglijenţa şi nepăsarea faţă de ei? Evanghelia ne învaţă, de fapt, că numai când săvârşim binele, izvorât din iubire smerită şi milostivă, suntem cu adevărat liberi şi trăim viaţa ca fiind binecuvântare primită de la Dumnezeu. În acest sens, Evanghelia ne arată că atât de mare este responsabilitatea pe care o avem faţă de semenii aflaţi în suferinţă, încât mântuirea noastră depinde de atitudinea noastră faţă de ei. Nimeni nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu ocolind pe aproapele său. La porţile Împărăţiei cerurilor vor sta martori pentru noi cei care au primit ajutorul nostru când se aflau în suferinţă sau în nevoi, dar şi cei care nu l-au primit, au fost uitaţi de noi sau trecuţi cu vederea, dispreţuiţi ori alungaţi. De aceea, Sfântul Grigorie de Nyssa spune că săracii sunt apărători sau avocaţi puternici ai celor milostivi, dar şi aspri judecători ai celor care nu au fost milostivi”, a mai precizat Întâistătătorul Bisericii noastre.