Munteancă în copilărie, ieșeancă la vârsta studiilor și a maturității, cu o carieră medicală împlinită la Cabinetul stomatologic „Sfântul Pantelimon” al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, doamna dr. Aurelia Luchian
10 Noi, 2024
Părintele Teodor Gorea la împlinirea a 70 de ani de preoţie
Părintele iconom stavrofor Teodor Gorea a împlinit de curând 70 de ani de slujire preoţească şi 93 de ani de viaţă. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, a poposit în prima duminică din Postul Crăciunului în Parohia Grădişte, municipiul Arad, pentru a-i ura „La mulţi ani!“. IPS Timotei i-a înmânat părintelui Teodor o diplomă de recunoştinţă pentru viaţa închinată slujirii Bisericii Ortodoxe Române, felicitându-l pentru dăruirea cu care săvârseşte la fiecare Sfântă Liturghie.
Părinte, spuneţi-ne câte ceva despre familia din care proveniţi, din Basarabia.
Noi suntem din familie de Costin, familie de răzeşi şi de mazili. Mazilii erau un fel de soldaţi, conducători de oşti. Ei aveau harnaşamentele pentru cai şi armamentul gata pregătite, iar în caz de război, când îi anunţa voievodul Moldovei că năvălesc tătarii sau turcii, aprindeau focuri pe dealuri, semnalizând pericolul de la graniţă. De aceea li se mai spunea şi „movili“.
La noi nu au fost iobagi, ci întregul sat a fost un sat de răzeşi. Ştefan cel Mare, după una din bătăliile sale cu turcii, i-a adus pe ostaşi în zona Basarabiei de azi, şi fiind pământuri pustii, le-a dat pământuri şi le-a zis: „Aici sunt Costin, aici Stoian, aici Bălan, aici Sârbu...“ Şi de atunci au rămas cu pământurile.
Cum s-a simţit în Basarabia procesul de rusificare?
Cum ungurii din Ardealul de Nord îi obligau pe români să înveţe şi să-şi spună rugăciunile în limba maghiară, aşa şi la noi s-a dus un intens proces de rusificare. Uite, mama mea era din sat românesc pur, în care se slujea la biserică în limba română, dar ea îşi spunea rugăciunile în ruseşte. I-am zis: „Mamă, dar cum le spui în ruseşte?“, şi mi-a răspuns: „Aşa ne-a învăţat la şcoală“. Pe urmă le-a stricat numele, cum au făcut şi ungurii aici: dacă chema pe cineva Vasile, îi spunea Vasea, din Nicolae l-au schimbat în Colea, din Teodor în Fiodor sau Fedea. Toate astea ca să-şi piardă identitatea. Au rusificat mai ales intelectualii şi pătura nobililor, trimiţându-i la şcoli înalte, chiar şi la Moscova.
Între 1918 şi 1940 au răsuflat şi românii mai uşuraţi, dar după 1940 procesul de rusificare a fost şi mai dur. Dacă nu se năşteau Hitler şi Stalin, alta era istoria lumii. Aceştia au bulversat viaţa popoarelor...
Unde aţi făcut studiile, părinte?
Şcoala primară, patru clase, am făcut-o în satul natal, în Ordăşeşti, judeţul Orhei. Apoi am făcut Seminarul Teologic la Chişinău. Durata lui era de 10 ani, după cei patru de şcoală generală. Când terminai primii patru ani de liceu, puteai fi cantor sau diacon şi abia după ultimii şase puteai fi preot, aceşti ani fiind un fel de postliceală.
Facultatea am terminat-o la Cluj. Am făcut doi ani la Academia Teologică din Oradea, care fusese mutată la Timişoara, iar apoi mi-am continuat studiile la Cluj, unde mi-am luat licenţa la Istoria Bisericii cu lucrarea „Veniamin Costachi, ctitor de şcoli“, în anul 1952.
Cum aţi ajuns în părţile noastre?
În 1940, după cedarea Basarabiei la ruşi, am fugit pentru prima dată. Ne-am aciuat prin Moldova şi apoi ne-am întors înapoi, după ce Armata română a trecut Prutul. În 1944 am fugit a doua oară din Basarabia şi am ajuns până în Dolj, unde am slujit un an în Parohia Sadova.
Când am ajuns în Dolj, m-am prezentat la primărie, unde am fost întrebat de ce am venit, că doar şi acolo sunt oameni. Apoi au văzut şi ei de ce am venit de acolo, ajungând şi la noi acelaşi regim.
Când aţi fost hirotonit?
Am fost hirotonit la lăsatul secului la Postul Crăciunului, în 14 noiembrie 1943, pentru Parohia Chipeşca, judeţul Orhei.
Cum a fost în prima parohie?
A fost bine. Erau o mulţime de neamuri de ale mamei mele, parohia fiind la 2 km de satul natal al mamei. Eram ca şi acasă. Au fost oameni deosebiţi, se ajutau unii pe alţii. Nu simţeau că erau sărmani. Sărea tot satul în ajutorul celor nevoiaşi sau al văduvelor de război. Păcat că n-am putut sta acolo decât câteva luni.
După scurtul episod din Dolj, pe unde v-a purtat viaţa?
