Moldova
Moaştele Sfântului Gheorghe Pelerinul au poposit, timp de trei zile, în Parohia Poieniţa

Moaştele Sfântului Gheorghe Pelerinul au poposit, timp de trei zile, în Parohia Poieniţa

29 August 2018

Păstrând tradiţia ultimilor 10 ani, Parohia Poieniţa din Protopopiatul Paşcani a organizat, în perioada 24-26 august, un eveniment misionar prin aducerea moaştelor Sfântului Gheorghe Pelerinul. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan şi prin purtarea de grijă a părintelui Dan Cojan de la Parohia „Sfântul Ioan” - Domnesc din Piatra Neamţ, sfintele moaşte au fost purtate în pelerinaj şi au rămas pentru închinare, timp de trei zile, în biserica din Poieniţa.

Racla cu sfintele moaşte a fost adusă în după-amiaza zilei de vineri, 24 august, fiind întâmpinată cu evlavie de zeci de credincioşi, de preotul paroh Marius Ionuţ Tabarcea, alături de preotul Vasile Stejar de la Parohia Hârtoape. Bucuria momentului a fost întregită de săvârşirea Acatistului Sfântului Gheorghe Pelerinul, urmat de un cuvânt de bun venit rostit de preotul paroh, care i-a purtat pe cei prezenţi în viaţa simplă, dar sfântă a moşului Gheorghe Lazăr din Şugag. „Ne bucură faptul că la aproape un secol de la săvârşirea unei minuni pe meleaguri păşcănene, moşul Gheorghe revine, acum prin sfintele sale moaşte, în această zonă binecuvântată, continuând parcă, într-un mod spiritual, pelerinajul care l-a caracterizat toată viaţa. Nimic nu este întâmplător, ci totul este proniator!”, a subliniat părintele Marius Ionuţ Tabarcea.

Programul liturgic a continuat sâmbătă, 25 august, cu slujba de sfinţire a apei şi cu pomenirea celor adormiţi. După săvârşirea Vecerniei, spre seară, credincioşii au vizionat filmul „Pelerin pe urmele pelerinului”, un excepţional documentar despre viaţa Sfântului Gheorghe Pelerinul, realizat de Doxologia Media.

Duminică, 26 august, a fost oficiată Sfânta Liturghie, iar începând cu ora 18:00, un sobor format din 13 preoţi a săvârşit Taina Sfântului Maslu în prezenţa a sute de credincioşi. În cuvântul de învăţătură de la final, după un frumos periplu prin vieţile sfinţilor români pomeniţi în luna august, părintele protopop Pavel Postolachi a surprins frumuseţea credinţei şi bucuria pe care le transmit sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu atunci când le urmăm pe cărările mântuirii. „Ne-am închinat în zilele acestea celui mai nou sfânt român pe care Biserica Ortodoxă Română îl pomeneşte la 17 august. Sfântul Gheorghe Pelerinul, prin modul său de a trăi şi de a se ruga lui Hristos, devine mărturie vie a faptului că sfinţii nu aparţin numai categoriei episcopilor, preoţilor şi călugărilor, şi că pentru a dobândi sfinţenia trebuie să înţelegi Evanghelia, să o trăieşti şi să o urmezi toată viaţa”, a mai spus părintele protopop.

Sfintele moaşte au revenit la Biserica „Sfântul Ioan Domnesc” din Piatra Neamţ în dimineaţa zilei de luni, 27 august.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!