Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Naşterea Domnului - taina creştinului mărturisitor

Naşterea Domnului - taina creştinului mărturisitor

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Ziarul Lumina - 21 Decembrie 2017

† TEOFAN

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU

ARHIEPISCOP AL IAŞILOR ŞI MITROPOLIT AL MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI

Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor:

har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt

Iubiţi fraţi preoţi, Cinstit cin monahal, Drept-măritori creş­tini,

Am ajuns, cu mila lui Dumnezeu, la sfâr­şitul anului 2017 de la Naşterea lui Hris­tos. Încă un an se adaugă la şirul anilor vieţii noastre. Cântecul co­lindelor, participa­rea la sfintele slujbe, timp mai mult petrecut cu cei dragi în familie, regăsirea în­tre prieteni aduc, în aceste zile, o ieşire din ritmul tumultuos al vie­ţuirii noastre obişnuite.

În perioada dintre Crăciun şi Bobotează avem, parcă, mai mul­tă disponibilitate de a cu­ge­ta la mersul vieţii noastre, la re­laţia noastră cu Dumnezeu şi cu cei de lângă noi. Există, de asemenea, mai multă deschi­de­re a omului spre taina credinţei în Hristos, Dum­nezeu adevărat şi Om ade­vărat. În mod special, ne apro­piem de adevărul cel mare al co­borârii lui Dumnezeu printre oameni, al Naşterii Sa­le, după trup, din Sfânta Fecioa­ră Maria. Ni se aşază în faţă taina Bet­lee­mului când, pentru prima dată, Dumne­zeu S-a făcut, cu ade­vă­rat, cunoscut lumii. „Dumnezeu a­şa a iubit lu­mea, zice Hristos, în­cât pe Fiul Său Cel Unul-Năs­cut L-a dat ca oricine crede în El să nu pia­ră, ci să aibă viaţă veşnică.“1

„Atunci a izbucnit revelaţia iubirii supreme a lui Dumne­zeu faţă de lume, spune părintele Dumitru Stăni­loae, iubire pe măsura căreia nu exis­tă alta. În acea noapte a pornit Dum­nezeu să-Şi desco­pere oa­me­nilor adevărata Sa faţă şi să arate cât de scum­pă Îi este fiinţa omeneas­că. Din a­ce­le ceasuri, au început să a­fle oa­menii care este adevă­ra­tul ra­port între Dumne­zeu şi lu­me, au început să vadă că Dum­ne­zeu le este Tată, adică tot ce le poa­te fi mai apropiat şi iubitor.“ 2

Primii oameni care au cu­nos­cut iubirea lui Dumnezeu pen­tru lume arătată în Naşte­rea lui Hris­tos au fost Prea­sfân­­ta Fecioa­ră Maria, bă­trâ­nul Iosif, păstorii şi magii. Ei au fost şi cei dintâi trăitori şi măr­turisitori ai marelui ade­văr, şi anume că Dumne­zeu, din iubire, coboară între oa­meni şi în lume, pătrunde în istoria umanităţii, rămâne pen­tru totdeauna cu noi, ne fa­ce părtaşi vieţii celei veşnice, ri­dicându-ne la slava Împărăţiei Sale.

Venirea lui Hristos a născut bucurie sfântă şi pace adevă­rată în sufletul magilor şi al păstorilor, al Maicii Domnului şi al bătrânului Iosif. În acelaşi timp, adevărul Naşterii lui Hris­tos a adus tulburare re­ge­lui Irod şi celor de aceeaşi vie­ţuire cu el.

De atunci şi până astăzi, viaţa celor care au crezut în Hris­tos s-a desfăşurat şi se des­făşoară între bucuria de a fi creş­tin şi perspectiva de a pă­timi pentru aceasta. Este o rea­li­­tate care n-ar trebui nici să ne surprindă, nici să ne descurajeze, deoarece este calea lui Hristos şi a celor care i-au urmat Lui: „Dacă vă urăş­te pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lu­mea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de a­ceea lumea vă urăşte. Adu­ceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai ma­re decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi“3.

