Moldova
Omagiu în semn de recunoştinţă pentru Arhiereul Ilarion Băcăoanul

Omagiu în semn de recunoştinţă pentru Arhiereul Ilarion Băcăoanul

Pr. Florin Ţuscanu, 09 Februarie 2019

Vrednicul de pomenire Arhiereu Ilarion Mircea Băcăoanul va fi comemorat astăzi, prin rugăciune, la Roman, cu prilejul împlinirii a 69 de ani de când s-a mutat la Domnul. Evocarea personalităţii sale, precum şi documentarea activităţii bogate din viaţa Bisericii au început acum aproape 15 ani.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la Centrul eparhial Roman, la început de februarie, din anul 2005, au loc diverse activităţi cultural-religioase, comemorative, dedicate memoriei vrednicului de pomenire Arhiereu Ilarion Mircea Băcăoanul. Preasfinţia Sa îşi doarme somnul de veci, în umbra ctitoriei lui Petru Rareş, astăzi catedrală arhiepiscopală.

În satul său natal, Ruginoasa-Neamţ, Consiliul local l-a declarat post mortem „Cetăţean de onoare”, începând cu anul 2007, iar biblioteca comunală astăzi îi poartă numele. Arhiereul Ilarion Mircea Băcăoanul s-a stins din viaţă la 9 februarie 1950, după o viaţă închinată Bisericii, rămânând în memoria posterităţii ca un părinte duhovnicesc ce şi-a legat destinul de stravechea Eparhie a Romanului, în prima decadă a secolului XX. Toate preocupările vieţii Bisericii din acele vremuri tulburi se regăsesc constant în activitatea sa, el fiind nu doar martor, ci şi susţinător al idealurilor românilor în timpul celor două conflagraţii mondiale. „Mărturisesc cu smerenie că m-am nevoit să fiu sârguincios şi harnic, în toate funcţiunile ce le-am ocupat: învăţător, pedagog, profesor, egumen şi arhiereu”, scria ierarhul. În arhiva eparhială de la Roman se păstrează câteva documente depuse în perioada interbelică, de Arhiereul Ilarion Băcăoanul, din care aflăm câteva repere semnificative din viaţa şi activitatea sa, suficiente însă pentru a putea face o radiografie a ostenelilor sale bisericeşti şi de a zugrăvi un portret în cuvinte, acum cand se împlinesc 69 de ani de la naşterea sa în ceruri.

Amintire vie în conştiinţa teologilor hirotoniţi

Slujirea arhierească şi-a îndeplinit-o cu multă râvnă şi devotament vreme de aproape trei decenii, slujind sub trei episcopi eparhioţi: Teodosie Atanasiu, Lucian Triteanu şi Teofil Herineanu, în acelaşi timp păstrând şi responsabilitatea anterioară, aceea de egumen al Mănăstirii Precista Mare din Roman. Prezenţa Arhiereului Ilarion la buna desfăşurare a problemelor multiple din administraţia eparhială a fost activă, atât la cancelaria episcopală, cât şi pe teren. Amintirea sa a rămas vie în conştiinţa celor câteva sute de tineri teologi, care au fost hirotoniţi de dânsul, pe seama parohiilor din Episcopia Romanului, şi a altor tineri trimişi la dânsul spre a fi hirotoniţi, de întâistătătorii altor eparhii din Mitropolia Moldovei. Este cunoscut cazul tânărului monah Teoctist Arăpaşu de la Mănăstirea Bistriţa, care, împreună cu alţi monahi, a venit la Roman, în iarna anului 1937, având scrisoare de recomandare de la Mitropolitul Moldovei Nicodim Munteanu, pentru a fi hirotonit. Arhiereul Ilarion Băcăoanul i-a cercetat duhovniceşte, iar în ziua de 4 ianuarie 1937, acesta l-a hirotonit ierodiacon pe tânărul Teoctist, cel ce avea să devină mai târziu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Pioasă amintire pentru vlădica Ilarion

