Actualitate religioasă
Palatul Patriarhiei a fost vizitat de 7.000 de turiști și pelerini, români şi străini, în septembrie

Palatul Patriarhiei a fost vizitat de 7.000 de turiști și pelerini, români şi străini, în septembrie

Palatul Patriarhiei a primit în prima lună de toamnă vizita a aproximativ 7.000 de turiști și pelerini din România, Bulgaria, Grecia, Franța, Italia, Cehia, Elve­ția, Suedia, Spania, Olanda, Germania, Polonia, Cipru, Marea Britanie, Israel, Rusia, Japo­nia, Paraguay și Australia. Printre pelerinii din România s-a aflat grupul de credincioși de la Biserica brâncovenească „Sfântul Nicolae” din localitatea Făgă­raș, județul Brașov, iar dintre grupurile de turiști străini le amintim pe cele din Republica Moldova sosite în România în cadrul proiectului „Cunoaște-ți țara”, inițiat de Coaliția de orga­ni­zații „Acțiunea 2012”, având drept scop principal păstrarea identității românești din țară și din afara acesteia. Tot în luna septembrie, Palatul Patriarhiei a primit și vizita echipei emisiunii „5 minute de istorie”, care a filmat pe Colina Bucuriei un material despre vrednicul de pomenire Miron Cristea, primul Patriarh al României. Emisiunea face parte din „Programul Centenarul Marii Uniri” și își propune să prezinte „pagini din istoria contemporană a României, de la Primul Război Mondial la Constituția din 1923, de la agonia luptelor până la dramatismul tratativelor de pace. Începutul României Mari rămâne o fascinantă pagină de trecut. Istoria este cea mai frumoasă poveste, iar unirea se cons­tru­iește zi de zi”, după cum ne-a declarat prof. dr. Adrian Cioroianu, cel care redactează textul emisiunii, fiind și prezentatorul acesteia. Emisiunea va fi difuzată începând cu ziua de 1 decembrie 2017 pe postul TVR Interna­țional și pe celelalte canale ale televiziunii naționale. O altă prezență notabilă a lunii trecute este cea a reprezentanților „Romfilatelia”, care au realizat o serie de fotografii cu cele mai frumoase săli și cu cele mai reprezentative icoane și obiecte din patrimoniul Palatului Patriarhiei, pentru a pregăti o emisiune de mărci poștale intitulate „Evenimente omagiale” în Biserica Ortodoxă Română în 2018. Printre evenimentele derulate la Palatul Patriarhiei în cursul lunii septembrie se remarcă și Consfătuirea profesorilor de religie din Arhiepiscopia Bucureștilor, aceasta fiind prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!