În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
Părintele Nicolae Pogan sub persecuţia comunistă
La rubrica noastră „Memoria Bisericii“, ne-am aplecat puţin asupra unor volume care abordează problematica clericilor întemniţaţi în perioada comunistă. Prin cercetările pe care le efectuăm în arhivele Securităţii, constatăm că mulţi clerici nici măcar nu sunt amintiţi în astfel de volume. Unul dintre aceştia este părintele vrâncean Nicolae Pogan. Acesta s-a născut la 11 februarie 1906, în familia agricultorului Ioan Pogan din Bârseşti, judeţul Putna. După şcoala primară, întreruptă între 1916 şi 1918 de Marele Război, tânărul Nicolae Pogan a urmat Seminarul „Sfântul Gheorghe“ din Roman, pe care l-a absolvit în anul 1931. În acelaşi an primeşte darul preoţiei pe seama parohiei vrâncene Spulber. Totodată, urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, pe care însă nu reuşeşte să o finalizeze din cauza dificultăţilor de ordin material. La îndemnul preotului Vasile Boldeanu, Nicolae Pogan se înscrie în Mişcarea Legionară. Activează convins fiind de justeţea proclamării devizei creştine pe care o lansase această organizaţie politică. Însă aceeaşi convingere nu o mai avea în timpul guvernării naţional-legionare, când a fost rezervat. După instaurarea regimului comunist, este urmărit permanent de autorităţi, numai şi pentru faptul că era păstor de suflete. Câteva delaţiuni ale unor fideli ai partidului unic determină arestarea părintelui la 28 aprilie 1949. Este anchetat permanent la Securitatea din Focşani în privinţa trecutului său politic, adică împotriva „mişcării muncitoreşti din România“. Deoarece nu existau probe împotriva sa, în martie 1951, părintelui Pogan i s-a dat o decizie de internare administrativă în colonie de muncă pentru 24 de luni. La 27 martie 1951 este trimis în colonia de muncă de la Midia, apoi, în iulie 1953, mutat la Oneşti. Este pedepsit pentru încercările sale de a-şi alina suferinţele fizice. De pildă, la 16 ianuarie 1952, este găsit la şantierul Ecluză-Port cum se încălzea „la un foc făcut din traverse de cale ferată“. Detenţia administrativă, adică termenul de muncă forţată, i se prelungeşte cu alte 24 de luni. Ulterior, în 22 martie 1954 este mutat în ancheta Securităţii din Bârlad, sub acuzaţia de „activitate contra clasei muncitoare“. Sub torturile fizice ale anchetatorilor, părintele Pogan îşi reafirmă nevinovăţia faţă de regim. Însă anchetatorii aveau nevoie de probe împotriva sa. În ianuarie-iulie 1955 sunt anchetaţi mai mulţi martori care denunţă aşa-zisele fapte criminale ale preotului Pogan din vremea implicării sale în militantismul politic. Astfel, Securitatea îi confecţionează un trecut politic „criminal“ părintelui Pogan care să-l trimită în justiţie. Prin Sentinţa nr. 389 din 26 septembrie 1955 a Tribunalului Militar Iaşi, Nicolae Pogan este condamnat la 6 ani temniţă grea pentru infracţiunea de „activitate intensă contra clasei muncitoare“. Deoarece instanţa a socotit prevenţia începând cu aprilie 1949, atunci părintele Pogan a fost eliberat în data de 27 septembrie 1955. A revenit acasă, între păstoriţii săi de la Spulber. Dar bucuria a fost de scurtă durată. La 25 ianuarie 1958 este „prevenit“ de Securitate, pentru ca o lună mai târziu să primească o decizie de trimitere în lagăr de muncă pentru 36 de luni. A fost trimis la Periprava, la recoltarea stufului.
La 23 februarie 1961 a fost eliberat. Nu s-a mai putut întoarce în parohia sa de suflet, ajungând să slujească în localitatea vrânceană Vintileasca. Aici a slujit până în 1983, când a ieşit la pensie. La 15 septembrie 1984 a trecut la cele veşnice, fiind înhumat în cimitirul Mănăstirii Cernica, de lângă Bucureşti.