Pădureni, Vaslui - cel mai interesant sat din România

La Pădurenii de Vaslui verbele „vreau“, „fac“ şi „se poate“ au căpătat un statut cât se poate de aplicat, contrar curentului general existent astăzi în România. Aici, un primar inteligent şi gospodar a transformat satul într-o adevărată localitate europeană. Aşa se face că acum, la Pădureni, într-un colţ al judeţului Vaslui, zonă invocată adesea ca fiind cea mai săracă a ţării, oamenii au apă curentă, drumuri modernizate, un centru cultural dotat asemeni celor din marile oraşe, se duc la piscină, în centrul satului, vizionează spectacole la teatrul de vară, se relaxează în „Grădina amintirilor“, o zonă de agrement amenajată în stil rustic, iar copiii au sală de gimnastică, şcoli şi grădiniţe model, cabinet de informatică şi un parc de joacă ca desprins din poveşti.

Am pornit spre îndepărtata localitate vasluiană curioşi să descoperim istoria ansamblului folcloric din localitate, despre care auzisem multe. Drumul de patru kilometri ce desparte oraşul Huşi de ţinutul Pădurenilor, cu asfaltul mâncat de ploi, nu părea să anunţe nimic spectaculos. Doar peisajul, teribil de frumos, cu vii şi păduri de foioase aşezate cuminţi pe colinele ce veghează de-o parte şi de alta şoseaua, păreau să vrea a ne scoate din amorţeala unui drum lung şi a unei zile caniculare.

Oprim la intrarea în sat, să luăm apă rece dintr-un izvor. O ceată de copii arşi de soare, cu părul ud, lipăie în jur. Îi întrebăm de unde vin şi ne răspund în cor: „de la baie“. „De unde?“, continui să-i întreb, curioasă dacă în apropiere se află vreun lac. Răspunsul unui puşti pistruiat mă blochează pe loc. „Avem piscină“, mi-a spus, privindu-mă cu un uşor dispreţ, deranjat de faptul că vin la Pădureni şi sunt atât de ignorantă încât nu ştiu că aici oamenii merg la piscină.

Odată ajunşi în centrul comunei, orice impresie preconcepută despre sătucul vasluian uitat de lume piere ca ştearsă cu buretele. Resimt aceleaşi senzaţii pe care le-am trăit în 2003, la primul contact cu satele franceze. Pădureniul arată ca un orăşel cochet, cu case moderne şi îngrijite, cu clădiri proaspăt renovate, cu gazon şi tufe de trandafiri la tot pasul. Mă uit şi nu-mi vine să cred.

Concentrate în centrul comunei, aşezate armonios în peisaj, un şir întreg de instituţii publice, cu rost mai mult urban decât rural: Centrul cultural, Sala de gimnastică, Primăria, Cabinetul de informatică, Biblioteca, Teatrul de vară, Sala „Armonia“. Uimirea ia proporţii, pentru că imediat după clădire a Primăriei urmează, într-adevăr, piscina. Ceva mai încolo, la fel de ingenios amenajat, un lac pentru amatorii de pescuit.

Traversăm strada, ca să intrăm într-un parc încântător, în mijlocul căruia, la scară redusă, sunt amplasate replici ale celebrelor lucrări ale lui Brâncuşi: „Coloana infinitului“ şi „Masa tăcerii“. Urmează „Grădina amintirilor“, o zonă de agrement în stil rustic, şi un parc de joacă pentru copii cum nici măcar cei din marile oraşe n-au norocul să vadă.

Un Pădureni „cum e normal să fie“

Artizanul tuturor acestor realizări este primarul comunei, Temistocle Diaconu, ales fără întrerupere de 20 de ani încoace. Un om luminat, priceput, cu simţ al responsabilităţii şi cu o dragoste pătimaşă pentru satul în care s-a născut. Din 1972 şi până la Revoluţie şi-a făcut meseria de învăţător, concomitent cu cea de director al Căminului cultural. Şi-a pus sufletul pe tavă pentru pădureni încă de atunci, înfiinţând, după ani mulţi de trudă şi căutări, Ansamblul „Stejărelul“, instrumentişti şi dansatori vestiţi astăzi în întreaga lume pentru virtuozitatea şi acurateţea interpretării.

