Biserică şi societate
O împletire neobişnuită a simţurilor

O împletire neobişnuită a simţurilor

Andreea Hefco, 14 Mai 2013

Atunci când scria piesele de teatru şi povestirile care îl vor face celebru, Anton Cehov ţinea un jurnal în care îşi nota observaţiile în legătură cu lumea din jurul lui, micile detalii pe care ceilalţi oameni păreau că nu le văd. Se pare că modurile diferite de percepţie creează tipuri diferite de cunoaştere şi înţelegere. 

Credeţi că putem vedea timpul sau gusta muzica? Există oameni care au o senzaţie de culoare atunci când aud ceva sau când văd forma unui număr sau a unei litere („anumite cuvinte au personalitate sau literele sunt poziţionate clar în spaţiu atunci când te gândeşti la ele, 6 e albastru deschis, un albastru verzui scăldat în lumină“). Artur Rimbaud în „Vocale“ scria că „A (e) negru, E alb, I roşu, U verde, O de-azur“. Primăvara poate fi văzută ca „o pictură parfumată cu vibrări de violet“, iar unii oameni chiar simt un anumit gust atunci când ating lucrurile. Această împletire neobişnuită a simţurilor are un nume - sinestezie. 

Cei care au această însuşire nu se consideră diferiţi faţă de restul oamenilor

Multă vreme, fenomenul sinesteziei nu a fost luat în serios de către oamenii de ştiinţă. Una dintre explicaţiile oferite era că oamenii care au experienţe sinestezice de fapt nu fac decât să experimenteze anumite amintiri într-o manieră foarte intensă, unică lor. O altă explicaţie era că sinestezia este pur şi simplu o metaforă. Atunci când un sinestezic spune că vede culoarea albastră când aude nota do, el nu are realmente o senzaţie vizuală a culorii albastre, ci doar face un fel de metaforă. Cu toate acestea, s-a pus problema dacă este o legătură între acest fenomen şi capacitatea noastră obişnuită de a crea şi înţelege metafore? Poate metafora este o formă abstractă de sinestezie?
 
Într-un studiu cu aproximativ 50.000 de subiecţi, au fost găsiţi 20 care să aibă capacitatea de sinestezie, şi astfel s-a arătat că sinestezia este relativ des întâlnită în rândul oamenilor. Cei care au această însuşire nu se consideră diferiţi faţă de restul oamenilor, pentru că ei cred că toţi ceilalţi au aceleaşi senzaţii ca şi ei.
 
Grupul de cercetători, din care fac parte neurologi, psihiatri şi fizicieni, a încercat să explice această capacitate a creierului, însă nu a reuşit să treacă definitiv de stadiul de presupuneri. O primă ipoteză ar fi aceea că în creier au avut loc anumite inversiuni între funcţiile lobilor temporali care se ocupă cu auzul şi cei occipitali responsabili cu văzul, o „activarea încrucişată“ a două sau mai multe arii cerebrale implicate în interpretarea informaţiilor senzoriale. Adică unii nervi rămân conectaţi la mai multe arii în loc să se specializeze pe diverse domenii. O altă ipoteză susţine un dezechilibru chimic asociat cu faptul că anumite droguri, precum LSD sau mescalina, droguri care au o structură chimică similară cu cea a neurotransmiţătorilor, produc efecte sinestezice. Dar mult mai plauzibilă este ipoteza care afirmă că în urmă cu mii de ani toţi oamenii erau astfel dotaţi de la natură, însă viaţa civilizată ne-a estompat anumite capacităţi, printre care şi sinestezia. Fizicianul Christian Bergson, expert în teoria undelor şi oscilaţiilor, a spus că, „din punct de vedere mecanic sau optic, sunetele şi spectrul vizibil reprezintă, de fapt, nişte unde care se deosebesc doar prin frecvenţă şi lungimea de undă. Este foarte posibil ca unele creiere care posedă capacitatea de sinestezie să poată recepţiona undele din spectrul auditiv şi simultan să se producă o reflexie de senzaţii, din zona scoarţei cerebrale care acoperă senzaţiile din spectrul luminii. Noi am dovedit că existenţa acestei însuşiri miraculoase este reală“. 

Sinestezia este reală

Alţi cercetători au gândit undele luminoase ca fiind de fapt modele de imagini. Adică ceea ce la nivel perceptiv apare ca o corelaţie strânsă între sunete şi lumină se poate manifesta mai ales în stările înalte de conştiinţă, dar şi în anumite evenimente neurofiziologice de graniţă sau în unele momentele-cheie, de aşa-zisă inflexiune, ce apar în sfera psihicului (de exemplu evenimentele trăite de cei ce se află la graniţa dintre viaţă şi moarte). 
 
Cunoscuta revistă „Nature“ a comentat cazul unei femei, Elizabeth Sulston, înzestrată cu o capacitate rară - aceea de a simţi gustul muzicii. Femeia, de profesie muzician, simte pe limbă un gust anume, dulce, amar sau acrişor, ori de câte ori aude o anume notă muzicală. În plus, acestea se asociază în mintea ei şi cu diferite culori. Combinaţia între văz, auz şi gust este mai puţin frecventă şi astfel cazul ei, cu atât mai incitant. Potrivit cercetătorului Vilayanur Ramachandran, procese similare sinesteziei ar putea sta la baza abilităţilor creative.  El a spus că „nu este întâmplător că acest sindrom este de opt ori mai frecvent în rândurile artiştilor decât în cadrul populaţiei generale“. Creativitatea cuprinde abilitatea de a face metafore şi analogii între domenii aparent fără nici o legătură. Prin urmare, acest lucru pare să sugereze, pe de o parte, că metafora este ea însăşi o formă de sinestezie şi, pe de altă parte, că sinestezia are loc în acele zone din creier specializate în formele superioare de interpretare. 
 
Oricum am privi, sinestezia este reală şi dezvăluie ceva din capacităţile extraordinare ale fiinţei şi poate puţin din misterul Creatorului ei.
 

Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!