Revista presei
„O întrebare pe zi. Ce credeţi despre filmul românesc?“

„O întrebare pe zi. Ce credeţi despre filmul românesc?“

Oana Rusu, 09 August 2009

Ca în toată lumea, şi în România interbelică, cea de-a şaptea artă a fascinat. În fiecare seară publicul umplea sălile cinematografelor. Numărul sălilor de cinema şi al dotărilor acestora creşteau proporţional cu numărul producţiilor care veneau de peste ocean, precum şi din ţări ca Franţa sau Germania. Producţia românească de filme era, precum spunea conuâ Iancu, „sublimă“, iscând discuţii şi dezbateri sterile, în lipsa fondurilor care, teoretic, erau trecute în bugetele ministerelor, după cum scrie presa din perioada interbelică. Filme precum „Maiorul Mura“ sau „Bing Bang“ nu atrăgeau atenţia publicului în ciuda articolelor laudative.

Succesul producţiilor cinematografice, mai ales americane, atinge apogeul pe piaţa românească în perioada interbelică, atunci când în Bucureşti erau zeci de cinematografe în care rulau filme în fiecare seară, acestora adăugându-se şi grădinile de vară. „Evenimentul Zilei“ din 6 mai 1939 arată, în articolul „Pentru a nu se sustrage dela plata impozitelor cinematografele au fost fixate în categorii de vizionare“, că „Ministerul de finanţe a decis următoarele categorii: Cinematografele de primă viziune în Bucureşti: Aro, Scala, Carlton, Capitol, Trianon şi A.R.P.A. Cinematografe de a doua viziune în Bucureşti: Regal, Femina, Roxy, Select şi Eliseu. Cinematografe de a treia viziune în Bucureşti: Forum, Bulevard Palace, Corso, Savoy, Marna, Marconi, Omnia, Rialto, Volta Buzeşti, Lya, Unic, Volga, Dacia, American, Splendid, Rahova, Paris, Odeon, Tomis, Izbânda, Gloria şi Rex. Cinematografele de a patra viziune în Bucureşti: Franklin, Bizantin, Nissa, Diana, Triumf, Milano, Pache, Florida, Ileana, Cotroceni, Edison, Dichiu şi Aida. Cinematografele de a cincea viziune în Bucureşti: Model, Unirea, Carmen, Lucifer, Venus, Nero, noni, Lolica, Barcelona, Pax, Atheneul-Tei şi Cooperativa funcţionarilor Manufacturii Belvedere“.

Ziarul „Curierul“ din 20 martie 1935 descrie cum era amenajat un cinematograf şi, mai ales, în cât timp s-a realizat această amenajare în articolul „O nouă sală de cinematograf“: „Mărturisesc că nu mă aşteptam ca transformarea realizată cu foarte mari sacrificii materiale de exploatatorul noului cinema «Darly», un activ şi priceput ofiţer superior pensionar, să reuşească atât de minunat. Chiar de la intrare, hall-ul elegant este capitonat cu o culoare agreabilă încadrată de mahon închis şi trasat în linii moderne. Dar surpriza adevărată este această nouă şi simpatică sală. E integralmente capitonată cu «oranga», limitată pe alocuri cu linii simple de mahon lucios şi are o înfăţişare intimă, curată, aerisită şi mai ales comodă. Cinema «Darly» cu reale sacrificii şi spre a da cea mai bună audiţie filmelor ce vor rula a reuşit să instaleze ultimul tip al aparatelor sonore produse de mondiala firmă Philips“.

„Toate filmele au încăput pe mâini nepricepute, de oameni improvizaţi“

Filmul românesc era invocat, dar succesul acestuia se lăsa aşteptat, aşa cum arată articolul „O întrebare pe zi. Ce credeţi despre filmul românesc?“ din „Ultima oră“, 22 mai 1929. Marele actor de teatru dar şi de film Georges Vracca spunea că „Nu se poate vorbi propriu-zis de film românesc, deoarece nu există. Toate încercările cari sâau făcut au eşuat şi nici unul din filme, chiar din cele socotite bune, deşi aşa ceva nâa existat, nâa putut trece graniţa. Dacă ar fi să căutăm cauza, e următoarea: lipsa de capital, aceasta-i principala lacună. Toată lumea îşi dă seama de imensa propagandă ce sâar putea face prin cinematograf şi de serviciile ce sâar aduce ţării noastre, prin concursul «artei tăcute» (...) Cât priveşte partea artistică, pot spune că actori avem: actori-bărbaţi, dintre cari, mulţi, la cari nu sâau gândit poate nimeni până acum, cum ar fi: Maximilian, Bălţăţeanu şi alţii. Femei nâavem însă, deşi frumuseţea femeilor noastre e atât de mult lăudată; aceasta cel puţin în teatru, nu văd pe nici una care să i se poată încredinţa vreun rol la cinematograf. Căci este ştiut că dacă bărbaţilor nu li se poate pretinde să fie absolut frumoşi, femeilor, în schimb, da (...) Tot aşa şi regizorii: toate filmele au încăput pe mâini nepricepute, de oameni improvizaţi şi nimeni nu sâa gândit la singurul regizor care ar putea înscena filme, care a şi studiat această ramură artistică: la Soare Z. Soare“.