După 1989, odată cu venirea la Primărie, s-a dat peste cap să scoată satul din bezna în care îl lăsase lunga şi trista „epocă de aur“. A vrut din toată inima ca prichindeii, care astăzi cântă şi dansează încă de la grădiniţă, să n-aibă soarta pe care a avut-o el, când era copil. Şi-a dorit ca oamenii lui, sătenii, să aibă acolo, acasă, de toate: băi şi toalete moderne, apă curentă, drumuri modernizate, locuri de întâlnire şi de petrecere a timpului liber civilizate.

Ca să fie şi la Pădureni „cum e normal să fie“. „Dacă omului îi oferi un reper, exemple de bună practică, să vedeţi de câtă bogăţie sufletească este capabil. Păi, ştiţi dumneavoastră cât suflet pun oamenii în tot ceea ce facem? În 1996, trebuia să aleg între două proiecte, sediul Primăriei şi apă, pentru că nu puteau fi finanţate ambele de Consiliul Judeţean. Am ales apa, care a avut un impact deosebit. După aceea, am reuşit să renovăm şi Primăria şi avem chiar şi un proiect de sediu nou, dar apa a fost ceva nemaipomenit; oamenii şi-au făcut săli de baie, în şcoli au apărut wc-uri cu apă curentă, încălzire centralizată“, povesteşte Temistocle Diaconu.

Totul se face în regie proprie

O să vă întrebaţi, pesemne, cum a putut acest om, într-o ţară în care e mai rentabil să fii comod, decât să munceşti cinstit, să transforme comuna pe care o cârmuieşte într-o mică bijuterie. Imediat după 1989, în primul mandat de primar, a reuşit să-i convingă pe săteni să nu distrugă bunurile care au aparţinut fostului CAP, ci să le transfere Primăriei. Au păstrat, astfel, intacte, toate clădirile: fostele grajduri, azi transformate fundamental şi utilizate în alte scopuri, brutăria, azi transformată în sala „Armonia“, folosită pentru discotecă şi pentru diverse petreceri, atelierul de tâmplărie, modernizat şi accesorizat la zi, în care se realizează cam toate dotările diverselor instituţii, garajul.

„Mi-am dat seama că dacă oamenilor le spui ce vrei să faci şi văd că faci pentru ei, pentru satul ăsta, sunt trup şi suflet alături de tine. Eu am avut bucuria asta ca din â89 să tot fiu ales primar, să-i am alături de mine, dar nu numai în cabina de vot. E o satisfacţie şi o obligaţie, totodată“, ne spune dl Diaconu.

Pentru tot ce a realizat ar fi trebuit bani cu nemiluita, însă simţul său gospodăresc l-au condus spre soluţii simple, la îndemână, reuşind să realizeze, cu fonduri puţine şi multă muncă, lucruri de neînchipuit. Primăria are atelier mecanic, gater, mijloace de transport, camioane, tractor, ifron, tot ce trebuie pentru a gospodări comuna. „Într-un singur an, la gaterul nostru am făcut un kilometru şi două sute de metri de gard. Şcolile, căminele, n-aveau garduri; era un dezastru“, povesteşte primarul.

Aproape tot ce s-a construit s-a realizat în regie proprie. Adică au muncit oamenii Primăriei. Mobilierul, băncile, foişoarele şi toate amenajările din lemn din parcuri şi spaţii verzi au fost făcute în atelierul Primăriei.

Pe urmă, a atras şi utilizat cu chibzuinţă bani din diverse proiecte europene (în cadrul Primăriei există un departament special pentru astfel de proiecte), dar şi fonduri puse la dispoziţie de cele două localităţi (una franceză şi una elveţiană), cu care e înfrăţit Pădureniul. Şi nimic n-a fost lăsat la voia întâmplării; ce şi-a propus, de fapt de ce era nevoie, a dus până la capăt.

