Nadia Comăneci a intrat oficial în Cartea Recordurilor

20 Iulie 2007

Miercuri, 19 iulie, cu ocazia aniversării a 31 de ani de la prima nota de 10 din istoria gimnasticii, obţinută de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal (1976), Academia Recordurilor Mondiale din Miami (Statele Unite) a anunţat omologarea recordului mondial al reginei gimnasticii: 7 note de 10 la o singură ediţie a Olimpiadei. „World Record Academy“ a precizat că îi va trimite Nadiei un certificat special, pe care va fi menţionat recordul său, iar numele gimnastei române va figura pentru totdeauna în Cartea Recordurilor Mondiale. De asemenea, Academia a precizat că „ziua de 18 iulie va deveni Ziua Recordurilor Mondiale, în amintirea cele mai frumoase evoluţii din istoria Jocurilor Olimpice. „Nadia Comăneci a cucerit inimile oamenilor din întreaga lume devenind prima gimnastă din istorie care a aflat cum este să fii perfectă“, se precizează pe site-ul Academiei Recordurilor Mondiale din Miami.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!