În Arhiepiscopia Alba Iuliei au fost zidite relativ recent două case unde sunt găzduiţi şi mângâiaţi mai mulţi copii cu dizabilităţi, dintre care unii care nu se pot deplasa şi nu comunică. Părintele
28 Apr, 2024
Oaza cocoţată pe un vârf de stâncă
În general, Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil li s-au dedicat împreună biserici şi mănăstiri, însă mai sunt şi cazuri în care doar unuia dintre voievozii cereşti i s-a înălţat lăcaş. Aşa este şi în insula grecească Thassos, unde o minunată mănăstire de secol XVIII, construită într-un vârf de stâncă, îl are ocrotitor numai pe Sfântul Arhanghel Mihail. De acolo de sus, de pe înălţimea pietrei golaşe, pelerinii pot privi spre hăul ce se pierde în apele albastre ca o cerneală de mare fineţe ale Mării Egee.
Pentru ca din capitala insulei, Limenas, să ajungi la mănăstire, trebuie să străbaţi kilometri buni spre Aliki, o staţiune aflată într-un golf în care apa de mică adâncime capătă culoarea smaraldului. Drumul se străbate pe o şosea cu serpentine ce îţi dezvăluie mereu alte şi alte superbe golfuleţe, printre pinii de un verde incredibil de crud în atmosfera toridă. La capătul unui urcuş îţi apare deodată o cruce pe un acoperiş de lespezi albicioase. Este semnul că ai ajuns la „Arhanghelos“, cum îi spun, simplu, localnicii.
O adevărată binecuvântare pentru suflet, dar şi pentru trupul destul de obosit în cazul care ai ales să faci pe jos drumul din Aliki până la mănăstire.
Regăseşti aceeaşi ospitalitate ortodoxă ca în mănăstirile noastre. Curgând din izvorul minunat al Arhanghelului, apa rece de la cişmeaua din curtea lăcaşului te înviorează pe dată. Există o cişmea cu apă la fel de bună - doar e din aceeaşi sursă - şi în afara porţilor mănăstirii, aşezată acolo pentru ca orice drumeţ să se poată răcori. Nu eşti obligat să intri, cu alte cuvinte. Dar cine rezistă să stea la poarta oazei, când răcoarea îl cheamă înăuntru odată cu clopotul?
Lumea ajunge pe insulă mai ales pentru a se bucura de plajă şi de marea limpede, dar nu este nimeni refuzat dacă intră „întâmplător“ în curtea mănăstirii. Pregătite pentru astfel de situaţii, măicuţele au la intrare pentru cei îmbrăcaţi mai sumar decât ar trebui tot felul de obiecte de vestimentaţie: fuste, bluze şi basmale pentru femei, cămăşi şi pantaloni lungi pentru bărbaţi. Descoperi o curte mică pietruită, apoi paraclisul în care icoanele vechi bizantine îţi transformă sentimentul de vremelnicie în dorul după veşnicie. În răcoarea din paraclis, fiecare intră şi stă o vreme numai cu Dumnezeu şi sfinţii. Arhanghelul protector trimite cu sabia lui departe orice gând viclean, despovărându-te. Aici la Arhanghelos este păstrat şi un Sfânt Cui de la răstignirea Mântuitorului, iar în a treia zi de Paşti, se organizează anual o procesiune până la mănăstirea din apropiere, „Theologos“.
Binecuvântări înmiresmate
Odată ieşit din mica biserică, observi bolul cu rahat din care poţi lua un cubuleţ ca o binecuvântare, spre îndulcirea gurii şi a sufletului. Se pare că este o legătură tainică, dar şi o practică sănătoasă, a nu se bea doar apă în vreme de căldură mare, ci în combinaţie cu puţin rahat. Copiii pelerinilor se întorc de mai multe ori la bolul cu înmiresmatele dulciuri. Nu-i ceartă nimeni.
Stăm pe băncuţe zâmbind în liniştea înaltă, atât de plăcut întreruptă doar de valurile mării ce se sparg jos, la poalele stâncilor de marmură. Cerem străinilor să ne fotografieze cu aparatele noastre, dorind să ne încapă în fiecare imagine atât incinta mănăstirii, cât şi o parte din infinitatea mării. Îi pozăm şi noi pe alţi pelerini, să rămână fiecare cu amintirile lui. Nu încape totul în cadru, fireşte. Rămân unele lucruri numai în sufletul nostru: leandrii viu coloraţi ce răsar de prin toate colţurile din ghivece imense de lemn, discreţia măicuţelor, frumuseţea bisericii mari situată în cea mai înaltă parte a curţii, magazinul micuţ cu obiecte de artă bisericească, micile lucruşoare ce ne vor aminti mereu că am trecut pe aici, pe la mănăstirea ce stă periculos agăţată în vârful stâncii, inspirând însă atâta stabilitate.
Vine ora tăcerii în mănăstire, anunţată de clopot. Ieşim din curte, lăsând călugărilor vreme şi spaţiu pentru ceea ce le este propriu: rugăciunea. Ne lipim de pietrele gardului din faţa aşezământului în aşteptarea unui autobuz ce va înconjura jumătate de insulă cu noi până ne va lăsa la locul nostru de cazare, în partea nordică.
Sihastrul Luca şi Arhanghelul Mihail
În drumul spre întoarcere, rememorăm istoria acestei mănăstiri născută din dorinţa de a aminti mereu că pe acest loc pietros - unde o gură de apă rece şi un strop de umbră îţi pot reda puterile vieţii - Arhanghelul Mihail a făcut minuni.
Istoria locului spune că un anume pustnic Luca vieţuia aici în secolul al XI-lea şi că ridicase pe insulă o mănăstire în cinstea Sfântului Apostol Ioan Teologul (există şi azi, numindu-se Mănăstirea „Theologos“). După o vreme, dorind să se retragă într-un loc pustiu, a venit într-un loc apropiat de Aliki, unde a ridicat o biserică. Apoi s-a retras din nou, mai în pustiu, cam unde este astăzi mănăstirea Arhanghelos. Într-o zi, i s-a arătat Arhanghelul Mihail, dar cuviosul, pentru a nu cădea în mândrie, nu a crezut că e chiar Arhanghelul Mihail, ci înşelare de la diavol. Atunci, îngerul a izbit cu o cârjă în stâncă şi a izbucnit un izvor cu apă rece şi limpede. I-a spus sihastrului să bea din izvor şi nu va mai fi cădea în ispită. Călugărul a ridicat pe acel loc o biserică în jurul căreia s-a format mănăstire.
O întâmplare la fel de minunată s-a petrecut în vremea stăpânirii otomane, când un turc a încercat să-i împiedice pe locuitorii insulei se roage în sfântul lăcaş. Pentru aceasta, el s-a scăldat în izvor, profanându-l. Dar imediat a murit, iar izvorul a secat.
A doua zi, Arhanghelul Mihail s-a arătat în vis preotului bisericii care l-a sfătuit să arunce leşul turcului, apoi să meargă pe malul mării. Făcând astfel, preotul a văzut într-o peşteră din apropiere ieşind o lumină, iar înăuntrul ei a găsit un alt izvor ce până atunci nu exista.