„Am o satisfacţie enormă să văd că dansatorii au vestiare, au duşuri“

În Pădureni, poate că lucrurile merg bine şi pentru că oamenii se consultă tot timpul, discută, iar ideile lor converg către un singur interes: binele comunităţii. Asociaţia culturală „Ethos“ e cea care adună sub aripa ei atât intelectuali, cât şi oameni simpli. „Ne-am adunat în această asociaţie toţi cei care suntem pasionaţi de domeniul acesta cultural şi toţi cei care putem face ceva pentru comunitatea noastră: profesori, învăţători, ingineri, medici, preoţi, instrumentişti, chiar oameni simpli“, explică Temistocle Diaconu.

Toi cei reuniţi în acest forum cultural au ştiut apoi să-i stimuleze pe oameni, să-i înveţe cum se „sfinţeşte locul“ prin muncă, să scoată din ei tot ce este mai bun şi mai frumos, să-i îndemne să-şi îngrijească satul ca pe propriile case. „Au renovat biserici, clopotniţe, au făcut praznicare, pentru că la hram oamenii stăteau pe iarbă, pe jos. Să vedeţi ce condiţii sunt acum. Am făcut 21 de poduri, pasarele şi punţi, apoi fântâni. Ştiţi ce fac oamenii? Imediat le sfinţesc. Deci primesc toate aceste lucruri în suflet, ca pe un eveniment deosebit. Sunt extraordinari“, consideră primarul.

Sală de spectacole de 250 de locuri, sală de repetiţie, sală de audiţie, magazie de costume, sală de întruniri pentru artişti, băi cu apă curentă, duşuri, cabine în care se schimbă micii dansatori. E ceea ce poate observa oricine trece pragul Centrului cultural din localitate, ca scos din ţiplă, dotat şi el, asemeni tuturor instituţiilor, cu tot ce este necesar. Însă totul e de calitate, totul este bine făcut, iar curăţenia este, peste tot, impecabilă. Aici se ţin spectacolele ansamblului şi tot aici urcă pe scenă artişti consacraţi ai muzicii populare româneşti. „Am o satisfacţie enormă să văd că dansatorii au vestiare, au duşuri, au condiţii de copii civilizaţi. Pentru că noi mergem în străinătate: Franţa, Belgia, Olanda, locuim în familii şi-mi place să constat că cei tineri din Pădureni ştiu să se comporte la nivelul celor de acolo“, spune Temistocle Diaconu, cel care, de 30 de ani, bate Europa alături de senzaţionalii lui artişti.

Sala „Armonia“

Pentru că în prima duminică din octombrie este ziua persoanelor în vârstă, iar locul a devenit, de anul trecut neîncăpător, gospodarul primar a dublat sala, extinzând-o în numai un an. Acum, fosta brutărie a CAP-ului de care vă vorbeam arată ca un muzeu, primind numele Sala „Armonia“. Comparaţia e, desigur, una metaforică, pentru că sala e plină de viaţă. Aici se ţin discotecile pentru tineri, toate petrecerile sătenilor, aici are loc „Ziua pensionarului“, iar în caz de vreme rea, serbările şcolarilor. Sala este renovată, dotată şi utilată ultramodern: mese şi scaune realizate în atelierul Primăriei, sisteme de sonorizare şi de lumini de ultimă generaţie, lasere, masă de mixaj, în fine, tot ce trebuie unui astfel de loc. Alături, o bucătărie utilată şi mai curată decât un pahar de cristal.

Tinerii vin aici la discotecă. Atenţie, însă! Nu se ascultă manele, nu se fumează în interior, programul se respectă (de la 22:00 la 3:00 dimineaţa), iar scandalagiii primesc cartonaşe galbene (aţi ghicit, tot o idee de-a domnului primar), iar la roşu nu mai intră în discotecă până nu-şi îndreaptă comportamentul.

