„Noica şi paradigma creştină. De la Dumnezeul Întrupat la Dumnezeul culturii“

Tudorel Petecilă, 05 Aprilie 2008

Există un Cerc de studii „Constantin Noica“ în Bucureşti, ai cărui membri au avut iniţiativa unor conferinţe pentru aprofundarea operei şi a diferitelor aspecte ale gândirii noiciene. Astfel, conferinţele din acest an au dezbătut diferite teme, cum ar fi „Noica şi mişcarea legionară“, „Între Orient şi Occident“, iar recent, „Noica şi paradigma creştină. De la Dumnezeul Întrupat la Dumnezeul culturii“. În acelaşi program, vor mai fi susţinute, pe 10 şi 27 aprilie, conferinţele cu temele „Modelul ontologic şi modelul ştiinţific“ şi „Despre putinţele şi neputinţele individuale în ontologia lui Noica“. Manifestările reunesc întotdeauna personalităţi ale culturii noastre, care dezbat temele în faţa unui public iubitor de filosofie şi admirator al lui Noica.

Seri de filosofie în amintirea lui Noica

„Noica şi paradigma creştină. De la Dumnezeul Întrupat la Dumnezeul culturii“, a fost tema unei conferinţe desfăşurate pe 27 martie, la Bucureşti. A conferenţiat domnul Răzvan Andrei, teolog şi filosof deopotrivă. Deşi autorul a recunoscut de la început că domeniul în care a intrat este „obscur şi înţelenit“, pe parcursul prezentării, a evidenţiat rolul pe care îl joacă teologicul în creaţia filosofică a lui Noica. Astfel, au fost analizate cele două mari repere teologice care îl inspiră: căderea protopărinţilor, care va deveni la Noica problema căderii din ordinea raţională (teoria precarităţilor) şi problema raporturilor dintre firea umană şi cea divină în Persoana lui Iisus Hristos, care va deveni, la Noica, problema cuplării Individualului cu Generalul. Concluzia acestei conferinţe a fost că Noica, deşi nu a fost foarte pasionat de creştinism, şi-a dedicat viaţa spiritului, iar, pentru el, acest spirit putea fi împlinit numai prin cultură.

Preocupat de temelia unei filosofii româneşti

Aflat la Berlin la studii, colegii îi cer lui Constantin Noica să scrie o succintă istorie a filosofiei româneşti, pentru a face cunoscută germanilor zestrea speculativă a spiritualităţii româneşti. Cu un optimism netulburat, Noica se pune pe treabă, fiind convins că lucrul la o astfel de carte nu poate dura mult. Dar curând optimismul îi este înlocuit de stupoare, deoarece are revelaţia tristă că, vrând să scrie o astfel de istorie, nu are, de fapt, despre ce anume să scrie. Se spune că acest gând umilitor, că el aparţine unei culturi căreia nu i se poate atribui o filozofie proprie, va constitui motorul care îl va împinge ca, pe tot restul vieţii, să caute să pună temelia unei filosofii româneşti. Această istorisire este relevantă pentru ceea ce înseamnă Constantin Noica în cadrul culturii autohtone: un deschizător de drumuri, un gânditor profund şi original şi un militant pentru împlinirea prin cultură.

Un nou Păltiniş, la Bucureşti

Un lucru îmbucurător este apariţia unei noi generaţii de tineri preocupaţi de tot ce a însemnat Constantin Noica. Cercul Noica reprezintă un fel de înviere a „Şcolii de la Păltiniş“, numai că, în locul lui Noica, stau operele sale şi cei care vorbesc despre gândirea şi conceptele detaliate în timpul vieţii de marele gânditor.

Din mărturiile pe care le aduc fondatorii, aflăm că Cercul Noica a luat fiinţă în anul 2004, la iniţiativa mai multor studenţi ai Facultăţii de Filosofie din Bucureşti. Întrunirile au avut loc la început în incinta facultăţii, iar apoi s-au mutat la „Casa Lovinescu“, unde se ţin până astăzi. Cercul este frecventat de aproximativ 40 de studenţi şi absolvenţi de filosofie şi nu numai, reuniţi în jurul unui nucleu format din Sorin Lavric, Cătălin Buciumeanu, Ana Petrache, Bogdan Duca, Răzvan Andrei şi Paul Sandu. Obiectivul cercului este acela de a forma un grup de tineri exegeţi ai operei lui Constantin Noica pentru valorificarea acesteia pe plan naţional şi internaţional. Cercul Noica a beneficiat chiar de la început de sprijinul lui Gabriel Liiceanu, cel care a reuşit să trezească entuziasmul pentru studierea operei gânditorului de la Păltiniş.

