Patristica
Patriarhul Fotie al Constantinopolului - primul umanist creştin?

Patriarhul Fotie al Constantinopolului - primul umanist creştin?

Adrian Agachi, 09 Noiembrie 2009

Atunci când vorbim de umanişti creştini înţelegem, de regulă, acel tip de persoane care au făcut mai mult rău decât bine în direcţia vieţii duhovniceşti. Nu întotdeauna lucrurile stau astfel. Înainte de Renaşterea italiană, a existat o Renaştere bizantină, din care cea dintâi a extras anumite principii, unele benefice, altele mai puţin folositoare. Reprezentanţii Renaşterii bizantine au fost preponderent intelectualii, cu o formaţie teologică şi culturală deosebită. Printre aceştia se numără şi patriarhul Fotie al Constantinopolului, pe care îl prăznuim în fiecare an pe data de 6 februarie.

Definirea termenului de „umanist creştin“

Întrebarea esenţială a acestui material este dacă îl putem considera pe Sfântul Fotie unul dintre primii umanişti creştini. Despina Stratoudaki-White, autoare a două cărţi asupra vieţii şi operei Sfântului Fotie, este de părere că da, precizând că ar putea fi considerat chiar primul reprezentant al acestui curent. Trebuie să definim mai întâi noţiunea de umanist creştin. Prin aceasta înţelegem în primul rând o persoană cu solide cunoştinţe culturale şi teologice, dar care, totodată, abordează critic sursele folosite, folosind principii din diverse ştiinţe. Bineînţeles, ni s-ar putea răspunde că Sfântul Vasile cel Mare trebuie considerat primul exemplu în această direcţie, dar sunt anumite diferenţe pe care Sfântul Fotie le dovedeşte, cel puţin în abordarea critică a gândirii teologice. Sfântul Fotie vorbeşte de stil în cadrul scrierilor teologice, se declară rezervat faţă de anumite păreri teologice şi demonstrează clar o influenţă culturală diferită faţă de cea a Sfântului Vasile cel Mare.

Bazele culturii sale

Sfântul Fotie s-a născut în Constantinopol în jurul anului 810, într-o familie nobiliară. Tatăl său, Sergius, îndeplinea funcţia de spatharios în cadrul administraţiei imperiale. Unchiul său, Tarasius, a fost unul dintre cei mai longevivi patriarhi constantinopolitani. Datorită controverselor iconoclaste, tatăl său a fost exilat şi împreună cu el au plecat toţi membrii familiei. În 837 un sinod iconoclast i-a condamnat pe Tarasius şi Fotie, dar aceştia au fost reabilitaţi în scurt timp. Sfântul Fotie a studiat o perioadă îndelungată la Universitatea Imperială din Constantinopol, devenind şi profesor. Niketas, biograful patriarhul Ignatie, contemporan cu Fotie, precizează că „era priceput în gramatică, filosofie, poezie, retorică şi, în general, în orice ştiinţă pe care învăţământul o putea oferi“ (D. Stratoudaki White and Joseph R. Berrigan Jr. The Patriarch and the Prince…, p. 15). Cunoştinţele dobândite de Fotie au fost dintre cele mai diverse. Spiritul său cultural se observă cel mai uşor din lucrarea sa Biblioteca.

Biblioteca - prima colecţie de recenzii din istorie

Biblioteca este principala lucrare a patriarhului Fotie al Constantinopolului. Cuprinde rezumate a 279 de lucrări, dintre care 158 sunt opere teologice, iar 122 reprezintă lucrări din cele mai diverse domenii. Cu toate că scrierile teologice sunt majoritare la număr, spaţiul dedicat lor ocupă doar 43% din întregul corpus, lăsând astfel 57% celorlalte domenii. Care sunt celelalte domenii? Despina Stratoudaki precizează: „Sunt 37 de lucrări istorice, urmate de numeroase scrieri legate de călătorii. Întâlnim de asemenea 16 discursuri filosofice, dintre care trei aparţinând filosofilor evrei, 5 cărţi despre geografie, 6 lucrări asupra papilor şi preoţilor din Apus, 6 din domeniul medicinei, câteva asupra mitologiei şi ştiinţelor matematice“ (D. Stratoudaki White, Patriarch Photios of Constantinople…, p. 50). Interesul patriarhului Fotie asupra lucrărilor istorice, filosofice şi geografice se explică prin două elemente. Primul dintre ele este că iubea enorm călătoriile şi discuţiile cu reprezentanţi ai altor popoare. Cunoaştem foarte clar că, în jurul anului 845, a îndeplinit una sau mai multe misiuni diplomatice în lumea arabă. În medicină era interesat în principal de modul de dezvoltare a bolilor. Nu se sfieşte să acorde şi sfaturi în câteva scrisori cu privire la tratamente corecte. Frapant nu este, în esenţă, faptul că a reuşit să citească enorm pentru perioada în care a trăit. Uimitor este faptul că a reuşit şi o abordare critică.