Pe timpul verii, pentru că e aer curat, discoteca se desfăşoară la Teatrul de vară, situat lângă „Grădina amintirilor“. Tot aici se desfăşoară în fiecare an şi Festivalul „Hora“, pentru că teatrul are o capacitate de 1.580 de locuri.

Piscină în mijlocul Pădurenilor

Ca multe alte lucruri pe care le-a dorit în primul rând pentru tinerii satului, şi dorinţa de a face piscina a pornit tot de la nostalgia unei copilării în care nu s-a putut bucura de prea multe lucruri. „Am vrut ca ei să aibă altă şansă decât am avut eu. Eu n-am uitat copilăria mea; eram prin toate pâraiele, prin toate bulboacele, care mai de care mai murdare, mai tulburi. N-aveam alte condiţii. Odată, pe când eram directorul căminului cultural, în cadrul unei şedinţe, am propus să amenajăm pentru copii un bazin de înot. Am rămas atunci cu un gust amar, pentru că am fost privit cu o oarecare persiflare. Adică, asta le-ar mai trebui la ţăranii ăştia… Din locul unde se află azi piscina, doar o treime era terenul Primăriei. Celelalte două treimi erau proprietatea a două femei din sat. După Revoluţie, m-am pomenit într-o zi cu ele aici şi mi-au spus că renunţă la pământ, că acum sunt primar şi pot să fac bazinul de înot. Vă imaginaţi ce gest! Ce suflet au avut aceste femei! M-am bucurat şi mi-am dat seama că am o obligaţie enormă“, povesteşte emoţionat primarul.

Piscina dispune de tot ce-i trebuie: staţie de filtrare, tratare şi recirculare a apei, la stas european, vestiare, duşuri, locuri de joacă pentru copii, o terasă unde se pot servi răcoritoare. Orice alt om s-ar fi fălit cu o asemenea realizare. Temistocle Diaconu are, însă, un bun simţ şi o modestie care te lasă perplex. E doar mulţumit, asemeni unui gospodar care a mai terminat vreo treabă prin curte. „N-am făcut-o cu eforturi teribile, să ştiţi. Pentru că aici, trei săptămâni, şapte oameni, proprietari de tractoare cu remorci, au cărat pământul. Am plătit doar societatea care ne-a săpat cu un utilaj special. Restul, tot pământul a fost cărat voluntar de oamenii din sat. Doar am discutat cu ei, le-am spus şi m-au ajutat. Ei, asta te ţine într-o priză teribilă. Le aparţii la un moment dat“, crede primarul Diaconu.

„Grădina amintirilor“

Intrăm, alături de primar, în „Grădina amintirilor“, un loc pe care l-a gândit, intitulat şi amenajat, graţie sensibilităţii sale, ca, de altfel, toate locurile frumoase din comună. Un petec de verdeaţă aranjat în stil rustic, cu mese, bănci şi foişoare de lemn, cu o terasă din lemn (Terasa Cuibuşor) suspendată deasupra unui pârâiaş, unde se pot servi răcoritoare, cu o instalaţie audio ingenioasă (boxe încastrate în nişte butuci de lemn). Totul făcut după desenele învăţătorului-primar. Ceva mai încolo, un cuptor de lut, în care, la evenimentele satului, se fac sarmale şi plăcinte poale-n brâu, oale de lut puse la uscat, şi două grătare pe care sătenii le pot utiliza când vor. Totul e pus la dispoziţia lor, totul e deschis oricui vrea să intre.

„În 1989, aici nu era nici un gard, nici un copac. Era un pârâu şi oamenii, din păcate, erau lăsaţi să arunce gunoaie, coceni. Pe iarbă, păşteau nişte cârlani. Nu aveam un cult pentru mediu şi era păcat, pentru că oamenii de la sat au o anumită educaţie sănătoasă, de a respecta un pom, de a sădi. Redarea în circuitul agricol din timpul comuniştilor a distrus mult în sufletul oamenilor“, îşi aminteşte şeful pădurenilor.

Următorul proiect major: un sat de vacanţă

Şi, în dăruirea sa totală pentru sat, parcă niciodată nu e de ajuns ce face. Spune mereu: „Vai, dar mai sunt atâtea de făcut“.

