Documentar
Părintele Iustin Popovici a fost trecut în rândul sfinţilor

Părintele Iustin Popovici a fost trecut în rândul sfinţilor

Sinodul Bisericii Ortodoxe Sârbe a decis, la 29 aprilie, trecerea în rândul sfinţilor a părintelui Iustin Popovici. Sinodul respectiv a fixat ca zi de prăznuire a sa data de 1 iunie, sub numele Sfântul Cuvios Iustin de la Mănăstirea Celie. În aceeaşi zi, acelaşi sinod a hotărât şi canonizarea unui alt părinte cu viaţă sfântă, Simeon, fost stareţ al Mănăstirii Daibabe de lângă localitatea Podgoriţa (1854-1941).

Slujba de proclamare a canonizării celor doi cuvioşi a avut loc la 2 mai, în Catedrala "Sfântul Sava" din Belgrad, şi au participat atât arhiereii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe, cât şi reprezentanţi ai autorităţilor de stat şi, bineînţeles, mulţi creştini ortodocşi sârbi.

Sfântul Iustin Popovici (1894-1979) este cunoscut românilor, prin operele sale traduse şi la noi şi apărute la diferite edituri creştine. Sfântul Iustin a fost arhimandrit la Mănăstirea Celie, doctor în teologie, profesor al Universităţii din Belgrad şi mai ales un mare duhovnic. Născut la Vranje, în ziua de Buna Vestire a anului 1894, viitorul monah Iustin a primit numele Blagoje, după denumirea sârbească a marelui praznic creştin. Părinţii săi se numeau Spiridon şi Anastasia; erau fii de clerici şi oameni foarte credincioşi. Blagoje era cel de-al treilea copil al familiei, născut în urma fratelui mai mare Stoiadin şi a surorii Stoina.

A refuzat să fie episcop

Tânărul Blagoje a urmat cursurile de nouă ani ale Seminarului Teologic din Belgrad. În timpul Primului Război Mondial, pe când era student la seminar, a fost de ajutor la spitalul militar din Niş. În 1916, i-a cerut binecuvântarea mitropolitului Dimitrie, viitorul patriarh sârb, să fie tuns în monahism. După tundere a urmat exilul în Anglia, apoi la Petrograd, unde s-a înscris la Academia Teologică, dar în curând, după Revoluţia bolşevică, a mers din nou în Anglia, înscriindu-se la cursurile de teologie la Universitatea din Oxford. Teza de doctorat, scrisă în această perioadă, "Religia şi filosofia la Dostoievski", a iscat controverse în mediul academic, făcându-l pe călugărul Iustin să revină, în 1919, acasă, fără diplomă. La scurt timp după întoarcerea în Serbia, partiarhul Dimitrie l-a trimis în Grecia, unde a continuat studiile teologice. La Atena, părintele Iustin a obţinut diploma de doctor în teologie, cu disertaţia "Problema personalităţii şi a cunoaşterii în învăţăturile Sf. Macarie Egipteanul", pe care a susţinut-o în 1926. În 1921 s-a întors în Serbia şi a fost desemnat profesor la Seminarul din Carloviţ. A predat Noul Testament, dogmatica şi patrologia. La Seminarul din Carloviţ a fost hirotonit ieromonah. În timpul revenirii multor locuitori ai Cehoslovaciei la ortodoxie, Sinodul Bisericii Sârbe l-a trimis pe părintele Iustin ca vicar al episcopului Iosif Cvijovici. Ulterior, sinodul a decis hirotonirea sa în treapta de episcop, dar părintele Iustin a refuzat cinstea episcopală, spunând că nu este vrednic de aceasta.

Arestat de comunişti

Din 1934 a fost numit porfesor la Facultatea de Teologie din Belgrad şi, împreună cu Branislav Petronievici, a pus bazele Societăţii filosofice sârbe (1938). A tradus literatură teologică şi ascetică şi a scris cele două volume ale Dogmaticii. După timpul tulbure al celui de-al Doilea Război Mondial, părintele Iustin a vieţuit mai mult la mănăstirile din zona canionului Ovcar-Kablar, unde a şi fost arestat de autorităţile comuniste. În 1948, după petrecerea unei luni în închisoarea din Belgrad şi eliberarea sa, urmare mijlocirii patriarhului Gavriil, părintele Iustin

s-a retras la mănăstirea de maici Celie. De atunci şi până la sfârşitul vieţii, părintele Iustin a predicat cu neînfricare, fapt pentru care a fost aproape continuu urmărit şi persecutat. Sfântul Iustin este, prin scrierile sale, un critic la adresa mişcării ecumenice.

De ziua Bunei Vestiri a anului 1979, părintele Iustin a adormit întru nădejdea învierii, iar acum mijloceşte înaintea Tronului Celui Preaînalt pentru toţi creştinii ortodocşi.

