Moldova
Mitropolitul Visarion Puiu, condamnatul la moarte de regimul comunist ateu

Mitropolitul Visarion Puiu, condamnatul la moarte de regimul comunist ateu

Arhim. Mihail Daniliuc, 11 August 2017

Visarion Puiu a deschis lista clericilor stigmatizaţi de regimul totalitar ateu, fiind singurul condamnat la moarte de comunişti. Nu peste mult timp, numeroşi episcopi s-au văzut îndepărtaţi din scaune şi trimişi în uitare şi ignoranţă, dar nici un altul nu a primit o astfel de crudă înfierare. Dacă nu s-ar fi aflat în exil, mitropolitul ar fi sfârşit probabil răpus de gloanţe. Bunul Dumnezeu l-a salvat pe credinciosul Său rob, precum oarecând pe Iosif de prigoana fraţilor săi.

Anul 2017, proclamat de Sinodul Sfintei noastre Biserici Ortodoxe drept Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpului comunismului în Patriarhia Română, ne prilejuieşte redescoperirea zguduitoarei realităţi în care a trăit şi a luptat Biserica noastră dreptmăritoare pentru păstrarea credinţei strămoşeşti şi a demnităţii naţionale. În timpul regimului ateu, numeroşi ierarhi, clerici, profesori de teologie, studenţi, monahi, intelectuali creştini au suferit detenţie pentru credinţa noastră sfântă, pe care au apărat-o, unii dintre ei, chiar cu preţul vieţii. Unii, deşi nu au fost întemniţaţi, prin credinţă şi răbdare creştinească, au înfruntat represiunile regimului totalitar, reprezentând rezistenţa tăcută, dar puternică împotriva ateilor comunişti. În acest context şi având în vedere comemorarea celor 53 de ani de la mutarea sa în veşnicie, să ne reamintim de suferinţa ierarhului pribeag, Mitropolitul Visarion Puiu, condamnat la moarte de regimul comunist.

După 1944, România a cunoscut dramatice schimbări pe toate planurile vieţii politice, sociale, economice şi religioase. S-au comis nenumărate abuzuri în numele noţiunii de „dreptate socialistă şi comunistă". Nedreapta „dreptate" i-a adus marelui Mitropolit Visarion Puiu condamnarea la pedeapsa capitală. În luna mai a anului 1945 se înfiinţase Tribunalul Poporului din Bucureşti, având menirea să depisteze şi să condamne persoanele care au uneltit împotriva intereselor statului român, considerate vinovate pentru dezastrul ţării. S-a întocmit un tabel cu 302 inculpaţi. La numărul curent 293 era trecut în acel registru Mitropolitul Visarion Puiu, şeful misiunii ortodoxe din Transnistria. Persoanele incriminate au fost grupate în aşa-numite loturi. Visarion Puiu făcea parte din lotul 11, alături de Gheorghe A. C. Cuza, Alexandru C. Cuzoin, Alexandru Gregorian şi alţii. Capetele de acuzare sunau cam în felul următor: „Fac parte din coloana a V-a germană din România, care prin grai, prin scris, prin acţiune personală au subjugat ţara Germaniei hitleriste din punct de vedere ideologic, politic, militar, economic şi financiar, au declarat şi susţinut războiul împotriva URSS, au semănat şi cultivat ura contra popoarelor conlocuitoare din România". Actul de învinuire cuprindea 46 de file pentru toate cele 11 persoane. La 19 februarie 1946, Consiliul de Miniştri l-a aprobat, hotărând sesizarea Tribunalului Poporului, spre judecare. A urmat chemarea în judecată, pe 20 februarie, prin citaţie publicată în „Monitorul Oficial", ziarul „Scânteia" şi prin comunicate difuzate la postul naţional de radio. În ziua stabilită a avut loc procesul, Visarion Puiu fiind judecat în lipsă. Ierarhul luase drumul unui amar şi îndelungat exil încă din luna august 1944. Sentinţa s-a pronunţat în ziua următoare. Iată ce cuprindea hotărârea cu nr. 11, luată în şedinţa publică din 21 februarie: „Acuzatul Visarion Puiu, fost Mitropolit al Odessei, este acuzat de dezastrul ţării prin săvârşirea crimei de război prevăzută de art. 2, lit. J şi pedepsită de alin. 3 din Legea 312/1945. De aceea este condamnat să sufere pedeapsa cu moartea".

