Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Nou preot slujitor în parohia clujeană „Naşterea Domnului”

Nou preot slujitor în parohia clujeană „Naşterea Domnului”

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Transilvania
Un articol de: Marilena Asănica - 02 Feb 2016

La Parohia Ortodoxă Română ”Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, păstorită de părintele Nicolae Buda, luna ianuarie a fost plină de evenimente dedicate credincioșilor din parohie, în cadrul Proiectului ”Luna credin­cioșilor”. Astfel, în fiecare duminică din ianuarie sunt sărbătoriți credincioșii din parohie care au avut evenimente deosebite în viața lor în anul 2015. Pe 10 ianuarie au fost sărbătorite familiile vârstnice, în duminica din 17 ianuarie au fost sărbătorite familiile formate anul trecut, pe 24 ianuarie au fost sărbătoriţi credincioșii care au avut succese deosebite la competiții.

Pe lângă aceste sărbătoriri, acest început de an a fost marcat de două schimbări importante pentru Parohia „Naşterea Domnului”. Astfel, în 10 ianuarie, credincioşii au participat la slujba Sfintei Liturghii, săvârșită într-un sobor de preoți, pentru a mulțumi lui Dumnezeu pentru slujirea părintelui Valentin Bochiș în parohie, în ultimii cinci ani. Părintele a fost felicitat cu prilejul pensionării de către vicarul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, pr. Iustin Tira, și de protopopul de Cluj II, Gheorghe Braica, precum şi de preoţii şi credincioşii participanţi.

Nou preot slujitor în parohie

În ultima duminică din ianuarie, credincioşii au asistat la o altă schimbare din viața parohiei, care a unit, din nou, la Sfânta Liturghie un număr mare de credincioși și preoți pentru a întâmpina și sărbători instalarea noului preot slujitor, părintele Ciprian Taloș, care a fost din 2010 protopop al Protopopiatului Ortodox Român din Huedin.

La această sărbătoare a slujit un impresionant sobor de preoți, în frunte cu protopopul de Cluj II, Gheorghe Braica, delegat al Înaltpreasfințitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

Părintele Ciprian Taloş a mulţumit preoţilor şi credincioşilor prezenţi pentru participarea la acest moment important din viaţa sa, iar după cuvintele de bun venit și urările cuvenite pentru o slujire lungă și rodnică, venite din partea protopopului Gheorghe Braica şi ale parohului Nicolae Buda, inspector eparhial, a urmat o agapă în sala de la demisolul bisericii, la care au participat membrii Consiliului și Comitetului Parohial, membrii corului și numeroși cre­dincioși. Acest eveniment a coincis cu sărbătorirea credincioșilor născuţi în luna ianuarie, sărbătoare căreia, de câțiva ani, îi este dedicată ultima duminică din fiecare lună, în cadrul Proiectului „Numai împreună, înmulțim bucuria!”.