O lecţie de istorie pentru cei care vor veni după noi

Se spune, pe bună dreptate, că oamenii trăiesc şi dincolo de trecerea la ceruri atâta vreme cât semenii lor, de obicei cei de acelaşi sânge, îşi aduc aminte de ei, îi pomenesc, îi plâng sau se veselesc la amintirea unora dintre întâmplările  cărora le-au fost părtaşi.  Este aceasta forma directă şi cea mai vie a memoriei, lucrare a sufletului în primul rând. Astfel se întreţes vremurile  şi se bolteşte umanitatea. Dar mai este şi o altă ipostază a neuitării, cu mult mai largă, ce priveşte comunităţi întregi, seminţii, popoare, uneori chiar omenirea în toată alcătuirea ei. O asemenea reînviere a ceea ce-a fost cândva vieţuire e vitală pentru specia umană la fel ca aerul de respirat. Nu reprezintă doar un demers cultic, ci şi unul ziditor. Îţi aminteşti tu neam, tu popor, de cei de dinainte şi de faptele lor şi te străduieşti să duci mai departe ce ţi-i sortit cu adaosul tău înnoitor. Nu se aşterne ignoranţa nici peste răul premergătorilor, şi pe acesta,  existând în mintea ta, cerci a nu-l repeta.

Multe sunt chipurile în care se manifestă memoria şi la fel de numeroase şi mijloacele la care se apelează, şi mai cu seamă testimoniile aflate la îndemână sau care se cer descoperite spre a fi  puse în slujba  acestui demers, unul al înaintării şi înălţării pe temelii solide. Mărturii revelatorii despre trecutul din urmă cu un veac şi mai bine regăsim în fotografiile  cu aromă de vechime, grăind tulburător de timpuri ce păreau pierdute pentru totdeauna. Astfel de documente, cu mirosul lor de mosc şi dulap bătrân, îngălbenite de anii cei mulţi ce s-au scurs de când au fost realizate, se mai găsesc prin case de demult, pe pereţi, deasupra unor scoarţe parcă de când lumea şi pământul. Cele mai multe se păstrează însă în arhive, biblioteci, mănăstiri, muzee şi societăţi. Puse laolaltă scriu istorie, zugrăvesc cu puterea nepieritoare a imaginii o lume care a fost redată desfătător şi de multe ori în ceea ce-a avut definitoriu. Ni se oferă minunatul prilej de a retrăi prin amintire timpuri imemoriale şi de a vedea aievea locurile aşa cum au arătat cândva şi mai ales putem să descoperim oamenii, măsura tuturor lucrurilor, cu lumina cea dumnezeiască pe chip.

La un asemenea fapt de arheologie a imaginii fotografice document au purces două figuri marcante al monahismului românesc dintr-o vatră din cele alese al ortodoxiei noastre, Suceviţa. E vorba de stavrofora Mihaela Cozmei, stareţa Mănăstirii Suceviţa, şi de părintele protosinghel Marcu Petcu de la aceeaşi chinovie. Aceşti slujitori ai Domnului au avut fericita idee de a reuni între coperţile unui monumental album fotografiile testimoniale din Bucovina de altădată. Întocmai au numit acest tom, aidoma unei Scripturi fotografice, şi i-au adăugat subtitlul „Chipuri şi locuri“, amintind de „Oameni şi locuri“ de Mihail Sadoveanu. Aşa s-a născut „Bucovina de altădată“, carte de aducere aminte, cuprinzând sute şi sute de fotografii, aducând între noi, cei de azi, chipuri şi locuri de odinioară din Ţara Fagilor. Ca să împlinească şi să rostuiască cum se cuvine cutezătorul şi nobilul lor ţel iniţiatorii  au pus în mişcare instituţii şi oameni din tot cuprinsul românesc. Au colaborat la elaborarea cărţii Biblioteca Naţională a României, Biblioteca Academiei, Biblioteca Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Mănăstirile Putna şi Suceviţa, Direcţiile Arhivelor Naţionale din Bucureşti  şi Suceava, Muzeul Naţional de Istorie al României, Muzeul Ţăranului Român, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“, Muzeul Naţional de Istorie al Bucovinei, Suceava, Muzeul „Arta Lemnului“ din Câmpulung Moldovenesc, Institutul „Bucovina“ al Academiei Române. Acestea şi alte colecţii publice sau private şi-au deschis larg cuferele cele pline de zăcăminte rare şi ca într-o înminunare  din cartoanele colbuite a răsărit o lume  reavănă, s-au reîntrupat oameni, obiceiuri, îndeletniciri de odinioară, un mod de a fi şi a fiinţa, şi au prins viaţă locurile, cu priveliştile lor poetice, cu măreţia cea calmă, parcă plăsmuită pentru eternitate. Nu este, cum bine observă Ştefan S. Gorovei în predoslovia de întâmpinare, scrisă cu pana cea iscusită, muiată în călimara inimii, dar şi cu rigoarea ştiinţifică a istoricului aflat în slujba rostirii adevărului, doar un spectacol fotografic cu imagini de epocă, cel mai adesea de o expresivitate eclatantă. Avem de a face, cum afirmă convingător prefaţatorul,  cu „…o lecţie pentru noi şi pentru cei care vor veni după noi. Înfăţişând obiceiuri, scene de viaţă cotidiană, albumul «Bucovina de altădată» poate fi - şi este - o adevărată carte de istorie. Să o parcurgem cu acest gând şi la fiecare imagine, privind-o, să reflectăm la cei de atunci şi la cei de azi.“

Un îndemn bine-venit. Preţioasa tipăritură nu este numai chipul de altădată al Bucovinei, ci, în acelaşi timp, şi cel al Bucovinei dintotdeauna. În oamenii aceştia din poze bătrâne, trecuţi de un amar de timp ca florile şi ierburile câmpului,  în locurile şi zidirile lor, cu patina vremii, pulsează acel duh sălăşluitor şi azi în dulcea Bucovină. E pecetea eternităţii plaiului şi pământenilor care-l însufleţesc, este sigiliul unicităţii tărâmului desprins parcă din grădinile cele de poveste ale raiului ceresc.