Visarion Puiu a deschis lista clericilor stigmatizaţi de regimul totalitar ateu, fiind singurul condamnat la moarte de comunişti. Nu peste mult timp, numeroşi episcopi s-au văzut îndepărtaţi din scaune şi trimişi în uitare şi ignoranţă, dar nici un altul nu a primit o astfel de crudă înfierare. Dacă nu s-ar fi aflat în exil, mitropolitul ar fi sfârşit probabil răpus de gloanţe. Bunul Dumnezeu l-a salvat pe credinciosul Său rob, precum oarecând pe Iosif de prigoana fraţilor săi. Dosarul P-24541 - existent la ASRI - vol. VIII, filele 122-148, 157, unde se lămuresc condiţiile condamnării la moarte a Mitropolitului Visarion Puiu, arată încă un amănunt foarte important, deşi vor fi necesare cercetări intense spre a-l clarifica. Se aminteşte de un recurs făcut de condamnat, ce demontează punct cu punct toate acuzaţiile aduse. Nu se menţionează căile prin care s-a intentat recursul. Probabil că ierarhul a reuşit să ţină legătura cu prieteni sau rude rămase în România. Cea mai plauzibilă ipoteză ar fi aceea că vlădica a trimis din exil apărarea, iar un avocat din ţară ar fi încercat soluţia recursului, dar fără sorţi de izbândă.

Statul român nu s-a mulţumit doar cu pronunţarea condamnării la moarte, ci a încercat să obţină extrădarea inculpatului în vederea executării pedepsei. Acelaşi fond documentar conţine o altă dovadă grăitoare în acest sens. Ne referim la un document al Legaţiei Regale a României din Italia, datat din luna august 1947. Opisul cuprinde un răspuns al sus-numitei instituţii către Gheorghe Tătărăscu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri şi ministrul afacerilor externe. Din el se deduce că Guvernul român a făcut repetate demersuri pe lângă Ministerul Afacerilor Străine italian, cerând extrădarea Mitropolitului Visarion Puiu. Răspunsul statului italian preciza limpede: „Mitropolitul român nu este inclus în listele criminalilor de război ale Comisiei Naţiunilor Unite pentru crime de război". Cu greu ne putem închipui durerea sufletească ce l-a cuprins pe vlădica Visarion la aflarea acestei tragice şi nedrepte condamnări. Din însemnările apropiaţilor din exil deducem faptul că pribeagul ierarh a fost preocupat în mod constant de această problemă. Faptul că a încercat să conteste sentinţa, faptul că a pregătit apărarea, demontând punct cu punct capetele acuzării, demonstrează din plin acest lucru.

Deşi acuzaţiile aduse vlădicului Visarion s-au lămurit în decursul celor 27 de ani trecuţi de la evenimentele din 1989, dovedindu-se neadevăruri grosolane, totuşi, din punct de vedere juridic, după aproape trei decenii de libertate, mitropolitul rămâne, din păcate, cu aceeaşi condamnare nedreaptă: criminal de război. Oare cât timp va mai trece până ce autorităţile în drept vor înţelege că învinuirile şi procesul intentat Mitropolitului Visarion n-au reprezentat decât ieftine maşinaţiuni politice regizate de duşmanii Bisericii şi neamului?

Acum, când comemorăm cei 53 de ani de la mutarea în veşnicie a Mitropolitului Visarion Puiu, îi mulţumim cu recunoştinţă lui Dumnezeu pentru darul ce l-a făcut Ortodoxiei româneşti prin persoana acestui mărinimos ierarh şi patriot, dar ne exprimăm şi nădejdea că printr-un efort concertat şi cu voinţă din partea autorităţilor în drept să putem reaşeza personalitatea sa acolo unde îi este locul: între marii luptători pentru binele Bisericii şi al neamului său.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!