An omagial
Sursa: www.fototecaortodoxiei.ro / Biserica Zlătari în anii ‘30 ai secolului trecut

Părintele Toma Chiricuță, misionarul mărturisitor

Pr. Nicolae Dascălu, 06 Iunie 2017

Recunoscut în București ca unul dintre cei mai iscusiți predicatori și apologeți din perioada interbelică, părintele Toma Chiricuță a continuat să fie un păstor duhovnicesc curajos și entuziast propovăduitor al valorilor creștine și în plină perioadă proletcultistă. Biserica Zlătari de pe Calea Victoriei devenea neîncăpătoare de fiecare dată când el urca la amvon și vorbea oamenilor cu elan profetic.

Prin anii 1955-1960, cuvântările părintelui Toma erau adevărate lecții de religie pentru tânăra generație, sufocată de orele de marxism-leninism și materialism „știin­țific”. Student la Politehnică în acei ani, inginerul Eugen Andronic ne scria recent din Ohio (SUA) amintirile sale: „...Părintele urcat sus, la amvon, cu o prestanță academică, ne tălmăcea cu erudiția care-l caracteriza înțelesurile adânci din Psalmii prorocului David. Insista asupra fiecărui cuvânt și uneori zăbovea asupra unui singur verset, în expunerea din seara respectivă. Îmi amintesc cum unii ascultători luau notițe, cu toată atenția. Totdeauna biserica era plină”. Între studenții teologi apropiați părintelui Toma s-a aflat în perioada de tinerețe și viitorul mare duhovnic, predicator și profesor de teologie Constantin Galeriu.

Fiu de preot din ținuturile Tutovei, părintele Toma s-a născut la 6 iunie 1887 în localitatea Odaia-Bursucani, aproape de Bârlad. A urmat studii strălucite de teologie și filosofie, la București și la Leipzig, în Germania, iar din anul 1913 și-a dedicat întreaga viață slujirii Sfântului Altar. Făcea parte dintr-o generație pentru care demnitatea de român și de creștin alcătuia un titlu de noblețe, o onoare și o mare responsabilitate. A fost confesor militar pe frontul Primului Război Mondial, preot slujitor și profesor de religie, filosofie și germană la Bârlad și Botoșani, iar din 1926 a fost chemat să fie paroh la Biserica Zlătari din București. Nichifor Crainic scria cu admiraţie despre activitatea pastorală a noului paroh. Timp de 36 de ani a tămăduit boli sufletești și i-a întărit pe oameni în credință, prin cuvântul rostit sau tipărit și prin fapte de milostenie. Predica sa înflăcărată, din biserici sau de la microfonul Radio România, articolele de zidire sufletească din paginile publicațiilor periodice aprindeau candela credinței în inimile tulburate de valurile unei lumi imprevizibile. În deceniile trei și patru din veacul al XX-lea a imprimat cărți de predici, manuale școlare și scrieri apologetice, precum și două periodice de cultură și spiritualitate creștină, „Floarea Darurilor”, lunar, și „Ortodoxia”, săptămânal.

Interdicțiile severe impuse de regimul comunist prezenței bisericești în spațiul public i-au redus posibilitățile de exprimare prin cuvântul tipărit, însă nu i-au anihilat fervoarea misionară din spațiul liturgic. Glasul său tunător a continuat să răsune liber și demn de la amvon. Patriarhul Justinian îl prețuia, l-a cooptat în echipa de redactare a „Mărturisirii de credință ortodoxă”, publicată în 1952, și l-a ajutat de multe ori să treacă peste încercările care deveneau tot mai dificile. Din cele cinci dosare aflate în arhivele CNSAS se constată că Securitatea l-a supravegheat de aproape o lungă perioadă de timp. Din miile de pagini raportate de agenți și informatori revine obsedant clișeul de îelement dușmănos și militant activ al cultului ortodox”, o mărturie indirectă a faptului că părintele Toma urma cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Tu fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, slujba ta fă-o deplin! (2 Timotei 4, 5). Predicile îi erau ascultate și rezumate de urmăritori, dar la o lectură atentă a filelor îngălbenite nu reiese decât că venerabilul preot își făcea conștiincios datoria. Concluzia anchetatorilor era însă alta: „Prin predicile pe care le ține în cadrul slujbelor religioase din biserică, comentează în mod dușmănos unele realizări ale regimului nostru sau URSS, combate cu multă obrăznicie (sic!) tezele și concepțiile materialiste despre viață și societate, căutând să opună acestor teze concepții și citate mistice religioase” (Arhiva operativă, Dosar nr. 9390, vol. 1, p. 8).

