Amintiri păstrate în suflet (II)

La instalarea sa din 1 iulie 1990, noul mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Înalt­prea­­­sfinția Daniel, vorbea despre necesitatea înfiinţării la Iaşi a unei Facultăţi de Teologie, lucru care s-a întâm­plat trei luni mai târziu. Îmi amintesc adeseori de bucuria şi jertfa acelor zile de început, de pregătirile pentru debutul unui nou an universitar, manifestare petrecută în sala de festivităţi a Primăriei, de clasele care funcţio­nau în Palatul Roznovanu, sediul Primăriei, (caz unic) pentru că actuala clădire a facultăţii nu era (încă) retrocedată Bisericii, aşa cum ar fi trebuit din primele zile ale noului început. Zic nou înce­put pentru că Facultatea de Teo­logie din Iaşi avea deja o tradiţie din a doua jumătate a veacului al XlX-lea (când a funcţionat în cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“ pentru câţiva ani). Dintre profe­sorii de atunci mi-l aduc aminte pe părintele Mircea Păcurariu, care ne-a predat Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Cine nu-l cu­noaşte pe părintele prof. acade­mician Mircea Păcurariu? Nu cred că greşesc dacă afirm că Prea Cucernicia Sa este cel mai cunoscut profesor în viaţă din Bi­serica Ortodoxă Română. Sluji­rea catedrei cu atâta devotament şi competenţă de aproape 50 de ani, cărţile şi manualele scrise de Sfinţia Sa care nu încap într-un raft de bibliotecă, iubirea pentru sfinţii neamului românesc, slu­jirea de la Sfântul Altar şi pu­nerea în lumină a istoriei Bise­ricii Ortodoxe, atât de încercată în vremuri şi locuri diferite, toate acestea şi altele asemenea îl aşază pe părintele Mircea Păcurariu într-un loc aparte în galeria profesorilor de Teologie. Într-un loc aparte se găseşte şi în sufletele foştilor săi studenţi de la Iaşi din anii ’90.

În primul rând, profesorul Păcurariu făcea un efort conside­rabil venind la Iaşi cu trenul, că­lătorind ore în şir, adeseori îm­preună cu doamna sa, preoteasa Minerva. Rămânea la Iaşi o săp­tămână, uneori mai mult. Preda fără grabă cursurile de Istoria Bisericii Române, slujea dumini­cile şi sărbătorile la Catedrală, uneori predica, era apropiat de discipoli, iubitor de excursii şi îmi aduc aminte că a participat la cu­nunia unor studenţi de-ai săi într-o biserică din Iaşi, unde l-am însoţit. Interesant era modul de ascultare al profesorului. La masa cu buturugi din grădina Reşedinţei mitropolitane sau împrejurul Catedralei, părintele ne întreba din cursuri, dar şi din afa­ra lor. Niciodată nu se grăbea. Examenul din iunie nu se încheia în aceeaşi zi. Profesorul avea timp pentru fiecare, nu mi-l amintesc să fi dat semne de obo­seală sau grabă. Iarăşi, nu mi-l amintesc să fi folosit vreun cu­vânt nepotrivit. Deşi era sever

Într-un anumit sens, avea un fel de a fi care te apropia. Profesorul de vocaţie a rămas pentru mine un model. M-am bucurat să-l mai întâlnesc în anii din urmă, să-l ascult vorbindu-mi la telefon şi să primesc, cu punctualitate nem­ţească, texte (materiale) pentru unele lucrări publicate la Editura Trinitas. A rămas aproape de Moldova, de oamenii de aici, de istoria ei trecută şi prezentă. La un curs ne spunea, referindu-se la stilul Catedralei din Iaşi: „Este interesant cum o catedrală occi­dentală şi-a găsit locul într-un oraş din inima Ortodoxiei." In ex­cursiile de studii pe la mănăstiri şi biserici vorbea despre istoria lor dintru începuturi, cu detalii şi amănunte semnificative. In lu­crările de seminar cerea studen­ţilor întocmirea unor micromono­grafii despre parohiile sau mă­năstirile de unde proveneau, îndemnându-i să caute date în arhive şi scrieri de demult, dorind parcă să sădească în sufletele lor iubirea pentru istoria Bisericii noastre, şi cred că a reuşit acest lucru. Acestea sunt câteva dintre amintirile de acum 15 ani.

Legătura de suflet a părintelui profesor Mircea Păcurariu cu Moldova nu datează de curând.

Puţini ştiu că Sfinţia Sa şi-a început cariera didactică în 1959 la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, unde a rămas până în 1961.

Iată, aşadar, atâtea motive pentru ca slujitorii Bisericii lui Hristos din Moldova să-l simtă aproape pe marele Profesor.

Arhim. Timotei Aioanei este exarh cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor