Documentar
Mitropolitul Bartolomeu Anania, păstorul şi ziditorul de suflete

Mitropolitul Bartolomeu Anania, păstorul şi ziditorul de suflete

Silviu Dascălu, 28 Ianuarie 2012

Pe 31 ianuarie 2012 se împlineşte un an de la trecerea la cele veşnice a mitropolitului Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Bartolomeu Anania. Un distins om de cultură, apărător al tradiţiei ortodoxe româneşti şi un mare patriot care şi-a dedicat viaţa slujirii lui Dumnezeu şi slujirii culturii româneşti. Deşi glasul omenesc s-a stins, vocea sa rămâne vie prin cuvintele de învăţătură ale mitropolitului şi prin opera literară pe care cărturarul Valeriu Anania ne-a dăruit-o.

A fost unul dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe Române arhicunoscut atât în mediile bisericeşti, cât şi în cele culturale, misiunea sa întinzându-se în sfera duhovnicească, administrativ-bisericească, dar şi în cea culturală. Şi-a păstorit cu responsabilitate credincioşii care i-au fost încredinţaţi, a contribuit la îmbogăţirea tezaurului documentar necesar pentru pastoraţia preoţilor şi pentru formarea teologilor şi a scris cu o deosebită dragoste memorialistică dramaturgie, poezie, proză şi eseuri.

O viaţă fără compromisuri

Bartolomeu Anania, pe numele de botez Valeriu Anania, s-a născut la 18 martie 1921, în localitatea Glăvile, judeţul Vâlcea, într-o familie de negustori ardeleni. Dragostea faţă de Dumnezeu a dobândit-o din familie, dovadă fiind înscrierea sa de tânăr la Seminarul Teologic Central din Bucureşti. Aici i se deschid orizonturile spre cultură şi apetitul pentru scris şi citit, când debutează cu lucrări literare în domeniul poeziei, publicisticii şi dramaturgiei, care s-au bucurat de o receptare deosebită. În 1942 intră în cinul monahal la Mănăstirea Antim din Bucureşti, primind numele Bartolomeu, fiind apoi hirotonit ierodiacon. Între 1941 şi 1948 urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, Cluj şi Sibiu. Este nevoit însă, din cauza tulburărilor politice, să-şi încheie studiile de medicină şi muzică instrumentală începute la Cluj. În iunie 1946 conduce greva studenţească anticomunistă din Cluj, motiv pentru care va fi urmărit şi persecutat de organele represive comuniste. Însă acum cunoaşte şi numeroase personalităţi culturale care vor contribui simţitor la "naşterea" scriitorului Valeriu Anania.

În 1958 a fost condamnat politic la 25 de ani de muncă silnică, pentru "uneltire contra ordinei sociale", şi închis la Jilava, Piteşti şi Aiud. A fost eliberat după şase ani şi două luni, în 1964, prin decret general de graţiere. În ciuda a tot şi a toate, nu şi-a părăsit niciodată calea, găsind întotdeauna liniştea să-şi ducă opera mai departe, fie că a fost vorba de cea duhovnicească sau de cea cărturărească.

Paşii săi au fost călăuziţi apoi peste oceane, slujind Biserica Ortodoxă Română în mai multe oraşe ale lumii.

Reîntors în ţară, a fost directorul Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (1976-1982). În anul 1982 s-a retras la Mănăstirea Văratic unde se dedică şi mai mult scrisului. Tot aici, în apropierea Crăciunului din 1990 începe munca "de ocnaş", după cum el însuşi mărturiseşte, la cea mai importantă lucrare a sa, diortosirea Bibliei, pe care o termină după 11 ani. În ziua de 21 ianuarie 1993 a fost ales arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, iar pe 25 martie 2006, la sărbătoarea Bunei Vestiri, este întronizat ca primul mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Scriitorul Valeriu Anania

Mitropolitul Bartolomeu a avut şi o bogată activitate literară. Ca scriitor, a publicat dramele "Mioriţa" (1966), "Meşterul Manole" (1968), "Du-te vreme, vino, vreme!" (1969), "Păhărelul cu nectar", "Steaua Zimbrului" (1971) şi "Poeme cu măşti" (1972). În anul 1982 i-a fost decernat Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România. Alte opere scrise de înaltul ierarh sunt volumele "Geneze" (1971), "Istorii agrippine" (1976), "File de acatist" (1981), "Anamneze" (1984), "Imn Eminescului în nouăsprezece cânturi" (1992), "Poezie religioasă românească modernă" (1992). La acestea se adaugă volumele de proză şi de eseuri "Greul Pământului" (1982), "Rotonda plopilor aprinşi" (1983), albumul "Cerurile Oltului" (1990), "Amintirile peregrinului Apter" (1991), romanul exotic "Străinii din Kipukua" (1979) şi multe altele.