Călătoria martirică spre Atotfiinţare

Pentru a pătrunde în duhul teologhisirii arhimandritului Iustin Popovici, credem că este util să redăm câteva din gândurile sale, incluse în Dogmatică, şi să descriem, pe scurt, lucrarea Vieţile sfinţilor.

În precuvântarea la primul volum al Dogmaticii, Sfântul Iustin scria: "Mişcat din nefiinţă spre Atotfiinţare, omul, îmbrăcat în formele minunate ale materiei şi duhului, călătoreşte prin tainele minunate ale lui Dumnezeu. Cu cât mai departe este el de nefiinţă şi, respectiv, mai aproape de Atotfiinţare, cu atât mai mult însetează după nemurire şi nepătimire, după nepătruns şi veşnic. Numai că şi către nefiinţare omul este atras în mod tiranic, păcatul şi moartea voind cu nesaţ să-i fure sufletul. Toată înţelepciunea vieţii constă în învingerea nefiinţării din interior şi din exterior şi afundarea în Atotfiinţare. Despre această înţelepciune ne învaţă Sfântul Duh, Care este înţelepciune şi cunoaştere... gândul la Dumnezeu şi la Duhul Sfânt reprezintă, în acelaşi timp, o forţă morală creatoare, care, prin asemănarea cu Dumnezeu, pe calea desăvârşirii ascetice şi harice, înmulţeşte în om vederea şi înţelegerea lui Dumnezeu şi a lumii. Învierea prin Duhul Sfânt este singura artă care, dintr-o creatură pestriţă şi complicată, îl face pe om personalitate asemănătoare cu Dumenezeu, după chipul lui Hristos. Cunoaşterea lui Dumnezeu, în Duhul Sfânt, este compusă, astfel, din acele adevăruri despre Dumnezeu, lume şi om, numite de către Biserica Ortodoxă dogme ale credinţei. De aceea, Dogmatica este ştiinţa despre adevărurile eterne ale lui Dumnezeu, care le sunt descoperite oamenilor, pentru ca aceştia să şi le asume, efectiv, şi prin aceasta să atingă scopul veşnic al existenţei lor, călătoria martirică de la nefiinţă la Atotfiinţare...".

"Vieţile sfinţilor", în 12 volume

Din 1972, arhimandritul Iustin a început să publice o altă lucrare foarte importantă, în 12 volume, despre sfinţii Bisericii Ortodoxe, intitulată Vieţile Sfinţilor. Odată cu editarea Vieţilor sfinţilor, a căror traducere Sfântul Iustin a început-o după cel de-al Doilea Război Mondial, au apărut şi ediţii separate ale vieţilor celor mai cunoscuţi sfinţi sârbi. Lucrarea a devenit normativă, iar obiectul de studiu aghiologie a fost introdus în rândul materiilor obligatorii ale seminarelor teologice din Serbia.

▲ Despre adâncurile metafizice

Sfântul Iustin spunea că sfinţii sunt întrupări vii ale adevărurilor revelate de Dumnezeu, purtători, propovăduitori şi mărturisitori ai acestor adevăruri, iar dogmatistul ortodox trebuie să apeleze, în scrierile sale, la sfinţi, să înveţe de la ei, să fie împreună cu ei în rugăciune, post şi trezvie duhovnicească, fiindcă doar astfel munca lui va fi o lucrare înţeleaptă.

Sfântul Iustin scria că ontologia personalităţii umane înseamnă asemănarea cu Dumnezeu a acesteia. Prin aceasta omului îi sunt descoperite toate puterile dumnezeieşti. "Valoarea omului se dovedeşte prin ceea ce reprezintă lumea sa interioară, care are atingere, în virtutea inconprehensibilităţii sale, cu Realitatea Absolută, purtătorul Căreia se şi face. Menţinând o astfel de legătură, adică asumându-şi infinitatea împărăţiei duhovniceşti, creştinul, în virtutea creşterii sale spirituale, devine fără sfârşit, deşi nu este fără început. Şi, într-adevăr, cine poate cerceta adâncurile metafizice ale omului? Duhul omului tinde, firesc, să înţeleagă tainicul." Având în vedere şi componenta naturală, Sfântul Iustin a răspuns în felul următor marii provocări a antropologiei: "Se poate conchide că omul este om anume pentru că este purtător al darului suprafiresc personal, care se manifestă sub forma desăvârşirii, creaţiei, activităţii mentale". Astfel, Sfântul Iustin scria că tendinţa umană spre eternitate şi nemurire aparţine însăşi firii sufletului omenesc. "Adevărata devenire a omului constă în biruinţa asupra morţii şi transfigurarea finală a sufletului şi a trupului, eliberarea de păcat şi rău, care sunt sursele morţii."


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!