Documentar
Nori dumnezeieşti care  au picurat apa adevărului

Nori dumnezeieşti care au picurat apa adevărului

După Înălţarea Domnului Iisus Hristos la cer şi după Pogorârea Duhului Sfânt, în zilele Sfinţilor Apostoli, pe când încă nu se răspândiseră ei în toată lumea să propovăduiască Evanghelia iubirii lui Hristos, iar bisericile credincioşilor din Ierusalim se înmulţiseră, la îndemnul celor 12 Apostoli au fost rânduiţi şapte bărbaţi cucernici dintre ucenici, care să vegheze ca împărţirea milosteniilor la săraci să se facă după dreptate şi trebuinţă. Pe patru dintre ei Biserica Ortodoxă îi cinsteşte astăzi: Sfinţii Apostoli şi Diaconi Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena.

Numele celor şapte diaconi hirotoniţi de Sfinţii Apostoli sunt menţionate în cartea Faptele Apostolilor la capitolul al 6-lea. „În zilele acelea, înmulţindu-se ucenicii, eleniştii (iudei) murmurau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la slujirea cea de fiecare zi. Şi chemând cei doisprezece mulţimea ucenicilor, au zis: Nu este drept ca noi, lăsând deoparte cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese. Drept aceea, fraţilor, căutaţi şapte bărbaţi dintre voi, cu nume bun, plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune, pe care noi să-i rânduim la această slujbă (...). Şi a plăcut cuvântul îna­intea întregii mulţimi, şi au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt, şi pe Filip, şi pe Prohor, şi pe Nicanor, şi pe Timon, şi pe Parmena, şi pe Nicolae, prozelit din Antiohia” (Faptele Apostolilor 6, 1-5). Observăm aşadar că instituţia Bisericii începea să prindă din ce în ce mai mult contur, iar prioritare în viaţa comunităţii erau stăruinţa în rugăciune şi propovăduirea cuvântului sau mesajului Evangheliei (F.A. 6, 4). Cei şapte bărbaţi, plini de înţelepciune şi cu o viaţă cucernică, nu au fost rânduiţi oricum de cei 12 Sfinţi Apostoli să slujească la mese (F.A. 6, 2). Asistăm la hirotonia lor întru diaconi, sfinţire conferită prin rugăciune şi prin punerea mâinilor Apostolilor. Diaconii slujeau la agape, botezau şi chiar catehizau, deşi „slujirea cuvântului” constituia preocuparea de bază a Apostolilor. Cel mai vestit „slujitor” era arhidiaconul Ştefan, care „făcea minuni şi semne mari în popor” (F.A. 6, 8). Afară de pomenirea Sfântului Apostol, întâiul mucenic şi Arhidiacon Ştefan, care este cinstit în Biserica Ortodoxă în fiecare an la 27 decembrie, în afară de Sfântul Filip, pomenit la 11 octombrie, şi în afară de Nicolae, care nu este scris în numărul sfinţilor, Biserica a rânduit ca astăzi, să fie cinstiţi laolaltă Sfinţii Apostoli şi Diaconi Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena, cu toate că ei L-au vestit pe Hristos şi L-au mărturisit cu preţul vieţii lor în vremuri diferite şi în locuri deosebite. 

Sfântul Prohor a fost mai întâi însoţitor al Sfântului Apostol Petru în călătoriile sale, pentru răspândirea credinţei în Hristos, împreună cu alţi ucenici. El a fost pus de Sfântul Petru, episcop al Nicomidiei, unde a păstorit până după Adormirea Maicii Domnului. Începând de atunci, a fost pentru o lungă perioadă de timp împreună ostenitor cu Sfântul Apostol Ioan în propovăduirea mesajului evanghelic şi a fost exilat cu Sfântul Ioan în insula Patmos, unde s-a arătat de mult folos Apostolului la scrierea cărţilor sale. Şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, fiind ucis de păgâni pe când se afla la Antiohia, în timpul propovăduirii sale. Sfântul Nicanor a fost ucis în aceeaşi zi cu Sfântul Arhidiacon Ştefan, ziua aceea fiind una de mare prigoană împotriva Bisericii din Ierusalim. „Şi toţi, afară de apostoli, s-au împrăştiat prin ţinuturile Iudeii şi ale Samariei” (F.A. 8, 1). Sfântul Apostol şi Diacon Timon a fost hirotonit episcop de către Sfinţii Apostoli şi a propovăduit pe Hristos în Bostra, Arabia. Şi el a suferit moarte mucenicească, fiind răstignit pe cruce de păgâni. Sfântul Apostol şi Diacon Parmena şi-a împlinit şi el slujba încredinţată lui de Sfinţii Apostoli, propovăduind credinţa în Hristos, şi a murit tot de moarte martirică în faţa Sfinţilor Apostoli, fiind îngropat de ei1.

