Documentar
Palatul Sfântului Brâncoveanu de la Obileşti

Palatul Sfântului Brâncoveanu de la Obileşti

Dumitru Manolache, 22 Iulie 2014

Una dintre cele mai discrete, misterioase şi preţuite curţi domneşti ale Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, mai puţin cunoscută de publicul larg, a fost cea de la Obileşti, din sudul ţării. Ea a fost ridicată pe un ostrov, între două braţe ale râului Mostiştea, în actualul judeţ Călăraşi. Aici se retrăgea domnul adesea la odihnă şi meditaţie singur, cu familia sau cu parte din curte, pentru perioade mai lungi sau mai scurte. Aici îşi primea uneori ambasadorii sau asculta în taină rapoartele iscoadelor, care îi aduceau veşti de la Înalta Curte sau de prin cancelariile Europei. 

La circa 62 km de Bucureşti, între Valea Argovei şi Gurbăneşti, judeţul Călăraşi, se află localitatea Siliştea. Pe vremuri, aceasta se numea Obileştii Vechi. În dreptul satului, pe un ostrov aflat între două braţe ale râului Mostiştea, între 1710-1712, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu avea să-şi ridice un impresionant palat, înconjurat din toate părţile de ape. Sub el a zidit un uriaş beci. „Palatul de la Beci“, „Dealul Beciului“ sau „La Beci“, cum era cunoscut locul, trăieşte şi astăzi în amintirea siliştenilor.

Curtea cu turn de observare

Impunătoarea curte domnească de la Obileşti a fost înălţată pe proprietatea de peste 10.000 ha de pământ, vii, heleştee, sate etc. din zonă, pe care domnitorul o primise de la Şerban Vodă Cantacuzino (1678-1688), care la rându-i cumpărase „hotarul Bieleştenilor“, după cum ne-a mărturisit părintele Ion Bădica, parohul satului Siliştea, de la nişte „fii ai lui Nedelcu Cluceru“. Nicolae Iorga vorbeşte şi el de „satu Obileşti, cu tot hotariul şi cu heleşteul, cu morile şi cu tot venitul, împreună cu  alte obcine cumpărate pe valea Mostiştei“, care „a fost întărit de domnie lui Constantin Brâncoveanu“. Curtea şi palatul de Obileşti îi erau destinate, încă din 1707, lui Radu (Răducan), cel de-al treilea fiu al voievodului, născut în 1690, logodit cu fata lui Antiohie Cantemir Vodă, cu care nu a apucat  să se căsătorească, deoarece şi-a găsit şi el sfârşitul mucenicesc în 1714.

Într-o inedită scrisoare, publicată în 1935 de Nicolae Iorga în tomul XVI din „Memoriile Secţiunii Istorice“ ale Academiei Române, Radu pomeneşte de Obileşti într-un „Catastisal de moşaile ce mi-au dat dumnealui, tata, însă întâi Obileştii şi împrejurul Obileştilor, şi altele, precum scriu…“

După decapitarea Brâncovenilor, palatele de la Mogoşoaia, Potlogi şi Obileşti, precum şi casele din Şcheii Braşovului au fost jefuite, iar bunuri de preţ (haine, covoare, stofe, porţelanuri, vesela de argint, cărţi rare, 2.000 de medalii de aur bătute pentru sărbătorirea a 25 de ani de domnie şi 60 de viaţă, coroana voievozilor Ţării Româneşti, giuvaeruri de 500 de taleri etc.), încărcate în 40 de care, au luat drumul Stambulului.

După martirica moarte a familiei voievodale, întinsele domenii de pe valea Mostiştei au rămas în continuare în posesia Brâncovenilor, trecând, după stingerea familiei, în 1832, în posesia moştenitorilor colaterali, Bibeştii, după cum aflăm din volumul IV al „Marelui dicţionar geografic al României“, din 1901.

La începutul secolului XX, George Ioan Lahovari scria următoarele despre impunătorul palat de la Obileşti, în lucrarea pomenită mai sus: „După ducerea lui Brâncoveanu la Constantinopole, palatul (a) căzut în ruine şi a rămas numai beciul de sub palat, ale cărui urme se văd şi azi. Pe acest deal Brâncoveanu a avut observator de unde privea în Bucureşti“.