Arhiereul Ilarion Mircea Băcăoanul a fost un părinte duhovnicesc ce şi-a legat destinul de Eparhia Romanului, unde a slujit neîntrerupt la altar, vreme de aproape cincizeci de ani, rămânând în amintirea posterităţii ca un păstor blând, cumpătat, sensibil, un model de arhiereu ce a îmbinat dreptatea cu bunătatea, întotdeauna însă cu părintească dragoste. Dintre cei care l-au cunoscut personal şi mi-au vorbit cu cuvinte alese, cu recunoştinţă şi admiraţie despre dânsul, unii fiindu-i apropiaţi colaboratori la cancelaria eparhială, se numără părintele Scarlat Porcescu, părintele Ioan Ivan (care a fost hirotonit diacon tot de către Arhiereul Ilarion), părintele Ermil Bărbieru (fost diacon la Precista Mare şi împreună-slujitor cu Arhiereul Ilarion), părintele Mihai Bulete de la Parohia Hociungi II (numit aici în perioada refugiului din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi instalat de către vrednicul de pomenire Ilarion Băcăoanul). Preţuind rosturile conferinţelor preoţeşti şi a cercurilor pastorale care activau în întreaga eparhie, după un program lunar foarte bine pregătit, în dorinţa de cultivare şi documentare a clerului, dar mai cu seamă de păstrare a unităţii de de credinţă, Arhiereul Ilarion a urmărit îndeaproape buna lor funcţionare, fixând temele ce trebuiau dezbătute, participând la multe din aceste întâlniri. Numeroase locaşuri de cult, unele nou construite, cum este Biserica „Sfântul Ilie” din Staţiunea Slănic Moldova, precum şi alte biserici şi monumente renovate şi restaurate au fost redeschise prin rugăciunile sale.

Autor al „Cuvântărilor bisericeşti”

În cadrul liturghiilor săvârşite la Catedrala Episcopală, la Biserica Precista Mare din Roman, sau în parohiile unde oficia, Arhiereul Ilarion vorbea pe înţelesul poporului, parte din predicile sale fiind înmănuncheate într-un volum „Cuvântări bisericeşti”, tipărit cu binecuvântarea Episcopului Teodosie la Roman, în anul 1921. Volumul de predici, pe lângă cuvântări la duminici şi praznice împărăteşti, mai cuprinde şi câteva scrieri ocazionale, îndeosebi cu caracter patriotic (Cuvântare la unirea Basarabiei cu Ţara-mamă, la dezvelirea unui monument, la Parastasul pentru Neagoe Basarab, la 400 de ani de la moarte şi pentru regele Carol I, la şapte ani de la moartea acestuia). În revista eparhială „Cronica Romanului”, Arhiereul Ilarion a publicat diverse articole cu tematică moral-religioasă, predici şi cuvântări ocazionale, unele dintre acestea fiind semnate cu numele Irineu. Eparhia Romanului era foarte întinsă în perioada interbelică şi cuprindea fostul judeţ Roman, judeţul Bacău, judeţul Putna (Vrancea de astăzi) şi judeţul Tecuci, de aceea, activitatea Arhiereului Ilarion era deosebit de bogată. Dintr-un raport al său de activitate, înaintat Sfântului Sinod, aflăm multe detalii din frumoasa şi rodnica sa misiune, pe care mereu a ştiut să o îmbrace în haina smereniei. Comemorarea sa la împlinirea a 69 de ani de la trecerea sa în veşnicie este plină de înţelesuri duhovniceşti. Este în primul rând o împlinire a cuvântului Scripturii care zice: „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri care v-au grăit vouă Cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţile credinţa” (Evrei 13, 7); apoi este o cultivare a demnităţii noastre de fii şi slujitori ai aceleiaşi Biserici, pe care el a slujit-o cu demnitate într-o perioadă grea din istoria neamului nostru românesc. Veşnică să fie pomenirea lui!


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!