Cum putea oare să tacă un om pasionat din tinerețe de dialogul între credință și cultură, teologie și știință? Părintele Chiricuță publicase încă din 1910 la București volumul „Religia omului de știință”, cu o prefață de savantul Nicolae Paulescu. El vorbea încă din 1915 la cercurile didactice de la Botoșani despre înțelegerea lui Einstein sau despre Eminescu pedagog, scria cu pasiune manuale școlare în care arăta complementaritatea dintre trăirea religioasă și cunoașterea științifică.

În contrast cu ideologia totalitară atee, predicile sale erau considerate dușmănoase” la adresa regimului, deși ascultătorii săi fideli vedeau în el un mărturisitor al dreptei credințe și un apărător al libertății și demnității umane. Într-o zi din anul 1961, la vârsta de 75 de ani, a fost ridicat din biserică de organele de represiune, arestat, anchetat și umilit în spațiile concentraționare ale poliției politice de atunci. Părintele Toma nu s-a lăsat doborât. Libertatea controlată a octogenarului a fost una a slujirii și mărturisirii. Chiar dacă a trebuit să părăsească biserica unde slujise peste trei decenii, îl regăsim în anii senectuții, cu aceeași fervoare a trăirii creștine, înconjurat cu dragoste de fii și fiice duhov­nicești, la bisericile Ferentari, Apostol sau Popa Tatu din Capitală.

În postfața unei cărți de predici publicate de Editura Anastasia în anul 1996, Anadina Lungu-Chiricuță, una dintre fiicele părintelui, zugrăvește portretul spiritual, intelectual și uman al tatălui ei: „Cu studiile lui de filosofie, pedagogie, psihologie, cu germana mânuită perfect, ar fi putut să rămână în învățământ, în cadrele căruia el a optat până în 1948. Convingerea lui era însă că neamul nostru, ca să devină el însuși, ca să urce în lumina hărăzită lui, are nevoie de trei categorii de slujitori: preoți, profesori și artiști. El a optat pentru preoție, socotind-o cheia magică ce deschide ușa formării și a evoluției omului, și a evoluției unui popor. De o energie neobiș­nuită, un bun organizator, bântuit mereu de idei noi, era continuu și variat în mijlocul oamenilor, încercând să răspundă problemelor lor” („Anul în predici”, p. 237).

Părintele Toma Chiricuță a trecut pragul veșniciei la 17 noiembrie 1971. Își doarme somnul de veci, alături de prezbitera Virginia, în cimitirul Bellu Evanghelic din București. Au rămas în urma lui lumina credinței împărtășite către sufletele multor oameni, predicile pline de har și cei patru copii care i-au cinstit, fiecare cu darul său, numele și virtuțile pe care le-a cultivat întreaga viață. Fiul său, prof. dr. Ion Chiricuță (1918-1988), medic renumit, a fost directorul Institutului Oncologic din Cluj-Napoca, iar instituția îi poartă astăzi numele. Nepotul părintelui Toma, prof. dr. Ion-Christian Chiricuță, doctor în fizică și în medicină, specialist în domeniul radioterapiei, continuă nobila profesie a tatălui său, de a aduce vindecare multor oameni aflați sub crucea suferinței.

Chipul părintelui Toma Chiricuță de misionar mărturisitor al Ortodoxiei, prin cuvânt și prin fapte, în vremuri de încercare, rămâne pentru noi, slujitorii de astăzi ai Bisericii, un model de păstor duhovnicesc și o făclie de Înviere.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!