Diaspora
Mitropolitul Bishoy din Egipt a trecut la cele veşnice

Mitropolitul Bishoy din Egipt a trecut la cele veşnice

Pr. Eugeniu Rogoti, 11 Octombrie 2018

Vrednicul de pomenire Mitropolit Bishoy de Damiette, Kafr El-Sheikh, Barary şi al Mănăstirii „Sfântul Damian” din Biserica Coptă a Egiptului, care a vizitat în multe rânduri România, a trecut la cele veşnice în ziua de 3 octombrie, anunţă Theorthodoxchurch.info.

Mitropolitul Bishoy a fost unul dintre cei mai cunoscuţi arhierei ai Bisericii Copte în timpurile noastre. A fost implicat foarte mult în dialogul interconfesional şi a fost un prieten foarte apropiat al fostului Întâistătător al Bisericii Copte, Patriarhul Shenouda III al Alexandriei. Mitropolitul ­Bishoy s-a născut în data de 19 iulie 1942 şi ca laic a avut numele Makram Eskander Nicola. A absolvit liceul în 1958 şi a fost admis la Facultatea de Inginerie Mecanică, pe care a absolvit-o în 1963 şi a fost angajat asistent universitar. În 1968 a absolvit Masterul la aceeaşi facultate, iar după două zile de la prezentarea lucrării de diplomă a devenit monah la Mănăstirea Deir Al-Sourian. Înainte de călugărie, a fost sfătuit să devină preot de mir, în Damieta, Egipt, dar a refuzat. În data de 16 februarie 1969 a devenit monahul Toma El-Souriani, la Mănăstirea Deir El-Souriani. A fost hirotonit preot împotriva voii sale în 1970. Ulterior, a fost hirotonit Episcop de Damieta. Pe 2 septembrie 1990, Episcopul Bishoy a fost numit Mitropolit la Catedrala „Sfântul Atanasie” din Damanhur. De asemenea, Mitropolitul Bishoy a fost secretar al Sfântului Sinod din 1985. În această calitate, el a reprezentat Biserica Coptă în organismele internaţionale şi interconfesionale.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!