Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă An omagial Părintele Ilarion V. Felea, o viață de mărturisire

Părintele Ilarion V. Felea, o viață de mărturisire

Galerie foto (11) Galerie foto (11) An omagial
Un articol de: Arhim. Conf. Univ. Dr. Teofan Mada - 23 Aprilie 2017

Părintele Ilarion V. Felea este unul dintre mărturisitorii credinței creștine și unul dintre apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului, care a știut să-și asume Evanghelia în situații de ostilitate și cruntă persecuție. Acești mărturisitori, în particular aceia care au înfruntat și încercarea închisorii, ca și părintele Ilarion, sunt un semn elocvent pe care suntem chemați să-l contemplăm și să-l imităm.

Mărturisitorii din timpul opresiunii comuniste ne dovedesc vitalitatea Bisericii, fiind ca o lumină pentru Biserică și pentru omenire, căci au făcut să strălucească în întuneric lumina lui Hristos. Ei strălucesc însă și ca semn de nădejde pentru drumul unității, în certitudinea că sângele lor este și seva unității pentru Biserică. În mod mai plenar, ei ne spun că apărarea credinței este întruparea desă­vârșită a Evangheliei mântuirii.

Slujitorii întemnițați ai Mielului jertfit

Părintele profesor Ilarion V. Felea a vestit ca preot și teolog această Evanghelie, dar a mărturisit și apărat Ortodoxia și cu propria sa viață, murind la Aiud în 18 septembrie 1961. Părintele Ilarion, teologul și preotul, scriitorul și slujitorul, a fost convins de faptul că nu poate trăi fără Hristos și a fost gata să moară pentru Hristos, cu convingerea că Iisus este Domnul și Mântuitorul omului, și că numai în Hristos omul află plinătatea adevărată a vieții. În acest fel, conform îndemnului Apostolului Petru, apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului s-au arătat gata să motiveze nădejdea care este în ei (cf. 1 Petru 3, 15). În plus, apărătorii Ortodoxiei celebrează Evanghelia mântuirii, pentru că dăruirea vieții lor este manifestarea totală a acelei jertfe vii, sfinte și plăcute lui Dumnezeu, care constituie adevăratul cult spiritual (cf. Romani 12, 1), origine, centru și culme a oricărei slujiri creștine. Ei celebrează Evanghelia mântuirii pentru că, prin jertfa lor, exprimă în măsura cea mai înaltă iubirea și slujirea omului, întrucât demonstrează că ascultarea față de
Evanghelie generează o viață morală și o conviețuire socială care cinstește și promovează libertatea oricărei persoane.

Iubirea de Hristos învinge orice pătimire

Anul comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului este un fericit prilej pentru a ne aminti cu recu­noștință, cu accente de emoție deosebită, de numeroșii mărturisitori ai credinței. Părintele Ilarion a îndurat în viața sa teribile persecuții (Caracal 1945, Timişoara 1949, Aiud 1950, Cluj 1958, Gherla și Aiud 1959-1961), urmându-l pe Hristos până la capăt. Tocmai din unirea intimă cu Iisus, din iubirea pentru El, a apărut pentru părintele Ilarion - ca pentru oricare mărturisitor - tăria de a înfrunta evenimentele dureroase care l-au condus la jertfa supremă. Și astăzi, ca și ieri, tăria Bisericii nu este dată cu precădere de capacitățile de organizare, care sunt și ele necesare: tăria istorică a Bisericii nu se găsește acolo. Puterea sau tăria părintelui Ilarion a fost iubirea lui Hristos! O tărie care l-a susținut în momentele de dificultate și care a inspirat lucrarea sa academică, pastorală, culturală și misionară la Arad.

Învinșii biruitori

Amintirea părintelui Ilarion este o reală chezășie pentru devenirea Ortodoxiei naționale pentru că sângele lui nu s-a vărsat în zadar, ci este o sămânță care aduce roade de har, de pace și de conlucrare frățească. De fapt, astăzi, România este un exemplu continuu nu numai de renaștere a Bisericii, ci și de con­viețuire pașnică între credințe diferite. De aceea, apărătorii Ortodoxiei nu sunt niște învinși, ci niște biruitori: în mărturia lor jertfelnică strălucește atotputernicia lui Dumnezeu, care mereu mângâie poporul Său, deschizând perspective noi și orizonturi de nădejde.