Aşadar, comunitatea din Ierusalim a fost prima care a luat contact cu treapta slujitoare a diaconatului. Diaconii erau cei care îi ajutau pe episcopi la slujbele divine, binevesteau (F.A. 21, 8), botezau, se ocupau de activităţile caritabile etc. De aici reiese preocuparea Bisericii faţă de sănătatea umană, atât spirituală, cât şi trupească, deoarece Biserica a înţeles că iubirea faţă de semeni îşi are fundamentul în întruparea lui Hristos. În Noul Testament termenul agape se referă la descrierea relaţiilor dintre oameni, însă odată cu trecerea timpului, acest termen a fost înlocuit cu filantropia (iubirea lui Dumnezeu către oameni). Un alt termen folosit des în Noul Testament este diaconia care are mai multe înţelesuri: slujirea la mese (Luca 17, 8; Ioan 12, 2), slujirea în comunitate (F.A. 19, 22)2. De asemenea, în Biserica primară existau şi femei cucernice, sobre, selectate dintre fecioarele în etate sau dintre văduve, care prin hirotesie deveneau diaconiţe. Rolul acestora era unul deosebit de important. Ele catehizau pe neofite, asistau la botezarea femeilor, la distribuirea ajutoarelor pentru femei, vizitau şi îngrijeau bolnavele, bătrânii şi orfanii. Instituţia diaconiţelor a supravieţuit în Biserica bizantină până în secolul al 13-lea, pe când în Biserica apuseană dispăruse încă din secolele 5-63. Plini de harul Duhului Sfânt, Sfinţii Apostoli şi Diaconi pe care Biserica îi cinsteşte astăzi cu evlavie, Parmena cel mărit, înţeleptul ­Timon, preacinstitul Prohor şi Nicanor cel cu cuget înalt, sunt asemănaţi în cântările biseri­ceşti4 norilor care au picurat apa cunoştinţei adevărului întru sfinţenie celor de pe pământ. Într-adevăr, aceşti Sfinţi Apostoli şi Diaconi s-au arătat trâmbiţe dumnezeieşti ale Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos, vase cinstite ale bunei credinţe şi îndrumători către mântuire a celor rătăciţi. De aceea, Sfântul Ignatie, ucenicul Apostolilor, îi sfătuieşte pe toţi credincioșii să îi cinstească pe diaconi aşa cum cinstesc poruncile lui Dumnezeu. Pe aceştia el îi numeşte „slujitorii Tainelor lui Iisus Hristos (...), nu slujitori de carne și de băutură, ci ai Bisericii lui Dumnezeu”5.

Note:

1 ***, Proloagele, vol. 2 (martie-august), Ed. Institutului Biblic şi de ­Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2013,
p. 733.
2 ***, Faptele iubirii milostive - Lucrarea instituţiilor social-filantropice înfiinţate şi administrate de Biserica Ortodoxă Română, Ediţia a 2-a, revizuită şi completată în anul 2015, Ed. BASILICA, Bucureşti, 2015, p. 10.
3 Pr. prof. dr. Vasile Muntean, Istoria creştină generală (ab initio - 1054), Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2008, p. 76.
4 ***, Mineiul pe iulie, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2012.
5 ***, Rev. Alban Butler (1711-73) - The Lives of the Fathers, Martyrs, and Other Principal Saints, vol. 12, ­December, http://www.bartleby.com/210/12/261.html (27. 07. 2017).


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!