Moldova
Patriarhii Antiohiei care au vizitat Moldova de-a lungul istoriei

Patriarhii Antiohiei care au vizitat Moldova de-a lungul istoriei

Pr. Prof. Dr. Ion Vicovan, 23 Septembrie 2016

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Biserica lui Hristos din Moldova va fi vizitată, la sfârşitul acestei săptămâni, de către Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei.

Biserica Antiohiei, de origine apostolică, întemeiată ca urmare a predicii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel („în Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creştini“ - Faptele Apostolilor 11, 26), a căzut în secolul al VII-lea sub stăpânire musulmană. Iniţial, sediul acestei Biserici, recunoscută la cel de-al doilea Sinod Ecumenic pe locul al III-lea în diptice, a fost la Antiohia Siriei, ulterior s-a mutat la Damasc.

Această vizită nu este una singulară, ci ea continuă o multiseculară tradiţie, adăugându-se la şirul de vizite pe care ierarhi, şi nu numai, ai acestui apostolic scaun bisericesc, l-au înscris în istoria relaţiilor dintre Patriarhia Antiohiei şi Ţările Române, respectiv Biserica Ortodoxă Română. Menţionăm că Ţările Române au fost vizitate în decursul timpului de mulţi ierarhi de seamă, clerici, monahi şi teologi. Ei proveneau atât din Patriarhiile Apostolice (Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim), cât şi din Bisericile Ortodoxe naţionale (Patriarhia Rusă, Sârbă, Bulgară ş.a.) sau din Sfântul Munte Athos. Precizăm că Patriarhiilor istorice amintite, Locurilor Sfinte, Sfântului Munte Athos şi altor Biserici (sârbă, bulgară şi altele) le-au fost închinate, de către Moldova şi Ţara Românească, mănăstiri şi schituri, sau li s-au făcut nenumărate şi însemnate acte de danii constând în cărţi, veşminte, obiecte de cult, proprietăţi, bani etc.

În acest sens amintim că în Moldova, Patriarhia Antiohiei avea închinate Mănăstirea Popăuţi (Botoşani), împreună cu moşiile ei, Aroneanu (Iaşi), ca şi domeniile Baloşeşti şi Băcioaia din judeţul Vaslui. De pe la sfârşitul secolului al XVI-lea, patriarhii Antiohiei, precum şi cei ai celorlalte patriarhate ortodoxe, ştiau că „se pot bizui pe influenţa domnilor moldoveni, atât la Poartă, cât şi la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, cea mai importantă dintre comunităţile creştine din Imperiul Otoman“.

Descrierile lui Paul din Alep, izvoare istorice preţioase pentru trecutul Bisericii noastre

Dintre patriarhii Antiohiei care au venit în Moldova amintim pe Ioachim V. Dau şi Macarie III Zaim, ei devenind oaspeţi ai curţii domneşti din Iaşi, de unde plecau nu numai cu însemnate daruri în bani, veşminte, odoare, cărţi, manuscrise sau tipărite, dar şi cu sprijinul acordat comunităţilor lor pe lângă factorii politici şi bisericeşti determinanţi din turcocraţie. Concret, în 1587, Patriarhul Ioachim V. Dau, călătorind spre Rusia, a trecut prin Suceava, unde a fost întâmpinat de Gheorghe Movilă, pe atunci episcop de Rădăuţi, căruia i-a dăruit o icoană reprezentând Fecioara cu Pruncul Iisus şi Sfântul Nichita (păstrată în tezaurul Mănăstirii Suceviţa, ctitoria movileştilor). Însă, cea mai cunoscută călătorie a vreunui patriarh antiohian este cea a lui Macarie III Zaim (1647-1672), împreună cu fiul său, diaconul Paul din Alep, ei peregrinând prin Ţara Românească, Moldova, Ucraina şi Rusia. Călătoria lor a durat peste şapte ani (1652-1659), dintre care patru i-au petrecut printre români. Această vizită avea un dublu scop: strângerea de milostenii pentru credincioşii Patriarhiei Antiohiei şi de întărire şi susţinere a Ortodoxiei în Ţările Române şi Rusia. Cu această ocazie, Paul din Alep a realizat o descriere detaliată a călătoriei sale, consemnând fapte politice petrecute atât în Moldova (sfârşitul domniei lui Vasile Lupu şi începutul domniei lui Gheorghe Ştefan), cât şi în Ţara Românească (sfârşitul domniei lui Matei Basarab, domnia lui Constantin Şerban Basarab şi urcarea pe tron a lui Mihnea Radu). Pe lângă faptele politice, însemnările lui Paul de Alep conţin şi descrieri ale unor monumente de artă, precum şi aspecte din viaţa social-economică şi bisericească.