De asemenea, a publicat numeroase lucrări teologice, însă opera de căpătâi este Sfânta Scriptură, pe care a diortosit-o, devenind ediţie jubiliară a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În seara zilei de 31 ianuarie 2011, mitropolitul Bartolomeu al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului îşi încheie misiunea pe pământ şi păşeşte spre Împărăţia cerurilor la vârsta de aproape 90 de ani. Trupul său a fost depus în aşteptarea Învierii în cripta ierarhilor de sub altarul catedralei din Cluj.

Despre sensul vieţii

Mitropolitul Bartolomeu Anania a fost şi un extraordinar predicator, cuvintele sale de învăţătură fiind ascultate mereu cu mare drag şi luare aminte. Redăm în cele ce urmează una dintre omiliile sale despre sensul vieţii:

"Viaţa ţine de biologic, adică de ceea ce este efemer, trecător, iar sufletul ţine de eternitate. Viaţa este un act biologic. Respir, şi aceasta este o dovadă că am în mine viaţă. Nu acelaşi lucru este cu sufletul. Viaţa este biologică şi trecătoare, sufletul, însă, este metafizic şi nemuritor. Noi ţinem la viaţa noastră din instinct. Important este să ţinem mai mult la suflet. De aceea, când ne rugăm pentru morţi, noi nu ne rugăm pentru viaţă, pentru că mortul s-a dus. Viaţa nu mai este în el. Ci ne rugăm pentru sufletul lui: "cu sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletul adormitului robului Tău unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit", adică viaţa sufletului. Ele nu pot fi confundate şi nici nu trebuie să le confundăm. Partea biologică cu ceea ce este etern în om. Ţinem la eternitatea sufletului nostru şi de aceea îl cultivăm. Dacă ar fi numai această viaţă nu am mai veni la biserică, nu am asista la Sfânta Liturghie, nu am mai sta în picioare atâta vreme. Viaţa se trăieşte şi la şosea, însă omul care îşi trăieşte viaţa aşa este omul care şi-o petrece petrecând. Acesta nu are nici un fel de grijă pentru ceea ce se întâmplă după moartea lui. Or, important este ca să fim conştienţi întotdeauna de ceea ce se întâmplă după ce se termină viaţa fizică. Sufletul are o altă respiraţie care nu mai ţine de biologic. Este respiraţia pe care i-o dă Duhul Sfânt. De aceea, dacă viaţa ţine de incidenţa biologicului, sufletul ţine de ceea ce în om este veşnic şi pe care el nu poate coordona în afara lui Dumnezeu. Noi de acest suflet trebuie să avem grijă. Viaţa vine şi se duce. Important este ce facem cu puţina viaţă pe care o avem, pentru că în comparaţie cu eternitatea, viaţa noastră este scurtă. Este bine să reţinem că bunul nostru cel mai de preţ este sufletul nostru nemuritor. Pentru el trăim, pentru că altfel, dacă am trăi doar pentru viaţă, am duce-o tot într-o petrecere prin cârciumi şi prin restaurante. Dar dacă justificăm viaţa prin existenţa sufletului, atunci trebuie să avem grijă de el şi să îl cultivăm. Şi îl cultivăm prin virtuţile pe care le recomandă Evanghelia: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi". În aceasta constă toată legea şi toţi proorocii. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea de aproapele. Aceasta înseamnă ieşirea omului din biologic şi învecinarea lui cu eternitatea. Este marele câştig pe care ni-l dă credinţa, pe care ni-l dă Biserica pe care ni-l dau slujbele religioase şi pe care ni-l dau Tainele Bisericii, începând cu Taina Spovedaniei. Spovedania este primenirea sufletului. Păcatele le faci pentru că eşti om. Important este să nu te laşi rob păcatului la infinit. De ce primăvara se regenerează natura? Pentru că altfel ar fi o toamnă eternă. Aşa este şi viaţa creştinului.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!