Trebuie să ştiţi că la Pădureni, până la anul, va exista un sat de vacanţă, în care să poată fi cazaţi oaspeţii străini cu care satul e înfrăţit sau ansamblurile şi artiştii ce vor poposi în sala de spectacole a Centrului cultural. „Vreau să facem acest sat de vacanţă, un restaurant cu produse locale, mă rog, cât ne-or duce pe noi puterile, mintea şi braţele. Avem deja proiectul, prin Uniunea Europeană, pentru încurajarea turismului rural, care acordă 200.000 de euro şi pentru autorităţile publice, pentru construirea de case de vacanţă, campinguri“.

Şi lucurile nu se termină aici, vorba veşnică a primarului Diaconu, „mai sunt atâtea de făcut“. E în proiect şi stadionul de 1.500 de locuri de la Pădureni (echipa satului e pe locul 1 în campionatul judeţean şi merită!): „Va avea şi pistă de alergări şi groapă pentru sărituri, vestiare cu apă curentă, parcare; va fi un fel de complex“.

Apoi mai vin, la rând, asfaltarea drumului până la Huşi, o grădiniţă nouă, pentru care deja e turnată fundaţia, canalizarea în celelalte şapte sate ale comunei, reamenajarea bibliotecii comunale, cu sală de lectură şi ludotecă pentru copii, un centru de zi pentru copiii defavorizaţi şi multe altele. „Trebuie să facem mereu câte ceva, să mişcăm lucrurile, să stimulăm activitatea economică, să fie mai bine pentru toţi. Dacă nu avem oameni înstăriţi, nici comuna nu va fi bogată“, consideră gospodarul comunei.

„Dă-i omului condiţii de om şi-l blochezi chiar şi pe cel mai înverşunat“

Am uitat să vă spun ceva: la Pădureni nu se fură, nu se distrug bunurile publice, nu se strică spaţiile verzi. „Mulţi mă-ntreabă: Bun, daâ răsădiţi trandafiri, lăsaţi boxe, scaune, afară, totul e deschis. Nu se fură? Nu. Pe om îl educi nu ţinându-l în sârmă ghimpată, în garduri. Oferă-i, să ştie el că-i al lui. Şi le respectă. Am pus sute de trandafiri. Cât o să rupă? Unul-doi şi apoi gata“, ne explică învăţătorul-primar. Şi mai are el o vorbă: „dă-i omului condiţii de om şi-l blochezi chiar şi pe cel mai înverşunat“, susţine Temistocle Diaconu.

Ne pregătim de plecare, dar parcă nu ne putem despărţi de sfătosul gospodar. E linişte, aer curat, iar pe stradă trec fetiţe blonde, cu colaci pe umăr, altele cu poşeta în care îşi duc prosopul, că doar au piscină. Primarul priveşte mulţumit peste oameni şi locuri. E ca un gospodar care după o viaţă de muncă are de ce se bucura. „Buna ziua, domâ primar“, strigă, la unison, un grup de fetiţe. „Gata piscina?“, le întreabă râzând. „Da“, răspunde o puştoaică pistruiată, „acuma mergem în parc“.

La ieşirea din sat, stăm de vorbă cu câţiva localnici care încearcă să ne convingă, dacă mai era nevoie, că ceea ce am văzut e în firea lucrurilor la Pădureni şi că primarul e un om de toată isprava. „Un primar foarte bun. A făcut drumurile, piscină, ajută oamenii nevoiaşi, bătrânii. Lumea e mulţumită. Cred că e cel mai frumos din toate satele de pe-aici“, subliniază Valeria Lemnaru, de 53 de ani, revenită pe meleagurile natale după 35 de ani de muncă în Bucureşti. La întoarcere n-a mai găsit satul copilăriei, ci unul modern.

Părăsim ţinutul Pădurenilor, cu impresiile doldora. În minte îmi stăruie, sacadat, o singură sintagmă: „Deci, se poate!“.