Lumina educaţiei
Părinți responsabili - copii armonioși

Părinți responsabili - copii armonioși

Facem un plan înaintea nașterii copilului, ne spunem că nu vom repeta greșelile propriilor părinți sau pe cele pe care le-am făcut cu frații mai mari, că vom împlini nevoile care nu ne-au fost satisfăcute și că, bineînțeles, vom reuși să atingem aceste obiective. Însă noi provocări interioare și exterioare nu încetează să apară și planurile se mai năruiesc. Rolul de părinte nu a fost niciodată ușor și este într-adevăr foarte diferit, în funcție de cum este construit fiecare copil și de provocările fiecărei generații.

Generațiile noi de părinți din România se apleacă din ce în ce mai mult asupra nevoilor propriilor copii. Sunt mai atenți la a căuta informații și ajutor, mai sensibili la cerințele acestora, uneori mai hiperprotectivi, de teama unui posibil pericol, alteori mai puțin prezenţi acasă pentru că vor să le ofere copiilor un confort material, deși, adesea, sunt conștienți de impactul pe care atitudinile parentale nepotrivite le pot avea asupra copiilor.

Dacă întrebăm părinții ce le doresc copiilor, vom afla că le doresc, în forme diferit exprimate, „tot binele”. Și așa este, orice părinte dorește binele copilului său, indiferent de vârsta la care se află acesta. Pentru că părinții, în mod normal, au o capacitate extraordinară de a-și iubi copiii.

Facem un plan înaintea nașterii copilului, ne spunem că nu vom repeta greșelile propriilor părinți sau pe cele pe care le-am făcut cu frații mai mari, că vom împlini nevoile care nu ne-au fost satisfăcute și că, bineînțeles, vom reuși să atingem aceste obiective. Citim o grămadă de cărți, audiem o mulțime de sfaturi ca să ne pregătim. Însă noi provocări interioare și exterioare nu încetează să apară și planurile se mai năruiesc. Rolul acesta de părinte nu a fost niciodată ușor și este într-adevăr foarte diferit în funcție de cum este construit fiecare copil și de provocările fiecărei generații.

Mitul „părintelui perfect”

Este ușor să faci un părinte să se simtă vinovat și să îi atribui toată răspunderea, pentru că el și-o asumă în general din tot sufletul și știe cât de mare este responsabilitatea lui. Însă nu doar părinții contribuie la creșterea copiilor, ci tot mediul lor înconjurător: familia extinsă, grădinița sau școala, mediul social și cultural în care aceștia trăiesc etc. Toți adulții care interacționează cu copiii au un impact semnificativ asupra lor. Este bine cunoscut faptul că numărul crescut de persoane și de experiențe noi și pozitive cu acestea îi ajută să crească frumos și armonios și să devină mai puternici și independenți în fața provocărilor vieții.

Specialiștii implicați în lucrul cu copiii spun că părinții fac repetitiv două greșeli: sunt hiperprotectivi și îi răsfață. Respectiv, îi protejează excesiv fără să le dea posibilitatea să aibă un număr semnificativ de interacțiuni necesare dezvoltării lor și fac lucruri în locul lor, când ei ar putea să le realizeze singuri.

Alte „greșeli” intervin din cauza propriilor neputințe, a lipsei de experiență și a gradului de maturitate la care am ajuns atunci când copilul intră în viața noastră. Presiunea unei „vinovății” excesive este deseori blo­cantă și conduce adesea tot la hiper­protecție și nu la un răspuns util copiilor în comportamentul parental.

Cel mai util ar fi ca, înainte de a merge mai departe, să demontăm mitul „părintelui perfect”. Gândiți-vă că suntem ființe umane și, oricât de complecși și de minunați am fi, în realitate suntem într-o permanentă creștere interioară dată de interacțiunea dintre felul în care suntem construiți intrinsec și modalitatea în care alegem să răspundem printr-un comportament în exterior.