Exemplul eroic al apărătorilor Ortodoxiei din trecutul recent să fie mereu pentru noi un model, un imbold pentru trăirea unei intense vieți creștine. El este o comoară pe care noi nu putem niciodată să o uităm sau să o risipim. Viața de mărturisire a părintelui Ilarion este o certitudine de nezdruncinat că Dumnezeu nu ne părăsește și ne conduce pe căi noi. Acolo unde este Dumnezeu, acolo este și viitor.

Noi sfinte locuri de pelerinaj

Când pășim în penitenciarul din Aiud, cuvintele lipsesc și în cele din urmă rămâne o tăcere sfâșietoare, o tăcere care este de fapt un strigăt interior către Dumnezeu: De ce? În această atitudine de tăcere ne înclinăm profund în sufletul nostru în fața șirului fără de sfârșit al celor care au suferit sau au fost omorâți aici și în alte locuri. Această tăcere însă devine apoi o cerere de iertare și de împăcare, un strigăt către Dumnezeul Cel viu, ca să nu mai lase niciodată să se întâmple așa ceva.

Când intrăm în penitenciarul din Aiud pășim ca pelerini. Să vizitezi acel loc pentru a implora harul împăcării a fost și este o datorie în fața adevărului, a drepturilor tuturor celor care au suferit, o datorie față de Dumnezeu Însuși. Cerem harul împăcării în primul rând de la Dumnezeu, care doar El poate deschide și purifica inimile noastre, apoi de la oamenii care au suferit aici, și, în fine, pentru toți cei care, în acest moment al istoriei noastre, suferă în moduri noi, din cauza puterii urii și a violenței pe care ura o trezește.

Toate locurile unde au mărturisit apărătorii Ortodoxiei sunt spații ale memoriei, unde trecutul nu este niciodată doar trecut. Aceste locuri ne privesc și ne arată căile de evitat și cele de urmat, ne vorbesc despre durerea umană, și ne fac să intuim cinismul acelei „puteri ideologice” care trata oamenii drept material, nerecunoscându-i ca persoane în care strălucește chipul Ziditorului.

Lumini ale demnității și credinței românești

Ne-ar mișca profund inimile dacă ne-am aminti de victime nu numai în general, ci am vedea chipurile tuturor persoanelor care au sfârșit aici în bezna terorii! Îi mulțumim Părintelui Ilarion Felea, le mulțumim tuturor acestor persoane care au mărturisit pe Dumnezeu pentru că nu s-au supus puterii răului și acum ne stau în față ca lumini într-o noapte în­tu­necată. Cu profund respect și recunoștință ne înclinăm capetele în fața tuturor celor care, asemenea celor trei tineri în fața amenințării cuptorului babilonian, au știut să răspundă: „Dumne­zeul nostru, Căruia Îi slujim, poate să ne scape (...). Și chiar dacă nu ne va scăpa, știut să fie de tine, o, rege, că noi nu vom sluji dumnezeilor tăi și înaintea chipului de aur pe care tu l-ai așezat nu vom cădea la pământ!” (Daniel 3, 17-18).

Predanie și recunoștință

Da, în spatele gratiilor se ascunde istoria a nenumărate chipuri sfinte. Ele ne zguduie memoria și ne cutremură inimile! Nu doresc să nască în noi ura, ci dimpotrivă, ne demonstrează cât de cumplită este lucrarea ei. Doresc să ne conducă rațiunea la a recunoaște răul drept rău și a-l respinge, doresc să trezească în noi curajul binelui și al împotrivirii față de tot ce este rău. Doresc să ne conducă la acele sentimente exprimate în cuvintele pe care Sofocle le pune pe buzele Antigonei în fața ororii ce o înconjoară: „Sunt aici nu pentru a urî împreună, ci pentru a iubi împreună”.

Penitenciarele și lagărele comuniste românești constituie pentru întreaga umanitate o „vale întunecoasă”. De aceea să urmăm tăriei mărturisitorilor și să ne încredințăm pe noi înșine doar Domnului, rugându-L precum Psalmistul odinioară: „Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi. La loc cu pășune, acolo m-a sălășluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povă­țuitu-m-a pe cărările dreptății, pentru numele Lui. Că de voi și umbla în mijlocul umbrei morții, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine ești” (Psalmii 22,1-4).