Împătimiți și pătimitori imperiali: ultimii țari ai Rusiei

Lista de filme de pe Netflix conține un serial recent intitulat „Ultimii țari”, prilej cu care am rememorat povestea ultimilor Romanovi de pe tronul Rusiei imperiale, cei care au fost canonizați de Biserica Rusă în ziua de 4 august a anului 2000. O canonizare cu efect politic implicit, marcând despărțirea de comunismul ateu și criminal al secolului 20 prin participarea președintelui Boris Elțîn la ceremoniile premergătoare, din anul 1998.

Ne amintim bine: ultimul împărat bizantin Constantin al XI-lea Dragasses a murit sub zidurile Constantinopolului asediat de armatele semilunii, sfârtecat concret de iataganul turcilor. Acesta nu a fost canonizat, deși moartea lui onorabilă, vitejească, mucenicească ai zice, nu este la îndemâna oricărui împărat. Aceștia mor, de obicei, în patul lor sau cad loviți pe la spate de complotul din culisele palatului; așadar, sunt foarte puțini cei răpuși pe câmpul de luptă. Constantin a fost unul dintre aceia, știind că nu avea absolut nici o șansă în fața tăvălugului otoman, exceptând salvarea onoarei imperiale romane.

Au mai fost împărați care și-au pierdut împărăția - vezi cazul regelui Ludovic al XVI-lea al Franței și al con­soartei sale, Maria Antoaneta, decapitați de Revoluția franceză -, dar care nu s-au bucurat de recu­noaș­terea Bisericii ca fiind sfinți. Cu toate acestea, familia Romanovilor - executată cu brutalitate de bolșevici în 1918 - a fost sanctificată 82 de ani mai târziu. Dar cum? Nu au fost declarați „mucenici”, ci „pătimitori”. Încadrare foarte justă, deoarece nu au fost omorâți pentru mărturisirea lor hristică directă, ci au fost exe­cu­tați ca pedeapsă/răfuială politică. E drept, doar țarului Nicolae al II-lea i se puteau imputa erorile grave ale guvernării sale, însă copiilor? Ce vină aveau aceștia? Au murit, în total, 7 membri ai familiei Romanov: țarul Nicolae, țarina Alexandra, ducesele Olga, Tatiana, Maria, Anastasia și țareviciul Alexei. E de notat faptul că această familie a Romanovilor a condus autocratic/despotic Rusia ultimelor trei sute de ani, neîntrerupt.

Alături de clanul imperial, în subsolul casei Ipatiev din Ekaterinburg (Munții Urali), bolșevicii au omorât și câțiva dintre membrii suitei lor, care au ales de bunăvoie să-i înso­țeas­că în captivitate: Evgheni Botkin, Anna Demidova, Alexei Trupp, Ivan Haritonov. Toți aceștia îmi amintesc de sfetnicul Ianache, totodată și cumnat al lui Sfântului Constantin Brâncoveanu, care a fost ucis la Constantinopol, împreună cu partea bărbătească a familiei domnitoare din Valahia. Ianache a fost canonizat, la rându-i, însă despre cei patru servitori devotați ai Romanovilor nu se mai știe nimic. Sau, cel puțin, nu știu eu acum...

De ce, așadar, Biserica Rusă i-a canonizat pe cei 7 membri ai fostei familii domnitoare? Din mai multe motive, aș crede eu. Mai întâi, Nicolae al II-lea Romanov era un exemplu de creștin pios, cu rugăciune la purtător, cu spovedanie și împărtă­șanie, cu viață de familie ordonată și asumată, frecventând oameni sfinți. Își adora soția și copiii, era în stare de orice sacrificiu pentru ei, mergând până la abdicare. Apoi, țarina Alexandra (Alix, pe numele său de nemțoaică) era și ea o femeie credincioasă, poate chiar habotnică, îndărătnică în ritualuri și pravile complicate, afectată profund de boala irecuperabilă a unicului moștenitor: hemofilie. Copiii însă erau adorabili, se vede asta din toate imaginile foto sau video: se joacă bucuroși împreună, sar, aleargă, cântă și - nota bene - aveau pasiunea filmatului. Așa au rămas câteva cadre memorabile de pe urma vieții lor fericite, de la curtea imperială. O, tempora...

O mores... Căci în afara țarcului Țarului, lumea fierbea. Poporul rus chiar nu mai putea suporta nenorocirile succesive care îl lovesc nemilos, nenorociri provocate mai ales de proasta guvernare a tandemului Nicolae-Alexandra. Câteva mii de oameni morți (striviți, călcați în picioare) la încoronarea lui ca țar, alte mii de morți prin împușcare în urma protestelor și grevelor din marile orașe ale Rusiei, aproximativ 15.000 de morți printre revoluționari, puciști, teroriști, anarhiști etc., zeci de mii de morți în războiul naval pierdut contra Japoniei și alte câteva milioane de tineri uciși total inutil pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial - pe care Rusia l-a pierdut, cu țarul Nicolae pe post de comandant suprem al armatei. O jale absolută a fost guvernarea lui care a deschis larg poarta bolșevicilor (dușmanii omului și ai lui Dumnezeu), care au făcut prăpăd în Rusia, dar și pe jumătate din suprafața Pământului. Orb și surd la glasul poporului care gemea sub autocrația lui, evlavios și grijuliu cu ai săi, Nicolae pășește în cer pe poarta din față. Îngerii i se pleacă, sfinții îi vorbesc. Mare este, totuși, această taină a sfințeniei... Și e clar că nu are de-a face cu logica omului de ieri, nici de azi, nici de mâine, ci cu adierea Proniei peste viața noastră criptată în răutate și dezordine.