Facem aceste alegeri în fiecare moment. Și ar fi absurd să ne așteptăm să fie toate desăvârșite și în concordanță cu nevoia de creștere din acel moment a copilului nostru.

Ceea ce contează nu este să nu greșim niciodată, ci să nu persistăm în greșeli. Iar primii care ne iartă imediat și nu mai revin asupra deciziei sunt tocmai beneficiarii direcți, și anume copiii noștri. Important este să ne iertăm și noi înșine și să nu rămânem blocați.

 Reperele interioare reprezentate de caracter, valori, cunoștințe necesare, alături de sfaturile specialiștilor în dezvoltarea copiilor, se constituie într-un ghid care ne spune pe ce cale să apucăm. Ele sunt acea „Stea a Nordului” care, chiar dacă nu reușim să o atingem, ne ghidează totuși pașii pe drumul de „reîntoarcere acasă”.

Cunoaşterea copilului în unicitatea și specificul său

Concluzionând, atitudinea dezarmată a părintelui sau sentimentul de neputință în fața modelelor parentale ideale promovate de cursurile de parenting nu ajută deloc. Este util să le păstrăm ca repere, dar să ne propunem și să ne străduim să realizăm schimbări mici și susținute conștient, până când ele devin obișnuințe utile pentru familia noastră.

Primul reper pe care trebuie să îl căutăm și la care putem lucra suntem noi, „mama și tata”, cei care reprezentăm principalul mediu de susținere și conținere. Următorul este întotdeauna copilul și complexitatea dimensiunilor sale. Atenția noastră ar trebui îndreptată la a cunoaște copilul în unicitatea sa și în specificul său, dat de vârsta la care se află. Nu toți copiii se nasc echilibrați, așa cum nici creșterea lor, în funcție de etapa de dezvoltare la care se află, nu este echilibrată. Perfecțiunea este, și în cazul lor, un ideal. Însă putem fi conștienți și atenți la a-i ajuta să își dezvolte, așa cum au nevoie, în funcție de vârsta pe care o traversează, toate dimensiunile ființei lor. Este important să ținem cont și să ajutăm copilul în dezvoltarea fizică, cognitivă, emoțională, socială și spirituală. Dacă oferim suport și favorizăm experiențe doar într-o zonă sau omitem o dimensiune, vom produce dezechilibre.

Al treilea reper este, așa cum spuneam, mediul de creștere al copilului. Chiar dacă amprenta pe care părinții o pun în educația copilului este semnificativă și foarte importantă în primii șapte ani, acei renumiți „șapte ani de acasă”, provocările survenite în mediul social extins familiei, în mediile școlar și cultural, susțin dezvoltarea sau pot conduce la dezechilibre notabile și greu recuperabile. Dacă părintele este cel care iubește copilul și este dispus, cu toate neputințele lui, să facă o schimbare, celelalte componente ale mediului sunt mai puțin cooperante și nu de puține ori opace. Schimbările acestea se produc în timp și cu eforturi. Iar dacă așteptăm ca mediul să se schimbe fără să avem o contribuție, ne înșelăm. Părinții „pățiți” încearcă și doar dacă își unesc forțele reușesc să producă schimbări. Însă acest efort al lor, chiar dacă ajută o generație de copii, produce dezechilibre în propria familie. Pentru că cele mai patimașe sunt mamele ai căror copii se află în suferință. Toată lupta lor, demersurile și timpul investit le răpesc din timpul oferit propriilor copii. Nu același lucru se întâmplă atunci când tații sunt mai implicați.

A fi conștient de pericolele mediului actual de dezvoltare a copilului, precum și a preîntâmpina situații viitoare nefavorabile cad în România de astăzi tot pe umerii părinților.

Ca specialist, îndemn tații să se implice, să apere, să susțină, să aducă o contribuție semnificativă în crearea unui mediu socio-cultural benefic atât în prezent, dar și pe viitor, în care copiii noștri să se dezvolte armonios.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!