Fotografii: Dan Vatamaniuc

O călătorie pe marea istoriei literaturii române

Loreta Popa, 13 Iulie 2017

Cum școlile și-au închis porțile, iar copiii au intrat în vacanță, ne-am gândit că este perioada potrivită pentru o altfel de vizită. Dacă aveți o oră la dispoziție sau poate două, vizitați Muzeul Național al Literaturii Române, abia deschis după o perioadă de trei ani. Veți fi surprinși de noul spațiu, mai mult decât generos, de modernitatea instrumentelor folosite la amenajare și deschiderea către tot ceea ce numim european astăzi.

Trăim într-o lume nebună de-a binelea, care de ceva vreme nu-și mai găsește locul, în care susul a devenit jos și normalitatea un vis frumos. Cine mai are răgazul să se aplece asupra slovei unui scriitor, să descopere frumusețea cuvintelor lui, să încerce să pătrundă în universul lăuntric al acestuia? Prea puțini. Mulți dintre cei care fac parte din generația mea aveau pe lista locurilor de vizitat, atunci când erau elevi, Muzeul Literaturii. Profesorii de limba română se îngrijeau cu conștiinciozitate de sufletele pe care le păstoreau în timpul școlii și, pentru a le stimula ima­ginația, a-i motiva într-un fel sau altul, îi duceau să viziteze clădirea albă, maiestuoasă și caldă de pe Bulevardul Dacia.

Înainte de a găzdui manuscrisele marilor scriitori, această casă se numea Scarlat Kretzulescu și a fost ridicată în anul 1839 pe cheltuiala marelui vornic Alexandru Villara, ca zestre fiicei sale Elena, la căsătoria acesteia cu Scarlat Al. Kretzulescu. Întemeiat la 1 iunie 1957, Muzeul Literaturii fiinţa pe şoseaua Kiseleff, dar a fost mutat pentru că acea clădire nu dispunea de suficient loc pentru întregul patrimoniu literar al instituţiei. La intervenția bine cunoscută a poetului Tudor Arghezi, Muzeului Naţional al Literaturii Române i-a fost repartizat sediul din Bulevardul Dacia în anul 1967, iar bucureștenii puteau evada, preț de o vizită, să vadă, să asculte, să se bucure de frumusețea cuvintelor, să atingă clapele pianului, să descopere obiectele ce aparținuseră cândva unor spirite deloc obișnuite, precum Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nichita Stănescu, Vasile Voiculescu sau George Coşbuc. Jobenul, fularul şi papionul scriitorului Liviu Rebreanu, un evantai cu versuri scrise de Vasile Alecsan­dri, cărţi poştale semnate de Ion Luca Caragiale şi corespondenţe frumoase între scriitorii vremii.

O nouă casă

După evacuarea forțată de acum trei ani, Muzeul Național al Literaturii Române, sub manageriatul conferențiarului universitar Ioan Cristescu, a fost mutat într-o clădire din strada Nicolae Crețulescu (aproape de Calea Victoriei) și parcă a prins viață, aici având loc în fiecare săptămână lansări de carte, spectacole de muzică și poezie, colocvii, întâlniri cu scriitori contemporani, spectacole de teatru. Astfel, vizitatorii pot să se îmbarce într-o adevărată călătorie pe marea istoriei literaturii române.

De la intrare ești întâmpinat de o tiparniţă din 1781, o mostră care-ți dă posibilitatea să-ți dai seama de truda de la începuturile scrisului. Poate fi admirată și prima carte tipărită în limba slavonă în spaţiul românesc, Liturghierul călugărului Macarie, din anul 1508, la jumătate de secol după apariţia Bibliei lui Gutenberg. Da, cititorii României de astăzi nu mai sunt aceiași cu cei din anii ’70 sau ’80 ai veacului trecut, care stăteau la cozi imense doar ca să cumpere o carte pentru colecție. Da, viața este din ce în ce mai scumpă, iar oamenii abia își pot permite mâncarea, darămite cărțile. Da, sunt și mulți care-și permit să cumpere cărți, însă doar ca să dea bine în bibliotecă, nu să le citească, nu să soarbă cuvintele şi să învețe. Știu. Dar am văzut și copii care adună leu cu leu, muncind ei înșiși uneori, pentru cărţi. Am văzut…

De la Eminescu la avangardiști și contemporani

La parter, de cum intri, întâlnești creatorii de limbaje poetice. În 1920, Garabet Ibrăileanu afirma că Mihai Eminescu „a căzut în sărmana noastră literatură de la 1870 ca un meteor din alte lumi”, exprimând metaforic extraordinara noutate adusă de poet. Marele creator romantic a generat o profundă revoluţie de viziune și limbaj poetic, prima de această anvergură din literatura noastră. Tot la parter îl puteți întâlni pe Tudor Arghezi, al cărui volum de debut din 1927, Cuvinte potrivite, a produs în epocă cele mai vehemente contestări și condamnări, dar și cele mai pătimașe apărări. Arghezi șoca pentru că deschisese larg porţile poeziei către o lume și o vorbire până atunci interzise.

Revoluţia de limbaj a celui de-al treilea mare rebel, Nichita Stănescu, a fost mai puţin zgomotoasă. Poetul a supus unui proces alchimic limba română și continuă să ridice cititorilor întrebări.

Muzeograful de serviciu vă poate conduce prin sălile de la parter, marcând momentele-reper ale evoluţiei câtorva dintre marii noștri poeți. Un tur al sălii vă va dezvălui universul poeziei lui Coșbuc, Ion Barbu, Lucian Blaga, Macedonski, Bacovia, Minulescu, Pillat, Alecsandri, Goga. Astfel, diferenţele sunt dictate de temperamentul fiecărui creator autentic, de formaţia lui, de apartenenţa la un anumit curent sau direcţie literară. Dintre obiectele, manuscrisele sau scrisorile care reflectau pasiunile scriitorilor, se evidenţiază un evantai care a aparţinut unei doamne din înalta societate. Evantaiul are inscripţionate versuri scrise de Vasile Alecsandri, în care poetul îi vorbeşte acesteia despre iubire, moarte şi fericire. Aproape tot ceea ce se află în această încăpere stă sub semnul experimentului, rupturii și al inovaţiei radicale, propuse și promovate intens de către avangarda istorică, de început de secol XX. Poeţii Tristan Tzara, Ion Vinea, Ilarie Voronca, St. Roll, pictorul Marcel Iancu, nume de referinţă ale mișcării, cărora li s-au adăugat, prin consonanţă, B. Fundoianu, Geo Bogza, poeţi mai recenţi care se înscriu în aceeași paradigmă a căutării de noi formule poetice: Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru, Gellu Naum, Marin Sorescu sau A. E. Baconsky, Mircea Ivănescu, Traian T. Coșo­vei, Alexandru Mușina, Ion Stratan sau Mircea Cărtărescu.

Cărți rare, personaje celebre, fotografii de epocă

Una dintre cele mai valoroase cărţi ale colecţiei muzeului, Cazania Mitropolitului Varlaam, tipărită în anul 1643, la Iaşi, este expusă și poate fi admirată de vizitatori. Cartea a fost tipărită pe hârtie manuală, care se putea spăla, pentru că era făcută din fibre, din textile, din cârpe şi este foarte bine păstrată. Muzeul mai are în colecție Biblia de la Bucureşti, care a fost tipărită în 1688 cu sprijinul lui Şerban Cantacuzino, o carte importantă pentru că marchează evoluţia literaturii române, evoluţia scrisului şi evoluţia limbii.

Vizitatorii trebuie să știe că fiecare carte, în momentul în care intră în laboratorul de restaurare, primeşte un diagnostic, i se aplică un tratament, iar pe parcursul acestui proces pot fi descoperite alte aspecte care necesită un alt timp. De la restauratorul de file, cartea ajunge la restauratorul legător, cu toate că în laboratoarele de restaurare din România sunt restauratori care fac ambele profesii. De-a lungul anilor, la MNLR, au fost mii de documente şi mii de cărţi restaurate de experţii instituţiei.

La etajul 1, într-un semicerc a fost alcătuit un mic muzeu al personajelor celebre, culese din romane și nuvele ai căror autori sunt nume de primă mărime ale prozei românești.

Fiecare dintre suporturile mobile aflate în „firidele” semicercului conține o minienciclopedie a personajului. Pe același suport, vă va întâmpina, în câte trei ipostaze, chipul eroului așa cum l-a conceput cinematografia noastră. Critici proeminenţi ai generaţiei ’60 care au preluat și adus la zi principiile criticii estetice, prin care, în răspăr cu ideologia oficială, au izbutit să promoveze o literatură de valoare, ocupă „rotonda” etajului 1. Tot la etaj găsiți fotografiile vremii cu Hortensia Papadat-Bengescu în diferite ipostaze şi la vârste diferite. Vizitatorul interesat va avea şansa de a citi primele pagini ale unui manuscris dintr-un roman sau dedicaţiile autoarei către diferite personalităţi ale epocii.

Câteva obiecte aparținând lui Mihail Sadoveanu fac deliciul vizitatorilor, suntem convinși, mai ales piesele de şah sculptate, absolut superbe. Scriitorul iubea șahul, dar şi samovarele. Mai este expus un mobilier de hol, care are o oglindă remarcabilă, ce a aparținut, de asemenea, scriitorului.

O cameră a etajului a fost consacrată lui Emil Cioran, Mircea Eliade și Eugen Ionescu (Ionesco), uniţi prin comunitatea de generaţie biologică și de ideal cultural, ca și prin vocaţia de întemeietori și deschizători de drumuri noi în literatura, filosofia și știinţa universală. O altă cameră a fost dedicată Renașterii, personalităţilor enciclopedice prin formaţie și activitate, începând cu Nicolaus Olahus și continuând cu Dimitrie Cantemir, Ion Heliade Rădulescu, Mihail Kogălniceanu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Alexandru Odobescu, Vasile Pârvan, Nicolae Iorga, Mircea Eliade. Pentru ei, literatura a constituit una dintre preocupări, chiar dacă aportul lor a fost uneori fundamental în ori­en­tarea ei.

Alături de ei găsiţi în această sală o altă direcţie bogat ilustrată în cultura română, aceea a memorialisticii (incluzând în această categorie, pe lângă memorii și jurnale, proza de călătorie și corespondenţa).

Muzeul Naţional al Literaturii Române adăpostește unele dintre cele mai frumoase poveşti de iubire, sentimentele şi gândurile scriitorilor fiind cuprinse în bogatele corespondenţe ale vremii.

Evadați în lumea cuvintelor pentru câteva ore, scăpați de caniculă și bucurați-vă de răcoarea Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Cre­țu­lescu nr. 8, în spatele Bisericii Albe!


Galerie foto:

Lasa un comentariu
Articole asemanatoare
Momentan nu exista articole asemanatoare!

Arhivă ediții

Contactează-ne!