Atitudinea critică faţă de textele hagiografice

În ciuda faptului că Biblioteca cuprinde recenzii a 280 de cărţi, doar 8 texte sunt rezumate de Vieţi ale Sfinţilor. Ceea ce uimeşte de prima dată este felul în care Sfântul Fotie discută aceste scrieri şi cât accent pune asupra utilizării unui stil corect. Astfel, cu privire la textul Vieţii Sfântului Atanasie cel Mare, spune următoarele: „Lucrarea pe care o prezint acum înclină mai mult spre neglijenţă decât precizie, în mod principal în privinţa aranjării materialului. În multe capitole, povestirea este pură fantezie în comparaţie cu alte lucrări pe aceeaşi temă“ (The Bibliotheca…, p. 243). Nu ne-am aştepta ca un astfel de comentariu să apară asupra unei Vieţi de Sfânt, dar Fotie demonstrează clar că acurateţea şi obiectivitatea trebuie păstrate chiar şi atunci când discutăm despre o lucrare hagiografică. Cu privire la autorul Vieţii patriarhului Gheorghe de Alexandria, notează: „Stilul folosit este simplu şi deseori vulgar, pentru că autorul nu este precis nici măcar în folosirea substantivelor şi verbelor, demonstrându-şi astfel lipsa de educaţie“ (The Bibliotheca…, p. 113). Lucrurile par şi mai complicate atunci când Fotie respinge atribuirea unei lucrări Sfântului Ioan Hrisostom tocmai pentru că stilul era sub orice critică şi nu se putea ca un om atât de cultivat să facă o lucrare atât de slabă. Despre una dintre operele Sfântului Efrem Sirul afirmă că este o adevărată minune că un mesaj atât de puternic poate fi transmis în condiţii aşa grele din punct de vedere stilistic (T. Hägg, „Photius as a Reader of Hagiography: Selection and Criticism“, p. 56).

Stilul epistolar

Nu doar în privinţa textelor hagiografice s-a dovedit Fotie critic, ci şi cu privire la epistole şi modul în care acestea trebuie scrise. A păstrat patru caracteristici esenţiale: concizia, claritatea, simplitatea şi delicateţea. Drept model absolut în această privinţă îl considera pe Sfântul Vasile cel Mare, care ne-a lăsat o bogată colecţie de epistole, scrise într-un stil desăvârşit. Cu privire la epistolele Sfântului Maxim Mărturisitorul, Sfântul Fotie se plânge de obscuritatea textului şi critică formulele de adresare ale acestuia. Atunci când este întrebat de Antonie al Cyzicului care sunt scriitorii care pot fi urmaţi ca modele în privinţa epistolelor, Fotie răspunde cu o lungă listă de autori, dintre care pot fi amintiţi tiranul Phalaris, retorul Libanius, generalul roman Brutus, dar şi Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Isidor de Pelusium. Acrivia patriarhului Fotie în privinţa identificării şi păstrării unor reguli corecte de scris este indubitabilă.

Sfaturi oferite pe măsura înţelegerii

Atunci când decide să îi trimită o scrisoare hanului bulgar Boris, botezat de curând, Sfântul Fotie nu oferă nici un citat direct în cadrul textului. Specialiştii au reconstituit însă sursele folosite, ajungând la concluzia că ponderea citatelor clasice este mai mare decât cea a surselor patristice. Doar Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Hrisostom, împreună cu autorii vechi-testamentari Solomon şi Iisus Sirah se regăsesc în cadrul surselor patristice şi biblice. În rest, lucrarea este înţesată cu argumente din Isocrate, Plutarh, Demostene şi Aristotel. De ce a ales patriarhul Fotie această cale? Tocmai pentru că proaspătul botezat nu era încă în stare să înţeleagă multe aspecte ale vieţii creştine. Îi sunt oferite alături de cuvinte simple ale Sfinţilor Părinţi şi multe axiome ale înţelepciunii antice conforme cu poruncile evanghelice. Scrisoarea este de fapt un mic tratat asemănător cu Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, abordând principalele aspecte ale vieţii unui monarh creştin şi principiile care trebuie să îi călăuzească activitatea.

Concluzii

Modalităţile prin care Sfântul Fotie încearcă să folosească principii filosofice pentru descoperirea calităţilor stilului constituie variante încercate mai târziu în mod eronat şi de renascentişti în Apus. Cultura deosebită, abordarea critică viguroasă, inclusiv în privinţa lucrărilor patristice, constituie o remarcabilă avangardă nu doar a gândirii renascentiste bizantine, ci şi a discuţiilor moderne cu privire la stilul scrierilor teologice. Toate aceste amănunte îl recomandă pe Sfântul Fotie ca un prim umanist creştin, dar unul de o factură deosebită faţă de cei care i-au urmat. Sfântul Fotie nu a pus niciodată cultura mai presus de teologie, ci a subordonat-o acesteia. De aceea îl putem considera şi unul dintre umaniştii creştini autentici. Mulţi dintre cei care i-au urmat au fost doar umanişti. z

Surse:

Hägg, Tomas, „Photius as a Reader of Hagiography: Selection and Criticism“, Dumbarton Oaks Papers, Vol. 53 (1999), pp. 43-58.

Photius, The Bibliotheca, a selection translated with notes by N. G. Wilson (2nd edn., London: Gerald Duckworth & Co. Ltd., 2002).

Stratoudaki White, Despina, Patriarch Photios of Constantinople: His Life, Scholarly Contributions, and Correspondence Together with a translation of Fifty-two of His Letters (Brookline: Holy Cross Orthodox Press, 1981).

Stratoudaki White, Despina and Berrigan Jr., Joseph R., The Patriarch and the Prince: The Letter of Patriarch Photios of Constantinople to Khan Boris of Bulgaria (Brookline: Holy Cross Orthodox Press, 1982).


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!