Filmul românesc: Maiorul Mura şi celebrii Bing şi Bang

Ziarele lăudau frenetic puţinele producţii autohotone atunci când acestea apăreau, sperând că publicul românesc va deveni interesat. „Un nou film românesc, «Maiorul Mura»“- anunţa „Adevărul“ din 17 martie 1928: „Alaltăieri seară, la cinematograful «Capitol», în faţa unei săli arhipline, compusă în special din ziarişti, scriitori, etc., a avut loc premiera noului film românesc «Maiorul Mura», comedie în 7 acte. Scenariul e datorit d-lui Ioan Georgescu - care joacă şi unul din rolurile principale - iar regia a fost asumată de cunoscutul scriitor Ion Timus. Fotografia clară, luminoasă, fără pete, fără vibraţiuni. Scenariul bine decupat, cu foarte multe scene comice şi cu numeroase «trouvaille»-uri. Interpretarea excelent susţinută. În primul rând, menţionez pe d-ra Elvira Godeanu, foarte fotogenică şi pe d-nii Nae Tomescu şi Ion Georgescu“.

„Un nou film românesc“ este un articol din 7 februarie 1935 din „Curierul“, în care se arată că „Zilele acestea Bucureştiul va abandona interminabilele şi sufocantele producţii cinematografice din patria Unchiului Sam care s-au aciuat în ultimul timp cu o îndărătnică persistenţă, şi va veni să respire o atmosferă pur autohtonă, să se delecteze cu un sănătos humor, la cinematograful A.R.P.A. unde va rula «Bing Bang» humoresca muzicală de lung metraj a lui Stroe şi Vasilache. Stroe şi Vasilache au creat în acest film două personagii de o plastică performanţă, două tipuri specifice ale Capitalei noastre care ne dau tot sbuciumul vieţei lor cu nuanţă de aventură şi comic în care neprevăzutul este la apogeu, dar atât de perfecte încât simţi parcă viaţa pulsând frenetic. Aţi ghicit deci că Bing şi Bang sunt numele acestor doi şomeri «băieţi de viaţă» care nu-şi plec capul sub grijile atât de acute ale crizei, ci trec majestuos în hoinăreala lor zilnică pe aleele Cişmigiului“.

Românii, subiect de film

Pentru a câştiga interesul pieţei româneşti, casele de producţii realizau filme cu personaje româneşti care apăreau „în carne şi oase“ pe ecranul alb, aşa cum arată „Curierul“ din 17 februarie 1935, „Un film alcătuit din documentele arhivelor secrete ale tuturor naţiunilor“: „Poate fi comparat un roman oarecare, o înscenare, cu răsboiul însuşi, aşa cum a fost în realitate? Din fericire spectatorii naivi sunt puţini şi marea majoritate ştie să deosebească adevărul de minciună şi să aprecieze eroismul şi priceperea operatorilor cinematografici din timpul războiului, cari cu riscul vieţii au filmat realitatea crudă, aşa cum sâa desfăşurat în faţa obiectivului. De nâar fi aşa, filmul «Primul război mondial» nâar fi obţinut pretutindeni, succesul pe care l-a obţinut. Nu trebuie să fii expert ca să-ţi dai seama că scenele sunt reale, că nimic nu este trucat, că nici una din înfiorătoarele scene nâau fost reconstituite în studio, cu armate de figuranţi. «Primul război mondial» a fost întocmit de Truman Talley, redactorul şef al jurnalului Fox-Movietone, exclusiv din documente ale arhivelor naţionale de război (...) Toate personagiile de război apar «în carne şi oase» pe ecran, dacă se poate spune aşa. Imaginile reale ale acelora cari au cârmuit destinele lumii sunt actorii filmului, iar nu actori din Hollywood, costumaţi şi grimaţi (...) Vom vedea aici şi pe regele Ferdinand al României, alături de bravii săi ostaşi, cari alături de marii aliaţi au luptat pentru dreptate, egalitate şi umanitate, făurind România întregită“.

Banditul Coroiu, subiect de film

Căutând subiecte de mare interes, regizorii autohtoni au găsit unul într-o închisoare, fiind vorba de „Banditul Coroiu văzut de consătenii săi“, articol din 13 august 1935 din „Curierul“. Astfel, „Viaţa şi isprăvile banditului Gheorghe Coroiu, prins de jandarmii din Botoşani în «garconiera» din Suliţa, continuă încă să preocupe, în cel mai înalt grad, opinia publică locală. Bucurându-se de o publicitate americană, Coroiu se pare că a devenit conştient de importanţa ce i se dă (...) Reporterii cinematografiei au venit să-i «imortalizeze» mutra pe pelicula sonoră. Directorul închisorii locale, d. avocat Florentin Ursache, ne-a povestit că, banditul Coroiu sâa arătat foarte încântat când sâa dus să-l scoată din camera lui Pantelimon spre a poza în faţa obiectivului... (...) Filmarea sâa făcut în curtea închisorii. Ceilalţi deţinuţi erau închişi în camerele lor, dar nimeni nu-i împiedica să se uite printre gratiile geamurilor. La indicaţiile regisorului, banditul a făcut câţiva paşi la dreapta şi la stânga, iar când a fost invitat să vorbească la microfon şi-a dres glasul şi a spus răspicat: «Eu sunt Gheorghe Coroiu din Durneşti. Recunosc toate furturile de cari sunt acuzat, dar nâam omorât pe nimeni». După ce s-a terminat filmarea, banditul a salutat «boierii» dela Bucureşti“.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!