Istorisirile părintelui Bădica

Într-o zi de vară albastră, cu grânele Bărăganului răscoapte de soare şi ploi, am mers în vechiul Obileşti să vedem ce-a mai rămas din curtea domnească de aici şi să aflăm ce se mai poate afla despre ea. Însoţiţi de părintele paroh Ion Bădica din Siliştea, un pasionat şi bun cunoscător al istoriei zonei, am ajuns în marginea satului şi am privit pe Mostiştea ostrovul pe care s-a aflat misterioasa şi impresionanta curte domnească a lui Brâncoveanu. „Insula, cea mai mare înălţime din zonă, are o suprafaţă de aproximativ 25 ha. Acolo şi-a ridicat, strategic, voievodul martir palatul. Accesul dinspre sat pe insulă se făcea pe un pod suspendat. Prin 1976, am avut şi eu prilejul să văd parte din ruinele curţii domneşti, cu prilejul lucrărilor de conservare a beciului. Aici, Brâncoveanu avea cel mai mare depozit de vinuri din zonă. Acum se mai vede doar urma unei gropi, aflată la intrarea în beci. În perioada comunistă, insula a fost cultivată de CAP, accesul pe ea făcându-se pe trei drumuri de pământ. În 1983, odată cu lucrările de amenajare a râului Mostiştea, a crescut nivelul apei şi insula nu a mai putut fi lucrată. Astăzi este complet sălbatică. Tradiţia locală spune că din acest beci porneau pe sub râu mai multe tuneluri, unul dintre ele ducând până la «Malul bătăliei», din satul vecin Valea Argovei, locul unde, la 1812, s-a purtat una din marile bătălii ruso-turce. Se spune că în acest palat ar fi locuit domniţele voievodului şi ale marilor boieri, până la vremea la care se măritau. Ar fi fost un fel de pension, în care ele se pregăteau pentru viaţă. Se mai spune că Sfântul Constantin Vodă Brâncoveanu prefera să vină foarte des aici, mai ales primăvara, prin luna lui mai. A iubit foarte mult această curte, care prezenta o mare siguranţă, dar şi o oază de linişte. Rămânea aici uneori chiar şi câte o săptămână sau două. Tradiţia spune că la Obileşti voievodul se întâlnea deseori cu emisari sau oaspeţi veniţi de la Înalta Poartă, şi nu numai, cu ambasadori, căci locul este mai aproape de Dunăre decât Bucureştiul sau Mogoşoaia. Peste fluviu, se afla cetatea turcească Turtucaia. Şi tot aici primea rapoartele discrete ale iscoadelor, care îl informau despre ce se întâmpla la Înalta Poartă, ce intrigi se mai urzesc prin cancelariile europene, ce mişcări fac, dincolo de Dunăre, armatele turceşti. De aici îşi trimitea solii spre cancelariile vremii etc. Au fost perioade când Ţara Românească a fost condusă de domn din acest palat! După martirizarea Brâncovenilor, curtea a rămas în părăsire. De la preoţii bătrâni ai satului, am aflat şi eu, cum aflaseră şi ei de la preoţii dinaintea lor, că la 1821, în timpul Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, colonelul turc Chehaia Bey a venit de la Turtucaia cu o unitate militară, pentru a interveni în conflict. A stat aici, la palatul părăsit al lui Brâncoveanu, cinci zile. Primind veste că Tudor Vladimirescu a fost omorât la marginea Târgoviştei, colonelul a părăsit palatul, nu înainte de a-i da foc. La 1860, domniţa Zoe Brâncoveanu, cu cărămizile scoase din ruinile palatului de pe insulă, a ridicat două biserici cu acelaşi hram, «Sfântul Nicolae», una în satul nostru, Siliştea, şi cealaltă la Valea Argovei“, ne mărturiseşte părintele.