Descrierile lui Paul din Alep, prin mulţimea, frumuseţea şi ineditul lor, au devenit preţioase izvoare istorice pentru trecutul Bisericii noastre. Consemnări deosebite ne-a lăsat cu privire la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ („nu se află loc nici cât ai pune un deget care să nu aibă sculptură“), mănăstirile „Sfântul Sava“, Golia (despre turnul Goliei afirmă „că este vechi şi nu are asemănare în aceste ţări la înălţime, lărgime şi măreţie“), Galata, Biserica Barnovschi, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou“ (Nicoriţă), toate din Iaşi. Tot el se referă la existenţa „unui mare colegiu românesc“ pe lângă Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“. Importante sunt descrierile ceremoniilor de la curtea lui Vasile Lupu, precum şi modul de organizare a Bisericii din Moldova, ca mitropolie cu episcopii sufragane, pe locul întâi amintind Romanul. Descriind Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“, diaconul Paul din Alep acordă o atenţie deosebită „Sfintei Parascheva cea nouă din Bulgaria“ la „ale cărei moaşte s-a închinat şi pe care le-a sărutat“. Precizăm şi faptul că în timpul acestei călătorii, Patriarhul Macarie a fost şi oaspetele Episcopului Anastasie III al Romanului, unde a slujit în ziua de 13 noiembrie, ziua de pomenire a Sfântului Ioan Gură de Aur, chiar cu felonul marelui Gură de Aur, aflat, până astăzi, în patrimoniul Catedralei Arhiepiscopale din Roman.

Pe lângă cei doi patriarhi pomeniţi mai sus, Moldova a mai fost vizitată de patriarhii Neofit (a participat, în 1693, la înmormântarea lui Constantin Cantemir, rămânând în Moldova până în primăvara anului 1694), Athanasie IV Dabbas (a vizitat Moldova pe la 1700, primind în dar, din partea Sfântului Mitropolit Antim Ivireanul şi a Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, o tiparniţă cu litere în limba arabă, pe care a instalat-o la Alep; în această tiparniţă, cu o lungă durată de existenţă, au fost tipărite multe lucrări pentru arabii ortodocşi), Silvestru (a vizitat Moldova în două rânduri: 1729-1730 şi 1744-1749. În timpul celei de-a doua vizite a înfiinţat, cu sprijinul financiar al domnitorului Constantin Mavrocordat, tipografia arabă la Iaşi (în 1746), instalând-o la Mănăstirea „Sfântul Sava“, stavropighia Sfântului Mormânt. În această tipografie s-au tipărit, între anii 1745-1747, însemnate lucrări pentru apărarea Ortodoxiei, precum şi antimise, la ea lucrând doi meşteri din Liban (Mihai Bazzi din Tripoli şi diac. Girgis din Alep).    

În cadrul acestor relaţii amintim, din punct de vedere cultural, tălmăcirea, în limba arabă, a lui Hristodul, episcop de Gaza şi Ramla, a Mărturisirii de credinţă a Sfântului Ierarh Petru Movilă, tradusă, discutată şi îndreptată la Sinodul de la Iaşi din anul 1642, copii ale acestei traducerii lui păstrându-se în bibliotecile de la Vatican, Alep şi Damasc. La aceasta se adaugă traducerea în limba arabă a primei cărţi a principelui Dimitrie Cantemir, Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul, traducere realizată de Athanasie Dabbas, fost patriarh al Antiohiei ş.a..

Vizitele au continuat şi după cel de-al Doilea Război Mondial. Astfel, Patriarhul Alexandru III a vizitat Biserica Ortodoxă Română în anii 1951 şi 1954, iar Patriarhul Elias IV a fost oaspetele Bisericii noastre în anul 1974.

La cele de mai sus adăugăm, pe de o parte, că fiii acestei istorice Biserici sunt cei mai persecutaţi creştini din lume în ultimii ani, dând o mulţime de martiri aici, pe pământ, şi o mulţime de rugători sus, în ceruri, iar pe de alta, ajutorul financiar acordat de Patriarhia Română în urma colectei realizat în anul 2014 pentru Patriarhia Antiohiei, ca semn al solidarităţii şi frăţietăţii creştine. Sub acelaşi semn se înscrie şi vizita de acum a Preafericitului Părinte Patriarh Ioan al X-lea în Moldova. 

„Biserica noastră cea sfântă se roagă, înainte de orice, lui Dumnezeu pentru pacea a toată lumea“

Preafericirea Sa va fi prezent în România în perioada 23 septembrie – 1 octombrie 2016. În timpul primei vizite făcute în Patriarhia Română, a dat mărturie în cuvântul rostit pe 24 noiembrie 2014, la Bucureşti, a consemnat marea sa recunoştinţă şi a cerut preoţilor antiohieni să se roage pentru fraţii milostivi prin aceste cuvinte: „Sfântul Pavel în Epistola către Timotei spune: Te rog înainte de toate să faci cereri şi rugăciuni pentru toţi oamenii, adică şi pentru cei credincioşi şi pentru cei necredincioşi: prieteni, rude şi străini. Iar Biserica noastră Cea Sfântă după această poruncă apostolică, se roagă, înainte de orice, lui Dumnezeu pentru pacea a toată lumea, şi pentru bună starea sfinţilor lui Dumnezeu Biserici, şi pentru unirea tuturor prin credinţa cea ortodoxă în Dumnezeu. Deci, dacă suntem nevoiţi să ne rugăm lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, cerând pentru necredincioşi şi duşmanii noştri ca să fie miluiţi de Domnul, atunci cu atât este mai necesar şi mai degrabă să cerem Lui şi să ne rugăm pentru credincioşi şi prieteni, mai ales când sunt milostivi, dăruind nouă daruri mari care mântuiesc sufletele“.

