Interviu
„Ortodoxia m-a învăţat libertatea”

„Ortodoxia m-a învăţat libertatea”

Augustin Păunoiu, 09 Septembrie 2018

ITO este locul unde frumusețea credinței se însoțește cu entuziasmul și tinerețea participanților. Povestea Alexandrei Wild, venită la ITO Sibiu 2018, este una captivantă. Născută protestantă, a descoperit Ortodoxia despre care spune că a învățat-o să fie liberă. Citind mărturia ei, realizezi exigența și profunzimea implicării tinerilor în trăirea creștină.

Numele meu este Alexandra Wild și sunt născută în Heilbronn, o localitate situată la 50 de kilometri nord de Stuttgart, într-o zonă viticolă. Vin așadar din Germania. Orașul unde stau are cam 120.000 de locuitori și stă bine din punct de vedere economic. Încă înainte de 1989 exista aici o comunitate ortodoxă românească, dar fără biserică proprie.

Mama mea este româncă, născută în București, dar rude mai am din partea ei și la Vatra Dornei și Constanța. Tatăl meu, Dumnezeu să-l odihnească, era pe jumătate neamț, pe jumătate român, fiindcă mama lui, bunica mea, era din Basarabia. El s-a născut în 1943 pe teritoriul de atunci al Germaniei, astăzi, Polonia.

Când părinții mei s-au luat, în 1977, fiind comunism, au făcut doar cununia civilă în România. Mama a reușit să plece cu tata în Occident și s-au stabilit în Heilbronn. Biserici ortodoxe românești nu erau foarte multe pe atunci în țara mea. Existau la Stuttgart, la Baden-Baden și München.

M-am născut așadar dintr-o mamă ortodoxă și un tată protestant. Eu am fost botezată la protestanți. Pe când eram doar o fetiță de 4-5 ani, de sărbătoarea Paștelui catolic, tatăl meu meșterea ceva prin grădină, în spatele casei, iar eu am suferit un accident și am ajuns la spital într-o stare gravă. Atunci mama, dar și bunica mea din partea ei l-au rugat pe tatăl meu să fie de acord cu intrarea mea în Biserica Ortodoxă. Așa că au adus în Germania doi preoți români din Vatra Dornei și am trecut la Ortodoxie atât eu, cât și tatăl meu. Tot atunci s-au cununat religios și părinții mei. Acestea se întâmplau prin 1986.

Deși eram ortodoxă, totuși nu aveam unde să aprofundez credința mea prin cateheză sau întâlniri cu alți copii și tineri ortodocși români. Așa că am ales să merg la ortodocșii greci care slujeau în Heilbronn într-o biserică romano-catolică închiriată. În protestantism, la vârsta de 14 ani se oficiază Confirmarea, adică similarul Tainei Mirungerii la ortodocși, când devii membru deplin al Bisericii de care aparții. Pentru că preoții greci săvârșeau Sfânta Liturghie doar o dată pe lună, iar eu aveam nevoie de cateheză și un mediu creștin, am continuat să merg la protes­tanții care făceau cursuri în vederea Confirmării.

Nu e bine să faci slalom între Biserici

La vremea aceea eu eram o adolescentă destul de confuză din punct de vedere religios. Așa că pentru a mă lămuri pe deplin am mers la Stuttgart, la ortodocșii ruși. Acolo am întâlnit un ieromonah german convertit la Ortodoxie și discuțiile cu el m-au luminat. Mi-a spus: „Chiar dacă ești nemțoaică, nu e obligatoriu să fii protestantă”.

Îmi lipsea Ortodoxia, deși aderasem formal la ea. Mergeam la slujbele protestante pentru că nu aveam altă opțiune la mine în oraș, dar sufletul meu căuta altceva.
În tot acest interval am făcut și două excursii în Israel. Multe întrebări se ridicau în mintea mea. Mă gândeam de ce nu există locașuri de cult protestante în Țara Sfântă? Ce e de fapt cu această confesiune (protestantismul) care este în fond destul de nouă, având doar câteva sute de ani vechime?

Angajarea mea pentru Ortodoxie a reprezentat atât o alegere sufletească (ceva pe care trebuia să-l împlinesc, deși nu-i găseam o motivație), cât și una rațională. Protestantismul picase testul istoric. Începusem să-mi dau seama că aveam de-a face cu Ortodoxia care constituia originalul unui document, nu copia. Ortodoxia era autenticul, credința adevărată, nu diluarea, nu ceva derivat.