Primii creştini au cunoscut şi au trăit în propria lor viaţă această tensiune între bucuria apartenenţei la Biserica lui Hristos şi împotrivirea celor care n-au primit cuvântul E­van­ghe­liei. „Toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi“4, a mărtu­risit Sfântul Apostol Pavel. Şi tot el ne avertizează, spunân­du-ne: „Vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să cre­deţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El“ 5.

Drept-slăvitori creştini,

În anul 2017 de la Naşterea lui Hristos, Biserica noastră a cinstit după cuviinţă pe toţi cei care în perioada anilor 1945-1989 au mărturisit, uneori în mari încercări, credinţa lor în Hris­tos. Chipul Patriarhului Jus­tinian, de la a cărui trecere în veşnicie s-au împlinit 40 de ani, a fost evocat în mod deosebit pentru întreaga sa lucrare de slujire a Bisericii lui Hristos în vremuri şi condiţii deosebit de grele. Măr­turisitorii din închisorile acelor vremuri au fost aduşi, cu respectul şi evlavia cuvenite, în faţa con­ştiinţei noastre, uimindu-ne prin tăria caracterului lor, prin puterea credinţei lor şi prin capacitatea stării lor de jertfă. Sfinţenia multora dintre ei a devenit icoană binecuvântată din care se adapă mulţi creş­tini, astăzi, în determinarea lor de mărturisire a dreptei cre­dinţe, a dreptei vieţuiri şi a va­lo­rilor neamului şi ale familiei.

În anul acesta, închinat în mod deosebit mărturisitorilor din timpul comunismului, a fost subliniată şi jertfa creşti­ni­lor din afara închisorilor. Ma­mele şi bunicile noastre au fost adevă­ra­te femei purtătoa­re de mirul credinţei în familiile lor, împăr­tă­­şindu-şi copiii cu Tai­ne­le Bise­ricii şi educându-i în duhul cre­dinţei în Dumne­zeu. Mulţi dintre ierarhii şi preoţii acelor vremuri, precum şi vieţuitorii sfintelor mănăs­tiri au mărturisit credinţa lor în condiţii foarte grele de cele mai multe ori. Au zidit şi au re­pa­rat biserici, au scris şi tipărit cărţi de zidire sufleteas­că, au pro­po­văduit cuvântul E­vanghe­liei, întâmpinând multe greutăţi.

Tot ei au trăit durerea desfiinţării unor eparhii, mănăs­tiri şi şcoli teologice, a dărâ­mă­rii unor biserici, a abuzurilor de tot felul la adresa familiilor de preot sau de deţinuţi politici. Pentru toţi, sărbătoarea Naş­terii Dom­nu­lui venea ca un balsam de mân­gâiere şi de întă­rire întru nă­dej­dea unor vremuri mai bune şi mai drepte ca­re întârziau să apară.

Iubiţi fii şi fiice din Biserica lui Hristos,

În vremurile pe care le trăim astăzi, cu părţile lor bune şi rele, drepte şi nedrepte, mărtu­risirea credinţei celei adevăra­te şi lupta pentru vieţuirea cea dreaptă sunt la fel de importante ca în toate momentele istoriei Biseri­cii. Cu­vin­tele Dom­nului Hristos legate de necesitatea mărturisi­rii sunt tot atât de valabile astăzi precum a­tunci când au fost rostite: „Ori­cine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărtu­risi-voi şi Eu pentru el înaintea Ta­tălui Meu, Care este în ceruri“ 6.

Raportarea noastră la săr­bă­toarea Naşterii Domnului nu trebuie să fie o raportare ca la un eveniment petrecut cândva în istorie, fără legătură cu via­ţa noas­tră de azi. Sărbătoarea Crăciu­nu­lui nu este doar un prilej de a petrece cât mai plăcut în sânul familiei, de a schimba daruri între noi, de a ne bucura de o masă mai alea­să împreună cu cei dragi. Naş­terea Domnului trebuie înţe­lea­să, trăită şi mărturisită ca un eveniment permanent real, viu şi cu urmări asupra vieţii noastre. „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fi­in­ţă naşte“, spune cânta­rea Bi­se­ricii; „ As­tăzi S-a născut Hris­tos“, glăsu­ieş­te colindul. Săr­bă­­toa­rea Naşterii Domnului are, aşadar, un sens continuu pre­zent, profund, duhovnicesc, care ne pri­veşte direct şi pe fiecare în parte. Ea este o chemare la conştientizarea statutului nostru de creştin, adică de cunos­că­tor, trăitor şi măr­turisitor al A­de­­­­vă­rului, Hris­tos-Dum­­ne­zeu. Ceea ce au împlinit păs­­torii şi ma­gii la Betleem şi ati­tu­dinea măr­turi­si­toare a creş­ti­nilor din vre­muri mai vechi şi mai noi constituie da­toria, man­datul şi lu­crarea noastră, a creştinilor de azi.