Săpăturile din Dealul Beciului

Mergând mai departe cu investigaţia noastră, încercând să aflăm şi alte date şi informaţii despre acest palat mai puţin cunoscut al Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, am ajuns la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I“, ai cărui cercetători, Carol König, Sergiu Iosipescu şi locotenent-major Dan Căpăţână, au efectuat, în campania de cercetare din 1976-1977, săpături arheologice în ostrovul „Dealul Beciului“. Prin amabilitatea domnului director comandor Olimpiu Glodarenco, a doamnei Tudoriţa Toader de la Biroul relaţii publice şi al domnului Cornel Andonie, cărora le mulţumim pentru ajutor, am intrat în posesia unor informaţii, fotografii, planşe şi hărţi inedite, referitoare la această curte domnească, pe care le prezentăm pentru prima oară publicului larg. Din raportul preliminar al campaniei de săpături, care au dat la iveală „doar o mică parte“ din amenajarea palatului, publicat în numărul 12/1979 al revistei „Studii şi materiale de muzeografie şi istorie militară“, aflăm că la Obileşti este atestată, la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui de-al XVIII-lea, existenţa „unor curţi domneşti ale principelui Constantin Brâncoveanu“; în timpul săpăturilor, la adâncimi variind între 2,05 şi 2,75 m sub nivelul general al solului, au fost desco-perite zidurile „unui turn locu-inţă patrulater, precum şi o porţiune a palisadei împrejmui-toare“, realizată din „mari ţă-ruşi de lemn, groşi de 0,30 m, paralelă laturei sud-vestice a clădirii“. Turnul locuinţă îşi află analogii „mai degrabă printre culele oltene decât în elegantele foişoare brâncoveneşti, rolul său fiind, probabil, de observator militar al drumului în josul Mostiştei, către schela Cornăţelului şi vadul Siliştei“; fundaţiile „construcţiei patrulatere“ au grosimi cuprinse între 0,90 m şi 1,3 m, ele fiind realizate din cărămizi „puse pe lat“. Cercetările au mai pus în evidenţă faptul că „distrugerea şi incendierea curţii domneşti, dovedită arheologic, s-a produs la o dată greu de precizat, oricum, după 1719, dar înainte de transformarea satului în «silişte»“.

Trezvire la loc frumos şi desfătat

În acelaşi raport, se face referire şi la „ambianţa specific brâncovenească, a eleşteelor, grădinilor şi pădurii“, după frecventele însemnări ale logofătului Radu Greceanu, care mai spune că aici, la Obileşti, marele domn, singur sau cu întreaga curte, „în tot timpii când avea vreme, primăvara, pentru o trezvire, mai mult se obişnuise a merge fiind şi loc foarte frumos şi desfătat“. Aşa s-a întâmplat, mai ales primăvara, în anii 1697, 1699, 1701, 1703, 1706 şi 1712. „Din fugarele notaţii de pe Foletul novel scrise la Obileşti, răzbat preocupările de gospodar ale lui Constantin vodă, legate de transhumanţa turmelor spre bălţile dunărene de la vărsarea Mostiştei“, precizează şi Sergiu Iosipescu.

Cronicile vremurilor consemnează un episod interesant, consumat la 5 iulie 1703, legat de palatul de la Obileşti. În această zi, marele domn ajungea la Turtucaia, întorcându-se de la Adrianopol, unde fusese chemat de sultan. Cei peste 600.000 de taleri înmânaţi demnitarilor turci şi calităţile lui diplomatice de excepţie îi asiguraseră, pentru a doua oară, hatişeriful prin care era numit pe viaţă domn al Ţării Româneşti. La Turtucaia, a fost întâmpinat de fiul său,  Constantin, şi de mitropolitul ţării. După ce a trecut Dunărea, la Olteniţa, a făcut un popas la palatul din Obileşti.

Într-un plan al curţii brâncoveneşti, reconstituit de academicianul Virgil Drăghiceanu, observăm indicat bastionul foişor, poziţionarea palatului, a grajdurilor şi a celorlalte acareturi ale curţii din ostrov, înconjurate de palisadă. Iar din harta stolnicului Constantin Cantacuzino, „Index Geographicus“, publicat la Padova în 1700, aflată în cabinetul de hărţi al Bibliotecii Academiei Române, descoperim poziţionarea ostrovului şi a palatului lui Brâncoveanu de la Obileşti.

