Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Până la 7 milioane de euro pentru împăduriri

Până la 7 milioane de euro pentru împăduriri

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Un articol de: Mariana Bahcevan - 10 Decembrie 2016

Proprietarii de terenuri agricole şi neagricole, publici şi privaţi, pot primi până la 7 milioane de euro pentru împădurirea suprafeţelor de teren deţinute şi crearea de perdele forestiere de protecţie, după ce Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a lansat o schemă de ajutor de stat.

Românii pot primi în jur de 7 milioane de euro pentru replantarea de perdele forestiere. Potrivit datelor publicate pe site-ul MADR, alocarea financiară pentru prima sesiune privind schema de ajutor de stat, „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, este de 50 milioane de euro. Sesiunea pentru depunerea proiectelor se încheie la 20 ianuarie 2017. „Valoarea maximă a sprijinului public pentru un proiect acordat în baza schemei de ajutor de stat, care înglobează toate costurile standard aferente Primei 1, respectiv Primei 1 şi Primei 2, după caz, plătite pe durata de aplicare a contractului de finanţare, este de 7 milioane de euro”, se menţionează în anunţul Ministerului Agriculturii. Scopul ajutorului îl reprezintă acordarea unui sprijin financiar deţinătorilor publici şi privaţi de terenuri agricole şi neagricole şi formelor asociative ale acestora pentru realizarea de „trupuri” de pădure şi „perdele” forestiere de protecţie. Potenţialii beneficiari pot solicita, la centrele judeţene ale APIA, conform prevederilor din Ghidul solicitantului, eliberarea notei de constatare în vederea identificării, în sistemul IACS-LPIS gestionat de APIA, a suprafeţelor de teren care se doresc a fi împădurite.

Potrivit MADR, după avizarea proiectului tehnic de împădurire, solicitanţii pot depune la APIA cererile de sprijin, însoţite de documentele specificate în Ghidul solicitantului. Procedura de primire, evaluare, selecţie şi contractare a cererilor de sprijin, aprobată prin Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 962/2016, este afişată pe site-urile www.apia.org.ro, www.madr.ro şi este disponibilă, la cerere, la sediile APIA. În 2015, suprafaţa fondului forestier naţional a înregistrat o creştere cu 10.534 hectare (0,16%), comparativ cu anul 2014, până la 6,5 milioane de hectare, pădurile ocupând circa 6,3 milioane de hectare, respectiv 97,6% din fondul forestier naţional, arată cele mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică (INS). Această creştere se datorează în principal unor reamenajări de păşuni împădurite şi introducerii în fondul forestier a terenurilor degradate şi a terenurilor neîmpădurite, stabilite în condiţiile legale pentru a fi împădurite. Potrivit datelor INS, suprafaţa regenerată a pădurilor a scăzut cu 2,6% (755 ha), de la 29.505 hectare în 2014 la 28.750 hectare în 2015. În data de 25 noiembrie, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a anunţat că va investi, în această toamnă, peste 30 milioane de lei în regenerarea a 3.456 hectare de pădure, urmând să folosească în jur de 5,5 milioane de puieţi, din producţie proprie. Cele mai întinse suprafeţe parcurse cu lucrări de împădurire vor fi în judeţele Tulcea, 712 de hectare, Dolj, 231 de hectare, şi Brăila, 176 de hectare. Potrivit Agerpres, Romsilva administrează 3,15 milioane de hectare fond forestier de stat şi a regenerat, în ultimii 25 de ani, peste 528.000 de hectare.