În primul rând, creştinul este chemat să înţeleagă lumea în care trăieşte, să vadă direc­ţia în care aceasta se îndreaptă şi să acţio­neze în consecinţă. O anali­ză atentă şi onestă a ceea ce se petrece înlăuntrul şi în afara noastră arată o viaţă tot mai a­gi­tată, o permanentă goană du­pă timp pentru a face cât mai repede tot mai multe lucruri. Este multă agitaţie, mult zgomot şi insuportabilă tensiune. Consta­tăm, în acelaşi timp, diminuarea şi chiar pier­derea conştiinţei a ceea ce este bine sau rău cu ade­vărat. Cele considerate altădată certitudini şi convingeri de nezdruncinat se clatină rând pe rând, se dizolvă una după alta într-un ritm ame­ţitor. În locul lor a­pa­re o stare de îndoială, de nesi­guranţă, de pier­dere a direcţiei. Normalitatea, aşa cum este ea văzută în Scriptură şi de bunul simţ de odinioară, nu mai este privită ca o direcţie sănă­toa­să, demnă de urmat. În a­ceas­tă cugetare contrară Evan­gheliei cad uneori şi creştinii ortodocşi, şi aceasta este cu atât mai dureros.

„Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!“, ros­teşte preotul la fiecare Litur­ghie. Sta­rea de veghe, osebirea duhurilor şi lămurirea lucru­rilor, uneori în cuptorul încer­că­rilor, sunt şi trebuie să fie pâinea şi apa creştinului ortodox adevărat. Atitudinea lui măr­turisitoare cuprinde, în principal, trei direcţii: credinţa cea adevărată, familia şi valorile creştine ale neamului.

Mărturisirea credinţei celei drepte şi adevărate este datoria de bază a creştinului. Aceasta în­seam­nă aşezarea noastră statornică în Biserică, adică în comuniune şi continuitate cu Sfin­ţii A­postoli, Sfinţii Părinţi şi Părinţii duhovniceşti contemporani. Ra­por­tarea noastră în adevăr şi dra­goste la aceste trei repere ne apă­ră de erezii, rătăciri şi schisme.

Familia este supusă astăzi unor mari presiuni. Pe de o par­te, grija excesivă pentru ca­rieră şi bunăstare materială creează mari probleme famili­ei, cu consecinţe grele asupra re­laţiei dintre bărbat şi femeie şi, în mod spe­cial, asupra co­pii­­lor lor. Pe de altă parte, asi­s­­tăm la tendinţe tot mai agresive de a impune al­te forme de convieţuire, străi­ne familiei tradiţionale, adân­cind şi mai mult confuzia şi dez­binarea între oameni. Creştinul este chemat să conştientizeze a­cest lucru şi să se angajeze constant şi curajos în apărarea familiei.

Apărarea familiei este strâns legată de mărturisirea valorilor creştine ale neamului căci un popor renaşte în mod special prin familii adevărate sau slăbeşte şi dispare prin lipsa acestora. Este, apoi, necesară menţinerea legă­tu­rii cu şirul de veacuri al înain­taşilor şi cunoaşterea moştenirii pri­mi­te de la strămoşi. Preţuirea idealurilor acestora, grija pentru bunul mers al neamului în prezent şi pentru moştenirea pe care o vom lăsa celor care vin după noi trebuie să facă parte din preocupările unui creştin a­de­vărat care îşi asumă condiţia de ortodox şi de român.