De Paşti, la palatul din insulă

Din numeroasele informaţii şi relatări care răzbat din „Revoluţiile Valahiei“, a lui Anton Maria del Chiaro, „Anonimul brâncovenesc“ şi alte documente ale vremii, se pot reconstitui, astăzi, fragmente credibile din viaţa voievodului, a familiei sale şi a curţii, aşa cum, cu siguranţă, s-au desfăşurat ele şi la palatul de la Obileşti. Din jurnalul lui Brâncoveanu, de pildă, aflăm că de Paşti, atunci când nu mergea la Mănăstirea Hurezi sau la Dintr-un Lemn, venea la Obileşti, unde, după cum relatează secretarul său Del Chiaro, principele revărsa daruri: „boierul capătă o blană de sobol, patru jumătate coţi de postav şi zece colţi de atlas“, străinii şi secretarii, „până la 60 de galbeni“, iar principesa dăruia instructorului copiilor săi „o cămaşă lungă până în pământ, după moda turcească, cusută cu flori de mătasă albă, o pereche de indispensabili cu brâu colorat, şi o basma, de asemenea cu flori de mătasă“, obişnuind să „înfăşure în batistă un număr de galbeni ungureşti de aur…“

Din „Anonimul brâncovenesc“ aflăm de asemenea că domnul venea la Obileşti şi la culesul viilor: „În vreme ce mersese la satul măriei sale, la Obileşti, unde eleşteu este şi plimbare foarte frumoasă de primăvară, unde nu o dată, ci de multe ori zicea măria-sa: că estimp numai a plimbărilor griji vom avea din Obileşti în Bucureşti, deacii în Mogoşoaia, deacii în Potlogi, deacii în Târgovişte, vom trece vara şi de toamnă la vii vom merge, unde ni se va părea“. Şi tot din acest document aflăm cum „un agă împărătesc vine la Obileşti fără veste, neştiind nici capichehaielile domnului, care era la Odriiu, care avea poruncă împărătească îndată să-l ridice pe domn, să-l ducă la Cerneţi, şi cu mare grabă făcură gătire cum s-au putut 3-4 zile“.

Iată cum descrie Del Chiaro toasturile la ospeţe: „În timpul toasturilor, toţi comesenii se ridică în picioare, cu excepţia Mitropolitului. Primul închina Mitropolitul în sănătatea Domnului. Al doilea toast este pentru «Împărat». Apoi Domnul bea în sănătatea fiecărui boier, în ordinea cinurilor. Libaţiunile durau vreo trei ore, ultimul pahar era întru slava lui Dumnezeu“.

La mesele lui Brâncoveanu, vinurile şi lichiorurile, „vutcile“, erau dintre cele mai alese din Europa, vara, apa şi vinul fiind răcite cu gheaţa păstrată din iarnă în „leghiţe“, adică în beciuri speciale, îngrijite de „gheţariu“. La sfârşitul meselor, se sorbea cafeaua. Nu lipseau nici ţiganii muzicanţi, care interpretau muzica „naţională a Domnului“, cu „zicăturile ei vechi, însoţite de jocuri zgomotoase“, dar şi cântece cu influenţe turceşti. Când ajungeau paşii turceşti la curtea Domnului, îşi aduceau cu ei mehterhanalele lor, care le cântau la chindie, măs-căricii şi pehlivanii făcându-şi şi ei numerele. De la mesele de sărbători nu lipseau plăcintele cu răvaşe, mâncărurile alese din carne de pasăre, vânat, şalăul sau bibanul, „ostropialele“, „salaturile“, „dulceţurile“ şi chiar scoicile şi melcii. La final, săracii locului, robii ţigani, servitorii şi ostaşii mâncau şi beau „până mistuie ce a rămas de la mesele bogaţilor“.

 Aşadar, curtea domnească de la Obileşti a fost un loc privilegiat în preferinţele voievodului martir care, la 15 august 1714, cădea răpus, împreună cu fiii săi, sub securea turcului, fără să-şi lepede credinţa ortodoxă.

„Facă Dumnezeu ce-o vrea!/Chiar pe toţi de ne-aţi tăia/ Nu mă las de legea mea…“, răsună şi astăzi pe valea Mostiştei, la Obileştii vechi, ca o verticală mărturisire creştină, versurile Baladei Sfântului şi Marelui Domn Constantin Brâncoveanu.

Notă: Fotografiile din timpul săpăturilor arheologice, din campania de cercetare 1976-1977, efectuate de Carol König, Sergiu Iosipescu şi locotenent-major Dan Căpăţână, provin din fototeca Muzeului Militar Naţional „Ferdinand I“, iar schiţele şi hărţile sunt reproduse din revista „Studii şi materiale de muzeografie şi istorie militară“, numărul 12/1979.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!