Misiune de suflet la biserica de lângă casă

Misiune de suflet la biserica de lângă casă

Pr. Eugeniu Rogoti, 18 Iulie 2017

Gheorghe Constantinescu este colonel în rezervă al Armatei Române, dar şi epitropul Bisericii „Sfântul Ioan Evanghelistul” din sectorul 4 al Capitalei. Își petrece zilele ca într-un fel de misiune specială, de suflet, peregri­nând între serviciu şi biserica pe care a văzut-o crescând în faţa blocului unde locuieşte. El se preocupă de treburile bisericii nu doar în zilele de sărbătoare, ci şi în celelalte, când nu se sfieşte, dacă e nevoie, să pună umărul la orice muncă din sfântul locaş. Spune că a primit o astfel de educaţie de la părinţi, încă de mic copil. L-am avut invitat pe domnul Constantinescu la redacţia ziarului, unde mi-a povestit mai amănunţit despre trecutul său religios şi planurile de viitor.
Gheorghe Constantinescu, colonel inginer în rezervă, s-a născut la 24 mai 1966 în satul Mădulari din Cernișoara Vâlcii, fiind al treilea copil al familiei de agricultori Nifon şi Maria Constantinescu. După absolvirea Academiei Tehnice Militare, în anul 1989, tânăr locotenent inginer fiind, a fost numit în funcția de locțiitor tehnic al comandantului Divizionului 224 Artilerie Antitanc din cadrul Diviziei 1 Mecanizate `Tudor Vladimirescu” din București. Până în anul 2007 a condus şi coordonat structuri până la nivelul Comandamentului de armă. A lucrat aproape în toate structurile ierarhice ale Ministerului Apărării Naționale. Pentru întreaga sa activitate în slujba Armatei i-au fost conferite de către ministrul apărării naționale distincțiile `Semnul Onorific în Serviciul Patriei” şi Ordinul „Meritul Militar”, clasa II.

Odată cu începerea construcţiei Bisericii „Sfântul Ioan Evanghelistul”, s-a implicat trup şi suflet în zidirea locaşului de lângă blocul în care locuieşte şi este nelipsit atât de la slujbe, cât şi din activitatea administrativă, mai ales că acum are calitatea de epitrop, după cum ne-a spus părintele paroh Ioan Armaşi.

L-am întrebat, în legătură cu această implicare deosebită în viaţa de zi cu zi a Parohiei „Sfântul Ioan Evanghelistul”, de unde are această dragoste pentru locaşurile sfinte, mai ales că vine din mediul tehnic militar, unde lucrurile sunt foarte exact stabilite.

„De când eram încă mic copil, mama Maria, care făcea parte din corul bisericii, mă lua cu ea tot timpul la slujbe. Era o femeie foarte credincioasă, şi anume ea zicea Crezul la Liturghie, după care se luau şi ceilalţi credincioşi. Aveam un ritual întreg, pentru că mama mă ducea prima dată prin faţa bătrânilor satului, ca să-i salut. După ce ne binecuvântau bătrânii, noi, cei mici, mergeam la locul nostru, instruiţi să nu vorbim în timpul slujbei. Mergeam acolo împreună cu fratele şi sora mea. Ulterior, după absolvirea liceului din Râmnicu-Vâlcea, am intrat la Academia Tehnică Militară pentru că am vrut să îmbin matematica şi milităria. Am ieşit inginer în artilerie şi rachete, pe partea mecanică. Cred că am fost influențat în toată viaţa mea de figura mamei şi de locul în care s-a născut. Oamenii din acele locuri sunt un pic mai temperamentali şi cu un suflet extraordinar. Armata şi Biserica, pe care am păstrat-o în suflet tot timpul, m-au format când eram tânăr. Să ştiţi că şi militarii sunt credincioşi! Pe mine m-a marcat credinţa multor colegi, chiar şi înainte de 1989. Am terminat Academia în 1988, timp în care mergeam la biserică, fără să fiu împiedicat de cineva. După Academia Tehnică am dat admiterea la Facultatea de Matematică, o pasiune a mea din copilărie. La Academie am cunoscut-o pe soţia mea, care era atunci elevă la liceu, în timpul unui colocviu. Între timp, am încercat să mai fac şi Teologia, dar am abandonat după doi ani, pentru că trebuia să am grijă de copilul meu. Acum, el face, ca a doua specializare, chiar Teologia...”, povestește domnul Constantinescu.

În legătură cu activitatea sa administrativă, de consilier la Biserica „Sfântul Ioan Evanghelistul” şi acum de epitrop, l-am întrebat cum s-a decis să se implice activ în construcţie.

„Sunt consilier la această biserică din 1999, când a început construcţia. Acum lucrez şi la monografia bisericii. Am început cu părintele Gheorghe Şupeală şi acum continui cu noul paroh, părintele Ioan Armaşi. Am avut experienţă cu oamenii şi am încercat să fiu asemenea unui liant între preoţi şi consilieri. De vineri seara noi, consilierii, suntem în curtea bisericii, unde punem umărul la tot ce e nevoie. Mai trebuie pictată biserica pe interior şi încheiem această lucrare măreaţă. Majoritatea consilierilor se implică întotdeauna în toate lucrările. La slujbe vin foarte mulţi oameni. Avem o bibliotecă mare, cu aproape o mie de volume, unde am făcut chiar lansarea unei cărţi. Defineam într-o carte a mea în ce constă viaţa: să menţii echilibrul. Merg des cu familia în pelerinaje, mai ales la Tismana şi Hurezi, în zona noastră. Îmi place cel mai mult Sfântul ­Gheorghe, al cărui nume îl port, pentru că a fost militar şi mă ­inspiră foarte mult. Pe viitor aş vrea să mă mişc, după cum zicea Petre Ţuţea, între familie şi Biserică. În toată această perioadă de când m-am apropiat de biserica de lângă bloc am fost remarcat şi cooptat, timp de trei mandate, a câte patru ani, în Consiliul parohial al bisericii, participând activ la ridicarea paraclisului cu hramul «Acoperământul Maicii Domnului», precum şi a bisericii cu hramul «Naşterea Maicii Domnului». În cel de-al patrulea mandat am fost ales epitrop de către Adunarea parohială şi confirmat de Adunarea eparhială, funcţie care mi-a mărit responsabilitatea şi care a cerut o implicare mult mai mare a mea în rezolvarea problemelor parohiei. După ce vin de la serviciu, merg imediat în curtea bisericii, unde lucrez şi chiar mă destind în acest fel. Plantăm pomi acolo, îi udăm şi le purtăm grija. Avem un brad foarte frumos chiar în faţa bisericii. Facem toate acestea din plăcere şi cu bucurie.”


Galerie foto:

Lasa un comentariu
Articole asemanatoare
Momentan nu exista articole asemanatoare!

Arhivă ediții

Contactează-ne!