Mărturisirea credinţei ortodoxe, a valorilor familiei şi ale nea­mului este posibilă numai în măsura în care omul îşi în­noieşte mai întâi viaţa sa, se luptă cu propriile sale slăbiciuni şi patimi şi se îmbracă tot mai mult în Hristos. „Dobân­deş­te pacea (lăuntrică) şi mii în jurul tău se vor mântui“, spune Sfân­tul Serafim de Sarov. Omul pacificat lăuntric, iubitor de simpli­ta­te, eliberat de dorinţa de a do­mina, sfinţeşte totul în jurul său şi, prin a­ceasta, devine adevă­ra­tul măr­tu­risitor: „Lumea din jurul lui: mediul înconjurător concret, familia, şcoala, biroul, pri­meşte prin el un suflu de dra­gos­te, de bucurie, de pace, de blân­deţe, de bunătate, de fidelitate, de bu­năvoinţă – aceste roa­de ale Du­hu­lui Sfânt“7. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că pe creş­­tin „totul să-l arate creştin: mer­­­­­­sul, privirea, îmbrăcă­min­tea, glasul. Vă spun acestea, nu pentru a ne lăuda că suntem creş­­­­tini, ci pentru a ne pune via­­­­ţa în rânduială spre folosul ce­­lor ce ne văd“8.

Iubiţi fraţi şi surori întru Hristos-Domnul,

În atmosfera sfântă a săr­bă­to­rii Naşterii Domnului, a­du­­cem în faţa ochilor minţii şi a inimii voastre chipul binecu­vân­tat al Prea­sfin­tei Fecioare Maria, al bă­trâ­nului Iosif, al îngerilor, al magilor şi al păstorilor. Suntem chemaţi să ne re­găsim şi noi în chipurile lor, să tindem spre via­ţa lor, iar măr­turisirea lor să fie puterea măr­turisirii noastre. Sfin­­ţenia Preasfintei Născătoa­re de Dum­­­nezeu, modestia bă­trâ­­nului Iosif, simplitatea păstorilor, în­ţe­­lep­ciu­nea şi curajul ma­­gilor sunt izvoare de viaţă ca­re ne pot adă­pa credinţa şi ne pot în­tări în atitudinea noas­tră măr­turisitoare.

Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască harul trăirii cre­dinţei noastre ortodoxe în toată profunzimea, cuprinderea şi adevă­rul ei. Îl rugăm, de ase­menea, să ne apere familia şi neamul şi să ne întărească şi pe noi întru mărturi­sirea acestor fundamentale valori. Bucu­ria, pacea, liniş­tea şi adevă­rul care izvorăsc din Peştera Bet­lee­­mului să ne cu­prindă pe noi toţi, pe cei dragi ai noştri şi pe toa­tă lumea!

Vă doresc tuturor o sărbă­toa­re a Naşterii Domnului cu multă pace sufletească şi un Nou An cu nădejde şi împliniri frumoase în viaţa proprie, a familiei, a Bise­ri­cii şi a Nea­mului.

Al vostru părinte şi frate îm­preună-lucrător în Via Bi­sericii lui Hristos,

Teofan

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Note bibliografice:

1 Ioan 3, 16.

2 Pr. prof. Dumitru Stăniloae, „Chipul Fiului“, în Cultură şi duhovnicie. Articole pu­­blicate în Telegraful Român (1942-1993). Opere complete, vol. 3, Editura Ba­si­­lica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2012, p. 503.

3 Ioan 15, 18-20.

4 2 Timotei 3, 12.

5 Filipeni 1, 29.

6 Matei 10, 32.

7 Panayotis Nellas, LâEglise, un lieu pour renaître. Les fondements théo-logi­ques, sa­cra­mentels et liturgiques de la spi­ri­tua­li­té“, în Contacts, nouvelle série, an XXXIII (1981), no. 114, p. 97.

8 Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri. Par­tea a treia. Omilii la Matei, în co-lecţia „Pă­rinţi şi scriitori bisericeşti“, vol. 23, traduce­re, introducere, indici şi note de Pr. Dumitru Fe­cioru, EIBMBOR, Bucureşti, 1994, p. 58.