Viaţa lui Noica

Constantin Noica s-a născut la 12 iulie 1909 în judeţul Teleorman, într-o familie înstărită, cu origini aromâne. Urmează cursurile liceului „Spiru Haret“ din Bucureşti, debutând în „Vlăstarul“, revista liceului. Aici îl are ca profesor de matematică pe Ion Barbu, care îl îndeamnă să renunţe atât la scrisul poeziilor, cât şi la studierea matematicii. Urmează cursurile Facultăţii de Filosofie, unde îl va avea ca profesor pe Nae Ionescu, care are o influenţă puternică asupra lui, chiar dacă la sfârşitul vieţii, Noica dezminte acest lucru. Frecventează societatea culturală „Criterion“ şi se ataşează cauzei mişcării legionare. Studiază la Paris, unde obţine doctoratul în Filosofie, după care este trimis la Berlin, ca referent la Institutul Româno-German. Aici, participă la seminarele de filosofie ale lui Martin Heidegger.

În anul 1958, este arestat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică (din care va face numai 6) şi la confiscarea averii. Ultimii ani din viaţă îi petrece la Păltiniş, lângă Sibiu, iar locuinţa lui este transformată într-un fel de şcoală de filosofie, dar şi în loc de dialog de tip socratic. Această perioadă este imortalizată de Gabriel Liiceanu, în celebrul „Jurnal de la Păltiniş“. Moare la 4 decembrie 1987 şi este înmormântat la Schitul „Schimbarea la faţă“ de lângă Păltiniş, slujba fiind oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu mitropolitul Antonie Plămădeală.

Noica a lăsat în urmă o operă monumentală, din care amintim numai câteva titluri: „Pagini despre sufletul românesc“, „Jurnalul filosofic“, „Şase maladii ale spiritului contemporan“, „Devenirea întru fiinţă“ şi „Scrisori despre logica lui Hermes“.

Casa Lovinescu continuă tradiţia culturală

Casa Lovinescu nu este altceva decât apartamentul care a găzduit şedinţele Cenaclului „Sburătorul“, coordonat de Eugen Lovinescu. Ea este situată în Bulevardul Kogălniceanu nr. 49, ap. 45, în faţa Facultăţii de Drept. Acest apartament a fost donat, în anul 2000, de Monica Lovinescu Fundaţiei Humanitas Aqua-Forte, în vederea reintroducerii acestui loc eminent al culturii române în circuitul cultural bucureştean. Începând cu anul 2004, la Casa Lovinescu se derulează mai multe proiecte culturale, dintre care amintim: Conferinţe filosofice lunare, Societatea Rromână de Fenomenologie, Cenaclul Lovinescu şi Cercul Noica.

„Celălalt Noica“

Constantin Noica s-a căsătorit cu Wendy Muston, o englezoaică pe care a cunoscut-o în cadrul unei călătorii şi cu care a avut doi copii: Răzvan şi Dina. Răzvan Noica a primit în familie o educaţie creştină sumară. De aceea, după plecarea în Anglia împreună cu mama şi cu sora sa, a încercat să găsească o împlinire spirituală la anglicani, penticostali, neoprotestanţi şi baptişti. Acum îl întâlneşte pe părintele Sofronie, stareţul de la mănăstirea ortodoxă din Essex, sub îndrumarea căruia devine monah cu numele de Rafail. Se întoarce în România în 1993, unde susţine o serie de conferinţe şi se stabileşte într-o sihăstrie din Munţii Apuseni. Din mărturiile lui, cuprinse în volumul „Celălalt Noica“, aflăm: „Am scris o singură carte, care se numeşte «Gânduri». Am scris-o, mai ales, din îndemnul cuiva, care se aştepta ca fiul lui Noica să scrie o carte. Şi când a deschis această carte, prima pagină era albă, a doua era albă şi toate celelalte la fel. Acum, la sfârşitul vieţii mele, mă gândesc să scriu altă carte, care s-ar numi «Memorii», fiindcă aşa scriu toţi oamenii mari. Or, cum eu mi-am pierdut memoria, această carte va fi asemenea celei dintâi!“


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!