În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
Monahismul românesc la începutul regimului „democrat-popular” (XLI)
După o urmărire informativă atentă a foştilor membri ai Rugului Aprins într-un dosar deschis pentru mănăstirile Slatina şi Rarău, în noaptea de 14 spre 15 iunie 1958, Securitatea a trecut la arestarea lui Daniil Sandu Tudor, Benedict Ghiuş, Roman Braga, Sofian Boghiu, Felix Dubneac, Arsenie Papacioc, Alexandru Mironescu şi a studenţilor Şerban Mironescu şi George Vâsâi, ucenici ai egumenului de la Rarău. Ulterior, la 29 iulie au mai fost arestaţi Nicolae Rădulescu şi Dan Pistol, iar în timpul anchetelor, la 5 august, Gheorghe Dabija şi Vasile Voiculescu. Iniţial fusese arestat Adrian Făgeţeanu, pentru „activitatea contrarevoluţionară” din vremea în care activase în calitate de comisar la Fălticeni. Dar arestarea sa prevestea ravagiile pe care Securitatea urma să le facă în rândurile monahilor. Lotul „Alexandru Teodorescu şi alţii” nu mai reprezenta asociaţia care funcţionase la Mănăstirea Antim înainte de 1948, dar toţi arestaţii aveau ceva în comun în logica organelor represive. Primul fusese iniţiatorul Rugului Aprins, era considerat continuator al acestei idei şi cel care capacita în jurul său tineri pentru educaţia creştină şi intelectuali care urmau să îmbrace haina monahală. Al doilea, Benedict Ghiuş, unul dintre oamenii de încredere ai Patriarhului Justinian, propus în 1949 ca Episcop-vicar, cel care participase la întocmirea regulamentelor monahal şi de învăţământ monahal, profesor la Seminarul de la Neamţ şi conferenţiar al Rugului Aprins. Roman Braga, cel care în studenţie asistase la conferinţele de la Antim şi încercase împreună cu Adrian Făgeţeanu şi alţi teologi să închege o asociaţie a studenţilor creştini ortodocşi, pentru care în 1948 fusese condamnat, iar acum îşi propunea, ca şi Felix Dubneac, să promoveze un monahism combativ la adresa regimului ateu. Sofian Boghiu, descoperit că întreţine corespondenţă cu Andrei Scrima, era un apropiat al lui Sandu Tudor. Arsenie Papacioc reprezenta veriga de legătură între foştii membri ai Rugului Aprins şi duhovnicul Cleopa Ilie, ca ucenic ce îi era, dar mai ales pentru antecedentele legionare pe care le avea înainte de 1945. Tot pentru legăturile vechi şi cele pe care le cultiva în continuare cu Sandu Tudor era văzut profesorul Alexandru Mihăilescu, omul de ştiinţă al grupului de la Antim, ca de altfel şi medicul şi poetul de înaltă prestanţă Vasile Voiculescu. Acestui „grup contrarevoluţionar” era ataşat părintele profesor Dumitru Stăniloae, arestat la 4 septembrie 1958. Marele teolog nu mai avea nici o legătură cu Rugul Aprins, în care de altfel nici nu prea fusese implicat până în 1948. Însă această mişcare a Securităţii era un prim semnal dat Patriarhului Justinian de a ceda în rezolvarea problemei monahale. În acest context, la sfârşitul lunii august deja se consumase o primă întâlnire între Dumitru Dogaru, secretarul general al Departamentului Cultelor, şi Patriarhul Justinian, care refuza să cedeze propunerilor de diminuare a fenomenului monahal.
Acestea nu au fost primele arestări operate de Securitate pentru a-i obliga pe ierarhi să cedeze în problema monahală. Campania de arestări începuse încă din februarie 1958 şi îi viza pe preoţii, inclusiv cei de mir, suspectaţi de „activitate legionară”. Au urmat cei apropiaţi ierarhilor, precum am văzut mai sus, Dumitru Stăniloae, unul dintre cei mai respectaţi profesori de teologie de către Patriarhul Justinian. Ca şi în cazul Rugului Aprins, tot la 14 iunie 1958 a fost arestat călugărul Bartolomeu Anania, mâna dreaptă a Patriarhului Justinian, pe care Securitatea îl suspecta de activitate legionară la Mănăstirea Viforâta, într-un caz în care fuseseră arestate maici încă din februarie 1958. Anania a fost condamnat într-un lot format din 19 persoane, în care se mai aflau maicile Veniamina Răducu, stareţa de la Mănăstirea Ţigăneşti, Olimpiada Liţescu, stareţa de la Mănăstirea Viforâta, şi duhovnicul aceleiaşi mănăstiri târgoviştene, Teofil Damian. Neobositul călugăr de la Patriarhie a primit la sentinţă 25 de ani de muncă silnică, tot aşa cum a fost condamnat Daniil Sandu Tudor. (Va urma)