Am venit în judeţul Timiş, unde mi-au dat un sat mic, izolat, cu puţini locuitori, satul Checheş. Azi nu mai există, s-a desfiinţat, deşi erau oameni tare buni. Aici am stat cinci ani.
Apoi m-am dus la episcopul Nicolae Popovici al Oradiei. Un om extraordinar!... M-a măsurat de sus până jos şi mi-a zis: „Fă cerere!“ Aşa am ajuns în Parohia Sâmbăta din judeţul Bihor. Şi aici am stat tot cinci ani, după care m-am mutat în judeţul Sălaj, la Parohia Bănişor, unde am stat 17 ani. Aveam două sate - Bănişor şi Ban - al căror nume nu au putut ungurii să le schimbe. Aici am refăcut biserica, ce era pe un dâmb şi, având loc alunecări de teren, s-au crăpat zidurile. Am lucrat în rând cu oamenii şi am făcut şi casă parohială. Oamenii au fost foarte apropiaţi, nu mă uită nici acum. M-au chemat anul acesta la sărbătorirea a 800 de ani de existenţă documentară a satului, dar n-am putut merge. Acolo au fost toţi greco-catolici, dar după 1990 au rămas toţi în Biserica Ortodoxă.
După Bănişor am revenit în Bihor, la Gepiu, unde am stat 14 ani, până ce am împlinit 62 de ani, când am ieşit la pensie.
După ieşirea la pensie unde aţi plecat?
M-am întors la Timişoara, unde au trăit părinţii mei. Am făcut cerere şi am fost îmbisericit de IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, la Parohia Mehala din Timişoara, unde am stat 17 ani. Aici n-am simţit că sunt pensionar. Preoţii mi-au dat rând cu ei ca şi când aş fi fost paroh. Oameni deosebiţi!... Apoi, decedându-mi soţia, am venit la Arad, la fiica mea, şi din anul 2000 slujesc la Parohia Grădişte.
Cum l-au văzut oamenii pe preot în acele vremuri grele pentru Biserică?
Mai apropiaţi erau oamenii de preot în perioada comunistă decât acum. Erau mai dârji în apărarea credinţei şi a ceea ce aveau în suflet, nu ca acum. De exemplu, într-o parohie, de Paşti, un diriginte de la şcoală a notat toţi copiii care au mers la biserică. După aceea a făcut şedinţă cu părinţii şi i-a muştruluit. Atunci s-a ridicat un părinte şi i-a zis: „Cine îi dă să mănânce copilului? Acela îi şi porunceşte ce să facă şi unde să meargă!“ Oameni dârji!... Ce se întâmplă acum este opera comuniştilor. În oameni s-a băgat frica de cei de lângă ei. Aşa omul a trăit în frică şi singurătate, ceea ce a dus la egoism.
La 70 de ani de preoţie, privind în timp, cum vă vedeţi preoţia?
La început a fost prea bună, apoi a venit calvarul: mutările, copiii, comuniştii... Am avut însă un principiu, că te urmăreau cei de la Securitate: să-mi ţin gura. Nu s-a agăţat nimeni de mine, nici nu mi s-a propus să colaborez cu ei.
Dacă ar fi să daţi un sfat, după atâţia ani de preoţie şi de viaţă, pentru cei mai tineri şi foarte tineri în slujire, care ar fi acela?
Să-şi iubească slujirea, chemarea ce au primit-o de la Mântuitorul şi să nu caute să se impună în faţa oamenilor cu duritate sau să-i ocărască, ci să fie blânzi ca mieii. Să se adapteze oamenilor, să-i transforme, cu duhul blândeţii, prin bunătate şi prin datoria împlinită, ducându-i acolo unde trebuie: la Hristos. Prin preot trebuie să Se vadă Cel care i-a dat harul, adică Hristos.
Scurte date biografice
S-a născut la 1 iulie 1920 în satul Ordăşeşti, judeţul Orhei, din familie de răzeşi. Face şcoala primară în satul natal, apoi Seminarul Teologic din Chişinău. Este hirotonit preot în 14 noiembrie 1943 pentru Parohia Chipeşca, judeţul Orhei.
S-a refugiat dincoace de Prut în 14 martie 1944, ajungând preot la Sadova, judeţul Dolj, pentru un an. Slujeşte apoi ca preot în parohiile Checheş (jud. Timiş) - 5 ani, Sâmbăta (jud. Bihor) - 5 ani, Bănişor (jud. Sălaj) - 17 ani, Gepiu (jud. Bihor) - 14 ani.
Iese la pensie la 62 de ani, slujind ca preot pensionar la parohiile Mehala din Timişoara - 17 ani, şi Grădişte din Arad - din anul 2000 până în prezent.
Termină Institutul Teologic din Cluj în 1952 cu media 9,12, având ca temă de licenţă „Veniamin Costachi, ctitor de şcoli“.
PS Valerian, episcopul Oradiei, îi acordă rangul de iconom (protopop onorar) în 30 octombrie 1960, iar IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, îi dă rangul de iconom stavrofor în 27 februarie 2011.
În 2011 primeşte şi Diplomă de Excelenţă acordată de secretarul de stat Vasile Timiş din cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.
La 70 de ani de preoţie, în 17 noiembrie 2013, primeşte din partea IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, un tomos prin care i se recunosc meritele deosebite în slujirea Bisericii şi a patriei.