Istoria Patriarhiei Antiohiei, cu origini apostolice menţionate în actele celor şapte Sinoade Ecumenice

În primele secole creştine, Biserica din Antiohia reprezenta una dintre marile centre ale lumii creştine. Sfântul Apostol Luca, în cartea Faptele Apostolilor (cap. XI, 26), precizeză că în Antiohia ucenicii Domnului Hristos s-au numit pentru prima dată creştini.

Din punct de vedere istoric, evoluţia Patriarhiei Antiohiei, precum şi a celorlalte trei patriarhii (după vechimea lor, Constantinopol, Ierusalim şi Alexandria) a fost determinată de evenimentele istorice care s-au derulat. De-a lungul timpului, Antiohia a fost sub diferite stăpâniri politice: sub arabi (între 658 şi 969), sub bizantini (între 969 şi 1085), sub turci selgiucizi (între 1085 şi 1098), sub cavalerii franci (între 1095 şi 1268), din nou sub arabi (între 1268 şi 1517) şi sub turci (între 1517 şi 1920). În urma tratatului de pace de la San Remo, din 19-26 aprilie 1920, Siria a trecut sub protectorat francez, până la 22 noiembrie 1943, când Siria şi Libanul şi-au obţinut independenţa.

Din punct de vedere bisericesc, Patriarhia Antiohiei a avut de înfruntat neajunsurile stăpânirii arabe şi apoi a celei turceşti, sirienii uitând, cu timpul, limba naţională, vorbind doar araba care a devenit limbă liturgică. Fanatismul islamic s-a manifestat cu mare violenţă în jurul anului 1860, când sate şi cartiere întregi din oraşele Siriei şi Libanului au fost devastate şi arse de populaţia fanatică a musulmanilor din Liban.

În perioada protectoratului francez (1920-1943), Patriarhia Antiohiei nu s-a confruntat numai cu propaganda islamică, ci şi cu cea catolică (desfăşurată prin misiuni şi şcoli), iar din secolul al XIX-lea cu cea protestantă.

Patriarhia Antiohiei avea, la sfârşitul secolului al XII-lea, 14 mitropolii, 12 arhiepiscopii şi 127 de episcopi. În zilele noastre, majoritatea credincioşilor antiohieni trăiesc în afara Orientului Mijlociu şi cuprind numeroşi ne-arabi convertiţi la credinţa ortodoxă. Numărul credincioşilor din Siria este estimat la 750.000-1.000.000. Eparhiile antiohiene le găsim în Siria, Liban, Iraq, Kuweit, Iran, Peninsula Arabică, Turcia (sud-est), precum şi în America de Nord, Centrală şi de Sud, în Europa Occidentală, Australia, Noua Zeelandă, Oceania. Arhiepiscopia cu cel mai mare număr de credincioşi este cea a Americii de Nord, fiind singura alcătuită din mai multe eparhii. Arhiepiscopia cu teritoriul cel mai întins este cea a Australiei ºi a Noii Zeelande.

Această extindere pe mai multe continente se datorează trecutului istoric al acestei Biserici. Ea este moştenitoarea Provinciei Romane a Orientului care cuprindea, într-o anumită perioadă, tot Orientul Apropiat de azi. Jurisdicţia asupra eparhiilor din cele trei Americi, Europa Occidentală, Australia, Noua Zeelandă se datorează migraţiei credincioşilor care au ales să părăsească ţinuturile natale din cauza persecuţiilor şi fiscalităţii excesive. Au întemeiat comunităţi în locurile în care au emigrat, iar Patriarhia Antiohiei le-a rânduit păstori care să-i povăţuiască pe cărările mântuirii. După Primul Război Mondial aceste comunităţi au ajuns la o asemenea dezvoltare încât, în Legea Fundamentală din anul 1929, un document oficial al Bisericii, sunt menţionate mitropoliile din America Centrală, din Brazilia şi din Argentina.

Organizată ca patriarhie autocefală, Patriarhia Antiohiei a avut de la început ca nucleu organizatoric şi ca reşedinţă a patriarhului oraşul Antiohia, până în anul 1268, când acesta şi teritoriile din jur au fost cucerite de arabi. De la această dată, Damascul a devenit noua capitală a Siriei, iar patriarhul a adoptat Damascul drept reşedinţă oficială a Patriarhiei. Cu toate acestea, Patriarhia a păstrat în denumirea ei Antiohia, cum este cunoscută în vechile canoane, arătând prin aceasta că a rămas aceeaşi Patriarhie Ortodoxă Apostolică, cum este menţionată în actele celor şapte Sinoade Ecumenice.

În zilele noastre, sediul Patriarhiei este la Damasc, Patriarh fiind Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, care are titlul de Patriarh al Antiohiei şi al Întregului Orient.


Galerie foto:
 

 

 

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!