Să nu vă gândiți că am ajuns la aceste convingeri prea ușor. Nu aveam literatură de specialitate pe internet cum poți găsi astăzi, cărți de cult ortodoxe în limba germană. Trăind în Germania, nu aveam Tradiția ortodoxă în spate. Rugăciunile mi le făceam în limba mamei, dar la multe cuvinte din vocabularul bisericesc românesc nu le deslușeam sensul. A fost anevoios. Protestanții nu aveau sfinți, catolicii și ortodocșii aveau. Dar nici toți sfinții lor nu erau aceiași, ci diferiți. Eram derutată. Tare greu mi-a fost să țin calea dreaptă. Mergeam ca un om ce face un drum seara pe ceață. Înaintam pe dibuite. Nu realizam tot ceea ce implica Ortodoxia. Dar Hristos a biruit până la urmă.

Am studiat singură istoria Bisericii Universale

Am aflat că la început catolicii și ortodocși erau una, nu în separație. Mai apoi a venit Schisma și dureroasa despărțire. Pe parcurs am descoperit și frumu­sețea slujbelor ortodoxe, rânduiala liturgică a Bisericii.

După anul 2000 au apărut o varietate de cărți despre Ortodoxie în limba germană și m-am putut documenta mai simplu și dezvolta spiritual mai bine. Desigur, nici acum nu mă consider catehizată la un nivel mulțumitor. Întotdeauna găsești câte ceva nou de învățat. Din 2003 am devenit „practicantă” a Ortodoxiei. Ceea ce m-a învățat ea a fost libertatea. Deși multe confesiuni se declară liberale și chiar sunt în abordare, libertatea eu o trăiesc în Ortodoxie.

Sunt economistă de profesie. Facultatea am terminat-o la Worms, oraș cu puternică tradiție protestantă, am făcut și masterul pe management internațional. Am lucrat mai întâi la o bancă. Apoi am dat examen la Camera de Comerț a Germaniei, în urma căruia am dobândit competențe superioare în domeniul meu. Firma la care lucrez eu are mai multe secții, iar eu muncesc la credit-management, managementul riscurilor și strategie economică, adică învățăm oamenii să-și gestioneze mai bine cheltuielile încât să-și achite datoriile. Dar nu numai atât, ci ajutăm oamenii care aplică pentru fonduri europene, ca până sunt deblocate acestea și ajung la dispoziția oamenilor, banca să susțină activitatea lor economică. Creditele de care mă ocup sunt făcute pentru produse agricole, pentru construcții. La mine, la serviciu, colegii știu că sunt ortodoxă. În departamentul unde lucrez am prietene catolice practicante, care merg în pelerinaje, țin post.

Ortodoxia în Germania a evoluat treptat numeric. Rușii sunt cei mai numeroși, urmează grecii și apoi românii. În München există o facultate de teologie cu mai multe secții, protestantă, catolică și ortodoxă. Acolo sunt și profesori ortodocși veniți din România.

O întâmplare minunată

Românii din spațiul germanic (Germania, Austria) și Luxemburg sunt constituiți în ATORG (Asociația Tinerilor Ortodocși din Germania) și desfășoară multe activități împreună. Vreau să vă povestesc acum o întâmplare minunată pentru mine. Terminasem studiile în Germania și acum mă aflam pentru o mică vacanță de Paști în România. Era primăvara lui 2011, ajunul Duminicii Floriilor la București. Am luat parte la Pelerinajul de Florii organizat cu acest prilej. Atunci l-am văzut și ascultat pe Părintele Patriarh Daniel când ne-a vorbit nouă, pelerinilor. Și am făcut atunci o rugăciune și o promisiune în sufletul meu: Doamne, fă să vină și la noi Preafericitul. Dacă va veni în Germania, voi face tot posibilul să ajung să-l văd și să-l ascult, indiferent ce oraș va vizita. Și Dumnezeu mi-a ascultat repede ruga. În toamna aceluiași an Patriarhul României a făcut o vizită canonică în Bavaria la invitaţia IPS Arhiepiscop Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. L-am întâlnit deci pe Patriarhul nostru la München, unde a oficiat slujba de punere a pietrei de temelie la biserica cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci și Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica”, locaș construit în cadrul Centrului Bisericesc Român Ortodox din oraș. Deși inițial nu doream să lucrez în capitala Bavariei, mi-am depus CV-ul pentru angajare aici și am fost rapid încadrată. Chemată de sosirea Părintelui Patriarh, am dobândit și împlinirea rugăciunii făcute înainte de Paști, dar și serviciul mult căutat. Lucrez de 7 ani la München. Nu e minunat?


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!